Binecuvântare arhierească în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău

feb. 14, 2021 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 14 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte paroh Vasile Rus Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere pentru bogata activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată în mijlocul credincioșilor parohiei pe care o păstorește, precum și în cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului, între anii 2008-2015, în calitate de consilier economic și vicar eparhial.

De asemenea, Preasfinția Sa a felicitat pe Preacucernicul Părinte Vasile Rus pentru întreaga activitate desfășurată, urându-i ani îndelungați, întrucât, în data de 12 februarie, Preacucernicia Sa și-a serbat ziua de naștere.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență, pentru cuvântul de învățătură și pentru distincția acordată.

Lăcașul de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construit între anii 1930-1934, fiind o adevărată bijuterie arhitecturală a Zalăului. În perioada regimului comunist, dar și după aceea, biserica era cunoscută drept „catedrala” din Zalău sau „mănăstirea”, iar cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, aici, se adunau credincioși din tot Sălajul, pentru slujba de priveghere, în acele vremuri județul Sălaj neavând o mănăstire la care aceștia să meargă pentru rugăciune.

În urma unor ample lucrări de consolidare și repictare a lăcașului de cult, în data de 5 septembrie 2010, Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit biserica, acesta fiind un moment de vie emoție pentru credincioșii parohiei.

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie 2025, când Biserica prăznuiește și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal....

Mai multe

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Marți, 24 iunie 2025, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, sărbătorind hramul de vară al acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară al...