Prezență Arhierească în Parohia Ileanda

sept. 13, 2020 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 13 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ileanda, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru sachelar pe Părintele paroh Adrian-Ciprian Pop, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult și la casa parohială.

După rostirea cuvântului de învățătură, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru distincție.

Prima atestare documentară a satului provine din anul 1390, când localitatea apare sub numele de „Ylandmeze”, această denumire fiind tradusă prin „câmpie, șes”, ca urmare a faptului că localitatea a fost așezată lângă râul Someș, în regiunea de luncă numită „buruieni”.

Datorită deselor inundații și a năvălirilor tătarilor și turcilor, care pricinuiau multe pagube localnicilor, satul s-a mutat pe valea îngustă a Ilenzii, unde era mult mai protejat.

Ca așezare bine organizată, localitatea Ileanda a luat ființă între anii 1405-1467, deoarece în anul 1467 este amintită în documente sub numele de „Ilonda”.

În ceea ce privește viața bisericească din acest sat menționăm faptul că prima biserică despre care există informații este așa numita „biserica nobililor”. Aceasta datează din anul 1441, fiind edificată pe malul Someșului, în locul numit „buruieni” și fiind mutată, ulterior, odată cu reconstituirea localității, după dezastrul din 1600, pe marginea unui pârâu în mijlocul noului sat.

Următoarea biserică despre care avem date este „biserica ginerilor”, construită în anul 1730, din piatră, după noua închegare a satului, care a rămas nemodificată până în anii 1969-1970, când pe temelia acesteia s-a ridicat noul lăcaș de cult. Biserica se numea „a ginerilor”, întrucât tradiția spune că au fost neînțelegeri între socrii și gineri la agapele ce se țineau la „biserica nobililor” și datorită faptului că obiceiul era ca la aceste agape să se aducă, pe lângă unele bucate, și colaci mari, furioși, ginerii, au hotărât să rostogolească colacii și să-și construiască o biserică pe locul în care va ajunge cel mai departe unul dintre colaci.

Actualul lăcaș de cult a fost ridicat pe temelia vechii biserici „a ginerilor”, în timpul păstoririi preotului Ioan Pop, acesta fiind târnosit în anul 1981.

Începând cu anul 2014, Preacucernicul Părinte Adrian-Ciprian Pop a fost numit preot al Parohiei Ileanda, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și zidirea din temelie a casei parohiale.

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie 2025, când Biserica prăznuiește și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal....

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Marți, 24 iunie 2025, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, sărbătorind hramul de vară al acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară al...

Mai multe

Slujbă arhierească și binecuvântarea muzeului parohial din Bocșița

Slujbă arhierească și binecuvântarea muzeului parohial din Bocșița

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 22 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău, cu prilejul binecuvântării lucrărilor de renovare efectuate la biserica din localitate. De la ora...