Sinaxa stareților și starețelor din mănăstirile Episcopiei Sălajului

sept. 16, 2021 | Activitatea Ierarhului

Joi, 16 septembrie 2021, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, sub președinția Preasfințitului Părinte Petroniu, a avut loc Sinaxa stareților și starețelor mănăstirilor din Episcopia Sălajului. La această întâlnire au participat toți superiorii așezămintelor monahale din Eparhie.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa și-a exprimat bucuria întrunirii în acest cadru și a îndemnat pe monahii și monahiile prezenți la această adunare să continue cu râvnă împlinirea chemării asumate, felicitându-i pentru toate realizările. De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a prezentat, pe scurt, noutățile legate de viața monahală, apărute în Eparhie. Astfel, Preasfinția Sa a menționat numirea Preacuviosului Părinte Protos. Acachie Irimiea în postul de stareț al Mănăstirii Voivodeni.

Preacuviosul Părinte Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, a precizat că în cadrul inspecțiilor administrative efectuate s-a observat faptul că în așezămintele monahale există o bună rânduială administrativă și gospodărească, precum și multă râvnă în cele spirituale.

În continuare, au luat cuvântul toți cei prezenți, aducând în discuție dificultățile și încercările întâmpinate în activitatea duhovnicească și administrativ-gospodărească, mai ales în contextul pandemiei, dar și împlinirile și bucuriile din cadrul obștilor monahale în care aceștia viețuiesc.

Sinaxa s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

Binecuvântare arhierească în Parohia Buciumi

Binecuvântare arhierească în Parohia Buciumi

În Duminica a 6-a după Paști (a vindecării orbului din naștere), 25 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii din Parohia Buciumi, Protopopiatul Zalău. De la ora 10:00, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în...

Slujire arhierească în Filia Sântămărie

Slujire arhierească în Filia Sântămărie

Sâmbătă, 24 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Filia Sântămărie a Parohiei Bercea din protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, de la ora 10, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul...

Examen de admitere la Liceul Ortodox „Sf. Nicolae” din Zalău

Examen de admitere la Liceul Ortodox „Sf. Nicolae” din Zalău

Vineri, 23 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a fost prezent la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, unde au avut loc probele de aptitudini eliminatorii pentru admiterea în clasa a IX-a, la profilul teologic. Ziua a început cu o...

Mai multe