Târnosirea bisericii cu hramurile „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău

sept. 27, 2020 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 27 septembrie 2020, credincioșii Parohiei „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, biserica parohiei a fost târnosită de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, de Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, de Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, de Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, în prezența unui mare număr de credincioși.

După sfințirea lăcașului de cult, Ierarhii au săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de peste 20 de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicii Părinți consilieri, membrii ai Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Ierarhilor prezenți la Zalău cu ocazia sfințirii bisericii Parohiei „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiu și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga și bogata activitate desfășurată, urându-i ani îndelungați, întrucât Preacucernicia Sa și-a sărbătorit pe data de 26 septembrie ziua de naștere.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit Preacucernicului Părinte vicar eparhial Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Totodată, au mai fost acordate diplome de apreciere celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop a mulțumit Ierarhilor pentru prezență și le-a dăruit câte un engolpion.

De asemenea, au fost împărțite iconițe cu Sfântul Apostol Toma și cu Sfântul Ierarh Nicolae tuturor celor prezenți la slujbă.

Parohia de pe strada Crasnei, aşa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009.

În anul 1990, în oraşul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înfiinţarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici şi două capele. Simţindu-se nevoia acoperirii unor zone ale oraşului unde credincioşii erau mult prea departe de cel mai apropiat lăcaș de cult, dar şi la solicitarea acestora, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hotărât şi a supus aprobării Consiliului Eparhial înfiinţarea a două noi parohii, una pe strada 22 decembrie 1989 şi cealaltă în cartierul Sărmaş.

Crucea, dar şi cinstea ridicării bisericii de pe strada Crasnei i-au fost încredinţate Preacucernicului Părinte Ionuţ Pop. Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui lăcaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, lăcașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma.

Astfel, între anii 2010-2011, Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, a ridicat sfânta biserică cu hramurile „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Municipiul Zalău, Protopopiatul Zalău, iar între anii 2012-2020 s-au realizat următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit și pictat în tehnica tempera, s-a făcut aducțiunea apei, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu parchet stratificat, s-a realizat instalația electrică, s-au montat geamuri cu vitralii, uși de acces, candelabre și aplice pentru iluminat, au fost instalate sistemul de încălzire pe generatoare de aer cald și cel de sonorizare, Sfânta Masă a fost sculptată în lemn de tei și s-au confecționat iconostasul, tronul arhieresc, stranele, scaunele și două tetrapoade din lemn de stejar, precum și mobilierul bisericesc din lemn de tei. În exterior biserica a fost tencuită cu tencuială minerală, s-a făcut acoperișul din tablă metalică Durako, s-au montat jgheaburi și burlane, în jurul lăcașului de cult s-a amenajat un trotuar placat cu plăci de gresogranit, s-au placat cu gresogranit și s-au dotat cu rampă și balustradă din fier forjat scările de acces spre biserică, a fost ridicat gardul de împrejmuire al lăcașului de cult, curtea bisericii a fost amenajată și au fost achiziționate terenurile pentru casa parohială și parcarea auto, precum și un lumânărar. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

De-a lungul timpului, Parohia cu hramurile „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău a avut onoarea de a-i trece pragul, Ierarhi de seamă, de pe cele cinci mari continente ale lumii.

Mai multe

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Joi, 21 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. De asemenea, copiii...

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Hramul bisericii din Parohia Cehu Silvaniei

Duminică, 8 noiembrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La final, Preacucernicul Părinte paroh...