Profesori de religie sălăjeni, absolvenți ai cursului de formare CRED

aug. 6, 2020 | Știri

În judeţul Sălaj, s-au desfășurat, în perioada 10 iunie – 23 iulie 2020, cursurile CRED (Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi), proiect al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, la care au participat 23 de profesori de religie.

Aceștia au avut şansa de a-și clarifica unele probleme concrete legate de demersul didactic începând cu înţelegerea reală a programei şcolare – atât cea pentru Religie, cât şi pentru Consiliere şi dezvoltare personală – şi până la aplicarea corectă şi eficientă a acestora. Au analizat planurile-cadru în vigoare, contribuția disciplinei la profilul de formare al absolventului, evaluarea competențelor specifice și alte conceptualizări necesare sistemului de educație.

Precizările referitoare la elaborarea unei programe de opţional au fost edificatoare, conturând nu numai cadrul general, dar şi detaliile de întocmire, din perspectiva corelării logice a componentelor şi a atingerii finalităţilor propuse. Abordările referitoare la copiii cu CES au deschis noi perspective în lucrul cu aceştia în vederea integrării şi asigurării progresului şcolar.

Fiind un demers educațional în întregime on-line, a constituit o noutate şi o provocare, care, însă, va fi de un ajutor de necontestat în munca viitoare cu elevii. Prin exemple din practica personală ale cursanților s-au creat oportunități de învățare profesională semnificativă, indiferent de distanță. Aprecierile constructive referitoare la munca acestora au condus la clarificarea chestiunilor de detaliu şi i-au îndrumat progresiv în realizarea de activităţi şi teme remarcabile prin creativitate, ingeniozitate și originalitate, devenind ei înșiși resurse educaționale în școlile în care își desfășoară activitatea.

Inspector școlar,

Prof. Claudia Boha

Binecuvântare arhierească în Parohia Surduc

Binecuvântare arhierească în Parohia Surduc

În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 18 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou, județul Sălaj. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în...

Mai multe

Eveniment comemorativ la Muzeul Holocaustului din Șimleu Silvaniei

Eveniment comemorativ la Muzeul Holocaustului din Șimleu Silvaniei

  Duminică seara, 11 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a luat parte la evenimentul cultural intitulat „Glasul Libertății”, desfășurat la Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord din Șimleu Silvaniei. Manifestarea a...