Zi de sărbătoare în Parohia Hurez

feb. 28, 2021 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 28 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Hurez, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte paroh Răzvan-Adrian Mîndruț a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și i-a dăruit o icoană.

Satul Hurez este aşezat în extremitatea sud-vestică a judeţului Sălaj și aparține, din punct de vedere administrativ, de Comuna Horoatu Crasnei, localitatea fiind atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1481, când satul apare sub numele de „villa olachalis Bogolyfalwa sau Bagolhaza”, de-a lungul timpului suferind mai multe modificări, astfel încât, localitatea a ajuns să poarte denumirea de Hurez.

Din anul 1968, odată cu reforma administrativă, Hurezul a înglobat în structura sa teritorială și satul Ponița, păstrându-se, în continuare, denumirea de Hurez, astfel încât în anul 1997, Parohia Hurez avea două filii, respectiv Ponița și Plesca.

Actualul lăcaș de cult a fost ridicat în anul 1944, în apropiere de locul unde se găsea biserica veche de lemn, care data din anul 1750 și care avea hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Zidirea lăcașului de cult s-a realizat din fonduri proprii, din donațiile credincioșilor și din vânzarea unei păduri, care aparținea Parohiei Hurez, lucrarea fiind condusă de epitropul Anania Feșteu.

Biserica este construită în formă de corabie, cu colțurile ușor rotunjite în partea de est, urmând, astfel, stilul tradițional al lăcașurilor de cult din această zonă, aceasta având înălțimea de 27 m, lungimea de 22 m, iar lățimea de 9 m. Zidurile au fost edificate din piatră și cărămidă, după o arhitectură simplă. Acoperișul lăcașului de cult este din țiglă, doar turla fiind acoperită cu tablă zincată.

Potrivit afirmațiilor persoanelor vârstnice din parohie, aflăm că interiorul a fost inițial văruit, pe bolta bisericii fiind zugrăvite doar chipurile celor patru evangheliști. Lăcașul de cult a fost ridicat într-un timp relativ scurt, de numai doi ani, astfel încât în anul 1946 acesta a fost sfințit.

Începând cu anul 2019, Preacucernicul Părinte Răzvan-Adrian Mîndruț a fost numit preot al Parohiei Hurez, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.

Mai multe

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Duminică, 21 iulie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Purcăreț, filie a Parohiei Lemniu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Sâmbătă, 20 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Poiana Onții, filie a Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții...

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Nadiș

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Nadiș

Duminică, 14 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Nadiș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Duminică, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Crasna, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Resfințirea bisericii din Parohia Poiana Blenchii

Resfințirea bisericii din Parohia Poiana Blenchii

Duminică, 30 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Poiana Blenchii, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

Sâmbătă, 29 iunie 2024, cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, împreună cu un sobor de preoţi şi arhidiaconi. Cu acest prilej, la slujbă au participat numeroși credincioși...