Prezență Arhierească în Parohia Aluniș

aug. 30, 2020 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 30 august 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aluniș, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului, Preacucernicul Părinte paroh Cristian-Vasile Iura, inspectorul pentru catehizare parohială al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Alin Butaș, referentul Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, intendentul Episcopiei Sălajului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele paroh Cristian-Vasile Iura, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

De asemenea, Preasfinția Sa a sfințit noul Chivot al bisericii Parohiei Aluniș. Sfântul Chivot este o cutie în formă de bisericuţă, făcută din metal, având în interior o altă cutie, mai mică, din metal preţios, în care se păstrează Sfânta Împărtăşanie pentru bolnavi şi copii, sfinţită în Joia Mare a fiecărui an şi pregătită pentru a fi depusă în Chivot în a treia zi de Paști.

Localitatea Aluniş, situată pe Valea Someşului, a fost atestată documentar în jurul anul 1200. Numele satului provine de la o pădure de aluni așezată în partea de apus a localității. În vechime, numele satului a fost Someş Săplac, prescurtat apoi în Săplac, după care a primit denumirea pe care o are şi astăzi, respectiv aceea de Aluniş.

Alunișul aparţine, din punct de vedere administrativ, de Comuna Benesat, fiind înconjurat de satele Inău, Horoatul Cehului, Biuşa şi Benesat, iar peste Someş de localitățile Cheud şi Năpradea. Se presupune că în vechime râul Someş trecea foarte aproape de sat, având albia pe vatra actuală a localității, chiar pe locul unde a fost clădită biserica veche, zonă în care se află astăzi cimitirul vechi. Treptat, râul şi-a mutat albia, depărtându-se de Aluniş şi apropiindu-se de satul Cheud. Pe locul vechii albii a rămas un teren fertil, însă foarte uşor inundabil.

Din cele aflate de la bătrânii satului se cunoaşte faptul că a existat un vechi lăcaș de cult, situat peste drum de biserica de zid actuală, care a fost demolat, după finalizarea lucrărilor de edificare a noului lăcaș de cult.

Biserica de zid, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost construită între anii 1937-1942, la iniţiativa preotului paroh de atunci, Augustin Podoabă.

Începând cu anul 1982, sub păstorirea Preacucernicului Părinte Andrei-Horea Mureşan s-au derulat o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii. Astfel, în interior lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă, pardoseala a fost acoperită cu parchet laminat, a fost realizat sistemul de încălzire pe gaz, iconostasul a fost restaurat, s-au montat geamuri și uși de acces, s-au efectuat reparații capitale asupra cupolei, au fost construite scări interioare pentru accesul în cafas și s-a confecționat mobilierul bisericesc. În exterior biserica a fost tencuită în terasit, s-a refăcut acoperișul din tablă Lindab galvanizată, a fost reparată clopotnița, s-au montat jgheaburi și burlane, scările de acces au fost placate cu gresie, s-a edificat la intrarea în lăcașul de cult un pridvor din beton armat, care a fost pictat în tehnica frescă, iar în jurul bisericii s-a amenajat un trotuar. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Începând cu anul 2019, Preacucernicul Părinte Cristian-Vasile Iura a fost numit preot al Parohiei Aluniș, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.

 

Mai multe

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

Duminică, 19 martie 2023, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cuzăplac, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și arhidiaconi. De asemenea, Preasfinția Sa a hirotesit întru...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

Duminică, 5 martie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Șasa, filie a Parohiei Dolheni, din Protopopiatul Jibou. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese,...

Prezență Arhierească în Parohia Bobota

Prezență Arhierească în Parohia Bobota

Duminică, 5 februarie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bobota, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut...

Hramul paraclisului Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

Hramul paraclisului Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

Luni, 30 ianuarie 2023, paraclisul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău și-a prăznuit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din cadrul acestei...