Hramul de vară al Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

iun. 24, 2022 | Activitatea Ierarhului

Vineri, 24 iunie 2022, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului de vară al acestui așezământ monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au aflat și Preacuviosul Părinte stareț Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Ciprian Boșca, secretarul Protopopiatului Șimleu Silvaniei, și în prezența a numeroși credincioși care s-au adunat și în acest an, în număr mare, la sfânta mănăstire.

La finalul slujbei, Preacuviosul Părinte stareț a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Situată la granița județelor Sălaj și Satu Mare, mănăstirea a luat ființă în anul 2004, în data de 13 iunie, când a fost sfințită și piatra de temelie a acestui așezământ monahal, de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. La început, lucrările au fost coordonate de Preacucernicul Părinte Ioan Pădurean de la Parohia Bobota, iar din anul 2008 au fost preluate de către Preacuviosul Părinte Pahomie Buruiană. În anul 2012 a fost numit egumen al schitului Preacuviosul Părinte Mina Pletosu, care a continuat lucrările începute de predecesorii săi. În anul 2013, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, a fost proclamată ridicarea Schitului Bobota la rang de mănăstire, iar Preacuviosul Părinte Mina Pletosu a fost hirotesit şi instalat stareţ al mănăstirii.

Biserica mănăstirii adăpostește și mici părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Aceste sfinte moaște au fost dăruite mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul unei vizite făcute la acest așezământ monahal. De asemenea, alături de racla cu sfintele moaște se află o altă raclă ce adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași, veșmânt primit prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Între anii 2012-2016 a fost amenajat paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei”, acesta fiind sfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu, în data de 30 noiembrie a anului 2016.

Mai multe

Prezență Arhierească în Parohia Românași

Prezență Arhierească în Parohia Românași

Duminică, 3 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Românași, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, cu...

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Popeni

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Popeni

Duminică, 20 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Popeni, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Joi, 17 octombrie 2024, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

Marți, 15 octombrie 2024, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului. În cadrul acesteia, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit cuvântul de bun venit adresat celor prezenți și a mulţumit membrilor...

Hramul bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei

Hramul bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei

Luni, 14 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La...