Duminică, 21 noiembrie 2021, cu prilejul hramului lăcașului de cult, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei și Preacucernicul Părinte Ciprian Boșca, secretarul Protopopiatului Șimleu Silvaniei.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte Ciprian Boșca a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima duminică a Postului Nașterii Domnului, din anul 2021.
Pastorala-prima-duminica-Postul-Nasterii-Domnului-2021
În continuare, Preacucernicul Părinte paroh Vasile Boșca, a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.
Sub coordonarea Preacucernicului Părinte paroh Vasile Boșca, Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” desfășoară o bogată activitate social-filantropică, majoritatea acestor activități desfășurându-se în Complexul social al parohiei.
În anul 2015, în imediata vecinătate a lăcașului de cult a fost inaugurat noul Centru Social Multifuncțional „Filantropia”, construit prin accesarea fondurilor europene, centru care a fost proiectat să asigure asistență unui număr de aproximativ 70 de persoane, copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Astfel, se încearcă crearea unui mediu adecvat pentru activități de învățare, consiliere educațională, recreere, socializare și odihnă, oferindu-se, totodată, sprijin în efectuarea temelor și asimilarea tehnicilor de învățare cognitivă, precum și servicii de evaluare și consiliere socială și psihologică pentru copil și familie.
În vederea asigurării hranei pentru beneficiarii acestui Centru, cantina socială a parohiei, cu o capacitate de 100 de locuri, a fost modernizată prin aceeași linie de finanțare și dotată cu mobilier specific pentru activităţile de pregătire şi servire a mesei calde. În prezent, există 65 de asistați sociali care servesc masa în cadrul cantinei sociale.