Joi, 2 iulie 2020, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului.
În cadrul acesteia, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit cuvântul de bun venit adresat celor prezenți și a mulţumit membrilor Consiliului Eparhial pentru efortul susţinut pe care l-au arătat față de Biserică.
În continuare, au fost discutate problemele curente ale Eparhiei.
Potrivit Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Consiliul Eparhial este organismul executiv al Adunării Eparhiale, compus din nouă membri, dintre care trei clerici şi șase mireni, aleşi pe termen de patru ani de Adunarea Eparhială, dintre membrii ei şi care are în competenţă problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga Eparhie.