Liturghie Arhierească în Parohia Horoatu Crasnei

sept. 12, 2021 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 12 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Horoatu Crasnei, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

La finalul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Vlad-Alexandru Stânean, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinţiei Sale pentru prezență, pentru distincția acordată și i-a oferit un set episcopal compus din cruce pectorală și engolpion.

Satul Horoatu Crasnei este așezat ȋn depresiunea Şimleului, la poalele Munților Meseș, în partea sud-vestică a județului Sălaj și aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna omonimă.

Localitatea Horoatu Crasnei a fost atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1213, în Registrul de la Oradea, sub numele de Villa Huruat. De-a lungul timpului, satul a avut diverse denumiri, însă din anul 1930 localitatea apare cu numele de Horoat-Petenia. La baza acestui toponim stă paleoslavul „harvatŭ”, cu varianta maghiară „horvat” (croat). La început, satul Horoatu Crasnei a înglobat și localitatea Petenia.

Cea dintâi biserică din Horoat a fost construită, în întregime, din lemn, în cimitirul parohial. Astăzi, singurul obiect de cult care se păstrează din acea vreme, în actualul lăcaș de cult, este un clopot, care datează din anul 1832 și care este inscripționat cu numele donatorului, respectiv Roman Filip.

Biserica de zid din Horoatu Crasnei s-a edificat între anii 1935-1937, pe cheltuiala credincioșilor și cu sprijinul autorităților județene.

Lăcașul de cult este zidit din cărămidă plină arsă, pe un fundament din piatră cubică, după un plan tip sală, având lungimea de 18,40 m și lățimea de 7,40 m. Absida altarului este semicirculară decroșată, iar naosul este acoperit cu o boltă semicirculară, pe latura vestică fiind amplasat turnul-clopotniță angajat navei, a cărui șarpantă este în formă de coif.

Ȋntre anii 1992-1995, biserica a fost renovată complet. Astfel, interiorul a fost tencuit și pictat ȋn stil bizantin, în tehnica frescă, s-a pictat iconostasul, s-au executat și montat lambriuri și s-au făcut unele reparații exterioare. În anul 1995, lăcașul de cult a fost resfințit de Preasfințitul Părinte Ioan Mihălțan al Oradiei.

În anii 2002-2003 exteriorul bisericii a fost renovat complet. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare pentru săvârșirea sfintelor slujbe. Biserica a fost resfinţită în data de 20 iulie 2003, de Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului.

În trecut, în localitatea Horoatu Crasnei a funcționat și o școală confesională, al cărei învățător era calificat și era plătit, anual, cu 600 de coroane. Edificiul școlar a fost construit în anul 1858, din piatră.

Începând cu anul 2014, Preacucernicul Părinte Vlad-Alexandru Stânean a fost numit preot al Parohiei Horoatu Crasnei, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.

În acest sens, în anul 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.

În ceea ce privește lăcașul de cult, între anii 2019-2021 au fost realizate următoarele lucrări: în interior s-a confecționat iconostasul din lemn de tei, s-a refăcut instalația electrică, s-au montat aplice și lustre pentru iluminat, băncile și lambriurile ornamentale au fost recondiționate și vopsite, în spatele Sfintei Mese s-a montat o cruce sculptată și pictată, s-au instalat jaluzele verticale la toate geamurile lăcașului de cult și s-au achiziționat două tetrapoade. În exterior biserica a fost tencuită cu tencuială decorativă, soclul lăcașului de cult a fost placat cu piatră decorativă, s-a vopsit streașina bisericii, s-au montat jgheaburi, burlane și paratrăsnetul, pe frontispiciul lăcașului de cult a fost pictată, în mozaic, o icoană cu Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, s-au placat cu gresogranit troița și monumentul eroilor din curtea bisericii, în fața și în jurul lăcașului de cult s-a amenajat un trotuar, gardul bisericii a fost refăcut și placat cu piatră naturală, panourile din fier au fost revopsite, în curtea lăcașului de cult a fost amenajat un spațiu decorativ cu fântână în stil maramureșean, flori și pomi ornamentali și s-a achiziționat un coș pentru centrala termică. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Mai multe

Binecuvântarea sediului Protopopiatului Ortodox Român din Jibou

Binecuvântarea sediului Protopopiatului Ortodox Român din Jibou

Duminică, 14 aprilie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Jibou, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acestuia. Piatra de temelie a sediului a fost sfințită în data de 24...

Slujire Arhierească la Mănăstirea Bălan

Slujire Arhierească la Mănăstirea Bălan

Duminică, 14 aprilie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bălan, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi, care, an de an, vin la sfânta mănăstire,...

Liturghie Arhierească în Parohia Marca

Liturghie Arhierească în Parohia Marca

Duminică, 7 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Marca, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul...