Festivitate de absolvire la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

mai 26, 2022 | Activitatea Ierarhului

Joi, 26 mai 2022, elevii clasei a XII-a de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, au absolvit, în mod festiv, cei 4 ani de studiu. Manifestarea a debutat la ora 7:30, cu oficierea Sfintei Liturghii, în capela liceului. La slujbă au participat preoți profesori de la Liceul Ortodox, cadre didactice și cei 21 de elevi care au absolvit în acest an liceul, împreună cu părinții lor.

De la ora 9:30, în curtea instituției a avut loc festivitatea de premiere a elevilor, în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu, care i-a binecuvântat pe toți absolvenții, le-a adresat îndemnuri duhovnicești și le-a oferit câte o carte a Preasfinției Sale.

În deschidere, a luat cuvântul Preacucernicul Părinte Călin Ciurbe, directorul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, care a rostit un gând duhovnicesc. La moment au luat parte și consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, inspectorul școlar de religie, Doamna Claudia Boha, viceprimarul Municipiului Zalău, Domnul Teodor Bălăjel, precum și profesorii Liceului Ortodox.

După mesajele de felicitare și de apreciere adresate de reprezentanții instituțiilor sălăjene, a urmat premierea elevilor cu rezultate bune la învățătură. Cu acest prilej a fost înmânată și cheia liceului, umătoarei generații.

Clasa cu profil teologic, înființată în anul 1994, în cadrul Școlii Normale Gheorghe Șincai, a devenit instituție de sine stătătoare începând cu anul 1998, sub denumirea de Seminarul Teologic Liceal Ortodox Zalău. Până în prezent, au absolvit această școală 24 de generații de tineri, peste 70 dintre aceștia devenind slujitori ai altarului ca preoți sau diaconi. Începând cu anul școlar 2008-2009, Seminarul Teologic Liceal Ortodox și-a schimbat denumirea în Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae”.

Liceul dispune de o bază materială bună, corespunzătoare pentru desfăşurarea unui proces instructiv-educativ eficient: săli de clasă moderne, două săli multimedia, cabinete de limbi clasice şi limbi moderne, un laborator de informatică, un laborator de ştiinţe, dotat în anul 2008 cu mijloace moderne specifice disciplinelor în cauză, un cabinet metodic – punct de documentare pentru orientarea în carieră, care oferă cadrelor didactice şi elevilor responsabili cu revista şcolii acces la internet și bibliografie psiho-pedagogică, precum și o bibliotecă cu peste 3.000 de volume.

Începând cu anul şcolar 2011-2012, în cadrul Liceului Ortodox funcționează și clase de învățământ primar, având, în momentul de față, ciclul primar complet, începând de la clasa pregătitoare, precum și nivelul ciclului gimnazial întreg, începând cu data de 1 septembrie a anului 2018.

Capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a fost amenajată la etajul al II-lea al liceului, fiind târnosită în anul 2003, de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Cu timpul, datorită necesităților de ordin practic, paraclisul a fost extins ca spațiu, noile lucrări fiind sfințite în ziua de 30 ianuarie 2008.

Mai multe

Binecuvântarea sediului Protopopiatului Ortodox Român din Jibou

Binecuvântarea sediului Protopopiatului Ortodox Român din Jibou

Duminică, 14 aprilie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Jibou, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acestuia. Piatra de temelie a sediului a fost sfințită în data de 24...

Slujire Arhierească la Mănăstirea Bălan

Slujire Arhierească la Mănăstirea Bălan

Duminică, 14 aprilie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bălan, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi, care, an de an, vin la sfânta mănăstire,...

Liturghie Arhierească în Parohia Marca

Liturghie Arhierească în Parohia Marca

Duminică, 7 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Marca, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul...