Preacuviosul Părinte Protosinghel Ghelasie Spătăcean, starețul Mănăstirii Voivodeni, condus pe ultimul drum

iul. 22, 2020 | Știri

Marți, 21 iulie 2020, a avut loc înmormântarea Preacuviosului Părinte Protosinghel Ghelasie Spătăcean, starețul Mănăstirii Voivodeni, care, cu mare regret, a fost condus pe ultimul drum de către un sobor de peste 40 de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Ioan Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului și în prezența a numeroși credincioși și fii duhovnicești ai Preacuviosului Părinte stareț din satele învecinate și din alte județe.

Preacuviosul Părinte Ghelasie a reînviat viața monahală de la Voivodeni, odată cu înființarea Mănăstirii „Schimbarea la Față”, când, în anul 2002, a venit cu câțiva călugări de la Mănăstirea Frăsinei, din județul Vâlcea, pentru a reînnoda tradiția monahală a acestor meleaguri, întreruptă timp de peste trei sute de ani din cauza istoriei zbuciumate a Ardealului. Aceștia s-au oprit în acest loc frumos și liniștit și au purces la înălțarea sfintei mănăstiri, cu foarte multă trudă, cu grele osteneli și cu resurse bănești modeste, într-o zonă defavorizată din punct de vedere economic, dar cu oameni binevoitori și iubitori de Hristos.

Demersurile au fost inițiate încă din anul 2000 de credincioșii locului, iar după venirea grupului de călugări, condus de Preacuviosul Părinte Ghelasie, a fost înființat inițial un schit, ridicat, ulterior, la rangul de mănăstire, astfel încât, după mai bine de trei sute de ani, Dumnezeu a împlinit dorința credincioșilor din satul Voivodeni și din împrejurimi.

Din luna august a anului 2002 când a avut loc sfințirea pietrei de temelie a Mănăstirii Voivodeni și până când a plecat, prematur, la Domnul, Părintele stareț a ctitorit această frumoasă și sfântă mănăstire cu râvnă, cu blândețe și cu înțelepciune, în ciuda ispitelor și a sănătății Preacuvioșiei Sale greu încercate.

Preacuviosul Părinte Ghelasie Spătăcean a avut o credință puternică și cu ajutorul lui Dumnezeu, a reușit să se înconjoare de călugări și de credincioși, întru slujirea la care a fost chemat.

Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească în pace și să-i așeze sufletul cu sfinții în Împărăția Sa, în semn de răsplată pentru toate nevoințele Sale!

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie 2025, când Biserica prăznuiește și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal....

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Marți, 24 iunie 2025, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, sărbătorind hramul de vară al acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară al...

Mai multe

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie 2025, când Biserica prăznuiește și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal....

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Marți, 24 iunie 2025, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, sărbătorind hramul de vară al acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară al...

Slujbă arhierească și binecuvântarea muzeului parohial din Bocșița

Slujbă arhierească și binecuvântarea muzeului parohial din Bocșița

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 22 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău, cu prilejul binecuvântării lucrărilor de renovare efectuate la biserica din localitate. De la ora...