Liturghie Arhierească în Parohia „Sf. Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou

dec. 19, 2021 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 19 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan, protopopul Jiboului.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Ponița, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pe diaconul Ovidiu-Ionuț Butaș. De asemenea, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Florin Luca, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Miluani, din Protopopiatul Zalău.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte protopop Dan Dregan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru vizita făcută în parohie și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost sfinţită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002, altarul demisolului bisericii a fost sfințit, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 2005, lucrările la acest lăcaș de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an, lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.

În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, „Sfântul Proroc Daniel”.

Lucrările efectuate la acest lăcaș de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în data de 15 septembrie a aceluiași an, biserica a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi cu Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu această ocazie, cei doi preoţi slujitori ai lăcașului de cult au primit din partea Preafericirii Sale distincţia Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul oraşului Jibou.

Mai multe

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Membrii Adunării Eparhiale din cadrul Episcopiei Sălajului s-au întâlnit sâmbătă, 1 martie 2025, în ședința anuală de lucru, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și...

Prezență Arhierească în Șimleu Silvaniei

Prezență Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 19 ianuarie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și locțiitor de episcop al Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică...

Pastorală la Nașterea Domnului Zalău, 2024

Pastorală la Nașterea Domnului Zalău, 2024

† Petroniu Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului: Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări! Iubiți credincioși, Bunul...