Luni, 22 iunie 2020, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, sub președinția Preasfințitului Părinte Petroniu, a avut loc Sinaxa stareților și starețelor mănăstirilor din Episcopia Sălajului. La această întâlnire au participat toți superiorii așezămintelor monahale din Eparhie.
În cuvântul rostit, Preasfinția Sa și-a exprimat bucuria întrunirii în acest cadru și a îndemnat pe monahii și monahiile prezenți la această adunare să continue cu râvnă împlinirea chemării asumate, felicitându-i pentru toate realizările. De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a prezentat, pe scurt, noutățile legate de viața monahală, apărute în Eparhie. Astfel, Preasfinția Sa a menționat numirea Preacuvioasei Maici Melania Silvestru în postul de stareță a Mănăstirii Bălan.
Preacuviosul Părinte Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, a precizat că în cadrul inspecțiilor administrative efectuate s-a observat faptul că în așezămintele monahale există o bună rânduială administrativă și gospodărească, precum și multă râvnă în cele spirituale.
În continuare, au luat cuvântul toți cei prezenți, aducând în discuție dificultățile și încercările întâmpinate în activitatea duhovnicească și administrativ-gospodărească, mai ales în contextul pandemiei, dar și împlinirile și bucuriile din cadrul obștilor monahale în care aceștia viețuiesc.
Sinaxa s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.