Praznicul Botezului Domnului la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău

ian. 6, 2021 | Activitatea Ierarhului

Miercuri, 6 ianuarie 2021, cu prilejul praznicului Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte paroh Claudiu-Traian Nechita, consilierul social-filantropic al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Mihai-Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

În continuare, potrivit rânduielii bisericești, a fost oficiată slujba sfințirii celei mari a apei, la care au participat numeroși credincioși, care, conform tradiției, au fost stropiți de către Preasfințitul Părinte Petroniu și preoții slujitori cu Aghiasmă Mare, sărutând sfânta cruce și primind anafură. Cei prezenți au dus, apoi, Aghiasma Mare la casele lor, pentru a o consuma cu toată evlavia până la odovania praznicului.

De asemenea, Preacucernicul Părinte Mihai-Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizita făcută în parohie.

Piatra de temelie a bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul zălăuan Porolissum a fost sfinţită la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în anul 2000, crucea ridicării acestui lăcaș de cult fiindu-i încredințată Preacucernicului Părinte Alexandru Horvat. În anul 2004, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noua biserică, iar în anul 2009, Preasfinția Sa a sfinţit şi casa parohială.

În urma trecerii la Domnul a Părintelui paroh Alexandru Horvat, la sfârșitul lunii iulie a anului 2014, Preasfințitul Părinte Petroniu a numit ca preot paroh pe Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, apropiat colaborator al Părintelui Alexandru Horvat, în calitate de inspector, în cadrul Sectorului social-filantropic de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău desfășoară pe parcursul întregului an numeroase acțiuni social-filantropice, cu precădere în perioada sărbătorilor mari ale creștinătății.

Anul 2016 a fost unul important în istoria acestei parohii, întrucât, în data de 12 iunie, lăcașul de cult a fost târnosit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, fiind așezate Sfinte Moaște în piciorul Sfintei Mese, care, mai apoi, a fost unsă cu Sfântul și Marele Mir.

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie 2025, când Biserica prăznuiește și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal....

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Marți, 24 iunie 2025, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, sărbătorind hramul de vară al acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară al...

Mai multe

Slujbă arhierească și binecuvântarea muzeului parohial din Bocșița

Slujbă arhierească și binecuvântarea muzeului parohial din Bocșița

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 22 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău, cu prilejul binecuvântării lucrărilor de renovare efectuate la biserica din localitate. De la ora...