La sfârșitul anului 2020, Episcopul Petroniu al Sălajului s-a infectat cu noul coronavirus. Starea de sănătate i s-a depreciat rapid, astfel că a fost nevoit să se interneze. După 37 de zile de spitalizare a depășit perioada dificilă, însă urmele bolii se mai văd și acum, la câteva luni distanță.
„Pe parcursul nopții sunt încă dependent de concentratorul de oxigen. Dacă ziua am un program prea încărcat sau depun efort fizic mai mult și saturația de oxigen din sânge îmi scade sub 90%, apelez din nou la concentratorul de oxigen”, spune ierarhul.
Saturația oxigenului din sânge este unul dintre cei mai importanți factori în monitorizarea unui pacient confirmat cu SARS-CoV-2. De regulă, problemele apar atunci când saturația scade sub 93% și când pulsul crește peste 100.
La externare medicii l-au avertizat că recuperarea totală se va face în câteva luni şi că va fi dependent o perioadă de tehnologia medicală. „Mi s-a comunicat faptul că plămânii nu mi s-au vindecat în proporție de 100% și timp de cel puțin două luni va trebui să utilizez un concentrator de oxigen pentru a-mi asigura saturația necesară organismului meu”.
Starea de sănătate îi permite să ducă la îndeplinire „orice atribuţie care îi cade în sarcina sa”, însă anumite activităţi aparent banale au devenit o provocare.
„Deși fac zilnic mișcare, deocamdată nu pot parcurge dintr-o bucată o distanță prea mare, ci numai în etape, cu scurte pauze între ele. Piatra de încercare însă o constituie scările, pe care le urc ceva mai încet decât până acum, în timp ce saturația îmi scade cu fiecare etaj adăugat, ceea ce înseamnă că trebuie să am încă răbdare”.
Episcopul Petroniu s-a născut în 30 noiembrie 1965, în Târgu-Mureş. În ziua de 1 octombrie 2000, a fost hirotonit Arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei. Opt ani mai târziu devine Episcop al Sălajului.
Aproape de „valea umbrei morții”
Cele treizeci şi şapte de zile petrecute în spital şi-au pus amprenta peste slujitorul Domnului care a trăit fiorul morţii. „Starea mea de sănătate se deteriora din ce în ce mai mult, medicii care mă tratau erau foarte rezervați în privința recuperări mele, iar eu am simțit în câteva nopți la rând că eram foarte aproape de „valea umbrei morții” (Psalmul 22,4).
Atunci când durerea fizică este copleşitoare, teama de moarte îşi face loc mai uşor în gândul omului. Ierarhul şi-a găsit curaj în exemplul dreptului Iov. „Faptul că diavolul nu se poate atinge de viața omului fără îngăduința lui Dumnezeu mi-a dat curaj și m-a făcut să mă încredințez în voia Lui”.
Și Domnul i-a zis diavolului: «Ai luat tu seama la robul Meu Iov? Că dintre pământeni nu-i niciun om ca el, neprihănit, drept, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot răul. Și măcar că prin zisele tale ai făcut ca pe nedrept să-și piardă averile, el încă se ține statornic în neprihana lui!». Și răspunzând diavolul, a zis către Domnul: «Cojoc pentru cojoc! Că dacă-i vorba de viața lui, dă omul tot ce are. Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de osul și de carnea lui, și vezi dacă nu te va blestema în faţă!». Domnul i-a zis diavolului: «Iată, ți-l dau ție pe mână; numai de viața lui să nu te atingi!». Atunci diavolul a plecat de dinaintea Domnului și l-a lovit pe Iov cu lepră din tălpile picioarelor până în creştetul capului” (Iov 2,1-7).
Spitalizarea: simțeam că din punct de vedere psihic sunt tot mai slab
Timpul petrecut în spital l-a făcut pe PS Petroniu să îşi dea seama cât de fragilă este ființa umană și cât de importantă este grija pentru trup. „De prea multe ori nu ne preocupăm de sănătate”, mărturiseşte Episcopul Sălajului rememorând clipele delicate prin care a trecut, mai ales cât timp a fost la ATI.
„Prima săptămână de la terapie intensivă, în care medicii nu îmi dădeau vești bune legate de starea mea de sănătate, iar eu simțeam acest lucru pe propria mea piele, temându-mă de câteva ori pentru viața mea, a fost cea mai dificilă. Doar credința în Dumnezeu, nădejdea și rugăciunea continuă mi-au dat puterea de a depăși momentele respective”.
Perioada petrecută în instituţia medicală a reprezentat un bun prilej de introspecţie. Cei patru pereţi, suferinţa constantă şi tabloul bolii contemplat zilnic în camera de spital au reprezentat un imbold puternic la o analiză interioară. „Având foarte mult timp la dispoziție, mi-am făcut mai multe examene amănunțite de conștiință, regretând mai profund ca oricând deciziile din viață pe care socotesc că le-am luat greșit și, implicit, consecințele lor”.
Ultimele zile de internare au venit cu o provocare nouă. Răbdarea se subţiase, medicamentaţia lăsase urme, iar dorinţa de a ieşi din spital era tot mai puternică.
„Abia mai găseam resurse să rezist unui tratament îndelungat, cu care eu, un om sănătos până atunci, nu eram obișnuit. Tot credința în Dumnezeu, nădejdea și rugăciunea neîncetată, la care s-au adăugat între timp planurile de viitor (din moment ce viața nu îmi mai era pusă în pericol), mi-au dat putere să depășesc acele momente dificile”.
Cum poate fi ajutată o persoană infectată?
După ce a trecut prin experienţa bolii, Preasfinţitul Părinte Petroniu e convins că atitudinea față de cei bolnavi de Covid-19 trebuie să fie una de compasiune și înțelegere, fiindcă ei sunt, la urma urmei, „victimele inocente ale unui virus ucigaș răspândit foarte rapid pe suprafața întregului pământ”.
Nu crede că românii sunt iresponsabili, ci este convins că cei mai mulţi s-au îmbolnăvit nu pentru că nu au respectat măsurile de igienă impuse de autorități, ci pentru că au o imunitate mai scăzută. Are un cuvânt blând şi pentru cei neglijenţi: „Trebuie acceptați așa cum sunt, pentru că pe omul bolnav nu îl cerți, ci îl sfătuiești, îi porți de grijă și îl ajuți”.
Cei infectaţi trebuie să înţeleagă riscurile la care se supun, dar şi riscurile la care îi supun pe alţii. Iar rolul nostru, spune Episcopul Petroniu, este să îi facem să conştientizeze pericolul şi să îi trimitem de urgenţă la medic.
Apoi, rugăciunea pentru cei bolnavi, dar şi faptele de milostenie sunt importante, spune Preasfinţia Sa.
„Dacă aceștia nu au posibilități materiale, iar noi ne permitem, este bine să le cumpărăm medicamentele recomandate de medic. Dacă sunt internați în spital și nu are cine se îngriji de familia acestora, să o facem noi. De asemenea, după ce au fost externați din spital și se află în perioada de recuperare, este bine să-i cercetăm acasă și să le procurăm cele necesare dacă sunt în lipsuri sau în imposibilitatea de a-și părăsi locuința din cauza urmărilor bolii de care au suferit”.
L-am întrebat pe Episcopul Petroniu ce a schimbat pandemia în vieţile noastre. Răspunsul a făcut referire foarte mult la partea spirituală.
„Acest virus necruțător ne-a învățat cât de fragili și de vulnerabili suntem noi, oamenii, în timp ce flora și fauna planetei nu au nimic de suferit. Acest coronavirus ne face să ne sporim credința în Dumnezeu și să ne punem nădejdea în ajutorul Lui, fără a ne teme de nimic, conform celor afirmate de psalmistul David: „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?” (Psalmul 26,1-2).”
În materialul următor, Preasfinţitul Părinte Petroniu va descrie detaliat zilele petrecute în spital, trăirile şi provocările prin care a trecut. Îi mulţumim pentru deschiderea şi amabilitatea de a ne vorbi despre o perioadă delicată din viaţa sa.
