„Să arătăm familiei că suntem mai buni după ce ne întoarcem de la mănăstire”, PS Petroniu către pelerinii de la Nicula

aug. 13, 2020 | Activitatea Ierarhului

Preasfinţitul Petroniu i-a îndemnat pe credincioșii aflați la hramul Mănăstirii clujene Nicula să continue acasă și-n societate urcușul duhovnicesc pe care-l fac în aceste zile. „Să ne întoarcem acasă dovedind familiei că suntem mai buni după ce am venit de la mănăstire!”, a spus Episcopul Sălajului în predica rostită joi, 13 august, la așezământul monahal.

Ierarhul a arătat că doar citind Sfânta Scriptură, urmând exemplul de smerenie al Sfintei Fecioare Maria și practicând rugăciunea, oamenii își pot schimba viața și devin buni creștini.

„Să urmăm pildele din Sfânta Scriptură, să nu ne lăsăm influențați în această viață de oamenii care vor să ne atragă în rătăcirea lor. Să ne rugăm la Dumnezeu să trecem peste această pandemie, pentru că atunci când se înmulțesc relele, Dumnezeu îngăduie aceste încercări”, a precizat Preasfințitul Petroniu, care a săvârșit Sfânta Liturghie pe altarul de vară, în sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, eclesiarhul Mănăstirii Nicula, protosinghelul Calinic Stupinean, secretarul Episcopiei Sălajului, arhidiaconul Ionică Torcoș, precum și alți preoți invitați.

Episcopul Sălajului le-a vorbit pelerinilor și despre Maica Domnului, ca model de rugăciune și smerenie pentru toate femeile creștine. „Maica Domnului a fost primul om care s-a îndumnezeit, cea mai curată ființă umană de pe pământ, de aceea Fiul lui Dumnezeu s-a născut din pântecele ei preacurat”, a arătat ierarhul. De asemenea, a precizat că „există mai multe cupluri cu viață curată care nu au putut să aibă copii, dar care după multă stăruință în rugăciune au avut copii care au schimbat istoria lumii. Părinții Fecioarei Maria au fost un astfel de cuplu”.

În final, ierarhul le-a spus pelerinilor veniți la hramul mănăstirii Nicula că „Faceți tot ceea ce vă va spune El” este rugămintea pe care o avem de la Maica Domnului, valabilă pentru noi toți.

Sfințirea Marelui Mir în Joia Mare la București

Sfințirea Marelui Mir în Joia Mare la București

Joi, 17 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a participat la slujba de sfințire a Sfântului și Marelui Mir, oficiată în cadrul Sfintei Liturghii unite cu Vecernia din Sfânta și Marea Joi, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale din...

Liturghia Darurilor la Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău

Liturghia Darurilor la Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău

  Luni, 14 aprilie, în prima zi a Săptămânii Pătimirilor, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău. Slujba a fost săvârșită alături de un sobor de preoți, în...

Mai multe