Duminică, 7 august 2022, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Mirșid, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului și Preacucernicul Părinte Grigore Vid, protopopul Zalăului.
De asemenea, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de binecuvântare a altarului de vară, edificat în proximitatea lăcașului de cult.
Totodată, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Dobrin, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Paul-Tudor Turc.
La final, Preacucernicul Părinte paroh Ioan Ciutre a mulțumit Preasfinţiei Sale pentru prezență, pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față și i-a dăruit o icoană.
În continuare, cu ocazia pensionării Preacucernicului Părinte paroh Ioan Ciutre, în semn de respect și recunoștință pentru frumoasa activitate desfășurată de Preacucernicia Sa, în cei aproape 40 de ani de pastorație, Domnul Călin Bereschi, primarul Comunei Mirșid, i-a oferit părintelui Ioan Ciutre două icoane cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și un buchet de flori.
Localitatea Mirșid a fost atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1219, sub denumirea de „Villa Roba”, ajungând ca în anul 1930 să primească numirea de Mirșid.
La început, satul a fost așezat într-un loc, diferit de vatra acuală, numit Roba, denumirea fiind asociată cu apelativul de rob – loc unde stăteau robii.
Numele actual s-a format de la apelativul maghiar „nyir” care înseamnă mesteacăn, „nyires” – mestecăniș.
Lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” datează din anul 1888, fiind construit pe locul unei biserici de lemn.
Între anii 1984-1986 s-au făcut reparații capitale la lăcașul de cult al parohiei, pereții fiind tencuiți în interior și în exterior. De asemenea, a fost realizată pictura în tehnica tempera, de pictorii Ioan Ștefan și Victor Tistu, și au fost construite două turnulețe. În data de 29 iunie 1987, biserica a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei.
În anul 2008, lăcașul de cult a fost restaurat și înfrumusețat , motiv pentru care acesta a fost sfințit de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.
Începând cu anul 1982, Preacucernicul Părinte Ioan Ciutre a fost numit preot al Parohiei Mirșid, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii.