Resfințirea bisericii din Parohia Subcetate

mai 29, 2022 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 29 mai 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Subcetate, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în decursul timpului.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele paroh Cosmin-Cătălin Lazar, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

După rostirea cuvântului de învățătură, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincție și i-a dăruit o icoană.

Satul Subcetate este situat pe valea Barcăului şi aparţine, din punct de vedere administrativ, de Comuna Valcău de Jos. Aici se păstrează ruinele unei cetăţi medievale, despre a cărei existență avem prima menţiune istorică începând cu anul 1319. Prima atestare documentară a localității Subcetate provine din anul 1481, când satul apare sub numele de Warallya, denumirea actuală, de Subcetate, fiind menționată abia din anul 1733.

Biserica actuală a fost construită în anii 1938-1940, prin stăruinţa preotului Pavel Pordea, a epitropului Florian Fiţ şi a bunilor credincioşi. Este zidită din cărămidă mică, pe un fundament de piatră, în interior, distingându-se cele trei despărţituri caracteristice stilului răsăritean: altar, naos şi pronaos. Iconostasul este confecţionat din lemn de brad strunjit, iar icoanele de pe el sunt pictate pe placaj. Alăturat Sfântului Altar se află sacristia pentru spovedanie. Pereţii interiori, în cea mai mare parte, sunt zugrăviţi, având pictate doar câteva pasaje biblice şi pe Sfinţii Apostoli, toate acestea fiind lucrate în anul 1973.

După instalarea Preacucernicului Părinte Cătălin Lazar, ca preot paroh, în anul 2011, au fost efectuate ample lucrări de reparaţii la lăcaşul de cult. Astfel, acoperişul bisericii a fost reparat şi vopsit, au fost înlocuite jgheaburile şi burlanele, pereţii au fost zugrăviţi, gardurile au fost curăţate şi vopsite, au fost înlocuite porţile, fiind realizate şi alte lucrări de înfrumuseţare şi întreţinere.

În data de 12 octombrie 2014, în urma lucrărilor de reînnoire efectuate asupra bisericii, Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit lăcașul de cult. Tot atunci, Preasfinția Sa i-a acordat Părintelui paroh distincția de sachelar.

În paralel cu lucrările executate la biserică, au fost efectuate şi lucrările la casa parohială, al cărei interior a fost refăcut în totalitate, acestea fiind binecuvântate de Preasfințitul Părinte Petroniu în data de 21 februarie 2016.

Totodată, între anii 2015-2022 au fost realizate următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit și pictat în tehnica „a secco”, s-a înlocuit instalația electrică, a fost instalat sistemul de sonorizare, bolta bisericii a fost izolată, a fost schimbată instalația de încălzire, Sfânta Masă, iconostasul, tronul arhieresc și scaunele din sfântul altar au fost sculptate în lemn de tei, s-au confecționat proscomidiarul și veșmântarul din pal, iar clopotele au fost automatizate. În exterior gardul lăcașului de cult și fațada punctului termic au fost reparate și vopsite, s-a schimbat branșamentul electric cu unul trifazic, sistemul de iluminat nocturn a fost înlocuit și s-a edificat un turn pentru centrala termică. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Mai multe

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Duminică, 21 iulie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Purcăreț, filie a Parohiei Lemniu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Sâmbătă, 20 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Poiana Onții, filie a Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții...

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Nadiș

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Nadiș

Duminică, 14 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Nadiș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Duminică, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Crasna, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Resfințirea bisericii din Parohia Poiana Blenchii

Resfințirea bisericii din Parohia Poiana Blenchii

Duminică, 30 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Poiana Blenchii, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

Sâmbătă, 29 iunie 2024, cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, împreună cu un sobor de preoţi şi arhidiaconi. Cu acest prilej, la slujbă au participat numeroși credincioși...