Petroniu

Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor

creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:

Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,

iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioși,

Hristos a înviat!

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să prăznuim din nou marea sărbătoare a învierii Domnului Hristos din morți. Astăzi ne bucurăm de biruința vieții asupra morții, zilele trecute însă ne-am întristat, pentru că, prin vinderea, arestarea și condamnarea Mântuitorului la moarte oamenii și-au dovedit răutatea cu care au răspuns marii iubiri a lui Dumnezeu manifestată față de om și lume.

La începutul activității Sale publice, după ce a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan și a fost ispitit de diavol în pustia Carantaniei, Domnul Hristos s-a întors în Galileea, locul în care a copilărit și în care locuia. „Şi a fost că în zilele acelea El a ieşit la munte să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Şi când s-a făcut ziuă i-a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli: pe Simon, căruia i-a zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi pe Ioan, pe Filip şi pe Bartolomeu, pe Matei şi pe Toma, pe Iacob al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul, pe Iuda al lui Iacob şi pe Iuda Iscarioteanul, care a devenit trădător” (Luca 6,12-16).

Întrucât în Săptămâna Patimilor Mântuitorul a fost vândut și predat conducătorilor evreilor de către Iuda Iscarioteanul, în cele ce urmează voi vorbi despre apostolul vânzător, unul dintre cele mai negative personaje din paginile Sfintei Scripturi și, de asemenea, cel mai mare trădător din istoria omenirii, care nu și-a vândut un dușman, ci Învățătorul, iar Acela nu era un om oarecare sau un conducător lumesc vremelnic, ci Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Numele de Iuda, „Yehudah” în limba ebraică, înseamnă „Domnul fie lăudat” sau „Dumnezeu a fost lăudat” și era destul de frecvent între evrei în timpul Domnului Hristos și în perioada următoare, de vreme ce în Noul Testament întâlnim șase persoane care purtau acest nume. Pe lângă apostolul vânzător, în Evanghelii și în cartea Faptele Apostolilor mai sunt menționați: apostolul Iuda al lui Iacob (Luca 6,16), Iuda, unul dintre „frații” Domnului Hristos (Matei 13,55), Iuda Galileeanul (Faptele Apostolilor 5,37), Iuda din Damasc (Faptele Apostolilor 9,11) și profetul Iuda (Faptele Apostolilor 15,32).

Apostolul Iuda era fiul lui Simon Iscarioteanul (Ioan 6,71; 13,2 și 13,26).

Supranumele de „Iscarioteanul” este considerat de numeroși cercetători ai Noului Testament ca fiind unul toponimic și se poate referi la faptul că tatăl lui Iuda era originar din cetatea Cheriot (Iosua Navi 15,25), fiindcă „Iș Cheriot” înseamnă în limba ebraică „bărbat din Cheriot”.

Conform altei ipoteze, este posibil ca supranumele de „Iscarioteanul” să fie asociat cu mișcarea religioasă și politică a zeloților, care își asasinau dușmanii. În limba latină a epocii acești zeloți erau numiți uneori sicari.

Despre viața lui Iuda Iscarioteanul înainte de a fi ales apostol nu avem nicio informație. Se presupune doar că, printre alții, și el ar fi fost atras de predica Sfântului Ioan Botezătorul, în preajma căruia L-ar fi întâlnit pe Domnul Hristos când a fost botezat în râul Iordan.

În Evanghelia după Ioan citim că „Iisus ştia de la început cine este cel care Îl va vinde” (Ioan 6,64), însă cu toate acestea l-a acceptat în preajma Lui pe Iuda. Domnul Hristos și sfinții apostoli aveau o singură pungă cu bani necesari cheltuielilor de fiecare zi și aceasta i-a fost încredințată lui Iuda, pentru că „el avea punga” (Ioan 13,29).

După ce i-a învățat tainele împărăției cerurilor, Mântuitorul „i-a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi. Şi s-au întors aceștia cu bucurie şi I-au spus: «Doamne, şi demonii ni se pleacă întru numele Tău». Şi le-a zis lor Iisus: «L-am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu de aceasta să vă bucuraţi, că duhurile vi se pleacă, ci bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri»” (Luca 9,1-2 și 10,17-20).

În prima parte a răspunsului Său, care aparent nu are nicio legătură cu afirmația apostolilor, Domnul Hristos le atrage acestora luarea aminte, dar în special lui Iuda, că așa cum Satana a căzut cu viteza fulgerului din cer, după ce s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, tot așa pot pierde și ei demnitatea de apostoli, iar puterea asupra demonilor primită de la El este cu mult mai prejos decât dobândirea împărăției cerurilor, ca răsplată pentru misiunea de apostoli asumată și dusă până la capăt.

De vreme ce Iuda făcea parte din colegiul apostolic și el a primit de la Domnul Hristos aceleași daruri și porunci ca toți ceilalți ucenici. Este chiar posibil ca Iscarioteanul, în numele Mântuitorului, să fi izgonit duhurile necurate din alții, însă demonii care îl stăpâneau pe el, cu siguranță nu i-a alungat.

În acest sens citim în Evanghelia după Ioan că „înainte cu şase zile de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care-l înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Săi – cel care avea să-L vândă -, a zis: «De ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?». Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: «Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat; că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea»” (Ioan 12,1-8).

Domnul Hristos nu doar i-a sugerat lui Iuda să nu se asemene lui Satana, căzând din demnitatea de apostol, ci chiar a menționat, cu referire strictă la el, că pe unul dintre apostoli diavolul a pus stăpânire.

Astfel, pe când se afla în Capernaum, Mântuitorul le-a spus evreilor adunați în sinagogă: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu. Deci se certau iudeii între ei, zicând: «Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?». Şi le-a zis Iisus: «Adevăr, adevăr vă spun: Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci Trupul Meu este adevărată mâncare şi Sângele Meu adevărată băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Aşa cum Tatăl Cel-Viu M-a trimis pe Mine şi Eu viez prin Tatăl, tot astfel cel ce Mă mănâncă pe Mine va via prin Mine. Aceasta este Pâinea Care S-a pogorât din cer; nu ca a părinţilor voştri care au mâncat mană şi au murit: cel ce va mânca Pâinea aceasta, viu va fi în veac». Deci mulţi din ucenicii Săi, auzind, au zis: «Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?». Iar Iisus, ştiind întru Sine că ucenicii Lui murmură în această privinţă, le-a zis: «Aceasta vă este piatră de poticnire? Dar dacă-L veţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai înainte? Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care Eu vi le-am grăit, ele duh sunt şi viaţă sunt. Dar sunt unii dintre voi care nu cred». Că Iisus ştia de la început cine erau aceia care nu cred şi cine este cel care-L va vinde. Şi le-a zis: «De aceea v-am spus că nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-i este dat de la Tatăl». De atunci, mulţi dintre ucenicii Săi au dat înapoi şi nu mai umblau cu El. Deci le-a zis Iisus celor doisprezece: «Nu cumva vreţi şi voi ca să vă duceţi?». Simon Petru I-a răspuns: «Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice; şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui-Viu». Le-a răspuns Iisus: «Oare nu Eu v-am ales pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!». Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta avea să-L vândă, el, care era unul dintre cei doisprezece” (Ioan 6,51-58 și 60-71).

Domnul Hristos i-a mustrat pe conducătorii evreilor pentru păcatele lor, dorind ca aceștia să se îndrepte, însă „ei au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu, de aceea căutau cum să-L omoare pe Iisus, dar se temeau de popor” (Ioan 12,43; Luca 22,2 și Marcu 12,12).

Cu două zile înainte de Paști, „arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa şi împreună s-au sfătuit ca prin vicleşug să-L prindă pe Iisus şi să-L omoare. Dar ziceau: «Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor». Atunci a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Şi el s-a dus şi a stat de vorbă cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, zicându-le: «Ce vreţi să-mi daţi, şi eu vi-L voi da în mână?». Ei i-au dat treizeci de arginţi, iar el a primit şi căuta să li-L dea în mână la adăpost de mulţime” (Matei 26,3-5; Luca 22,3-4; Matei 26,14-15 și Luca 22,6).

Din relatarea Sfântului Evanghelist Matei constatăm că prețul pus pe capul Domnului Hristos a fost stabilit de conducătorii iudeilor, iar Iuda l-a acceptat fără crâcnire, deși era unul derizoriu, pentru că în Vechiul Testament uciderea fără voie a unui rob, fie el bărbat ori femeie, era plătită cu treizeci de arginți (Ieșire 21,32).

Prin fapta lor, Iscarioteanul și mai marii evreilor au împlinit, fără să știe, profeția făcută de prorocul Zaharia: „Şi le voi zice: Dacă socotiţi că-i bine, daţi-Mi preţul; dacă nu, nu Mi-l daţi! Iar ei au dat preţul Meu: treizeci de arginţi” (Zaharia 11,12).

După ce Iuda L-a vândut pe Domnul Hristos, s-a întors la Acesta și la ceilalți apostoli, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, așteptând un prilej potrivit ca să-L dea pe Mântuitorul în mâna căpeteniilor iudeilor.

Înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că I-a sosit ceasul ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit. Şi făcându-se Cină – când în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, diavolul pusese de-acum gândul de a-L vinde -, ştiind Iisus că Tatăl pe toate I le-a dat în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a ridicat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: «Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?». Iisus i-a răspuns, zicând: «Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta». Petru I-a zis: «Niciodată nu-mi vei spăla Tu mie picioarele!». Iisus i-a răspuns: «Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine». Zisu-I-a Simon Petru: «Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul». Iisus i-a zis: «Cel ce s-a îmbăiat n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi». Că-l ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: «Nu toţi sunteţi curaţi». Deci, după ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă” (Ioan 13,1-12).

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat ucenicilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu». Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: «Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Şi vă spun Eu vouă că de acum nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui Meu»” (Matei 26,26-29).

Zicând acestea, Iisus S-a tulburat cu duhul şi a mărturisit şi a zis: «Adevăr, adevăr vă spun că unul dintre voi Mă va vinde». Atunci ucenicii se uitau unii la alţii, nepricepând despre cine vorbeşte. Iar unul din ucenicii Săi, cel pe care Iisus îl iubea, şedea la masă rezemat de pieptul lui Iisus. Deci Simon Petru i-a făcut acestuia semn şi i-a zis: «Întreabă-L, cine este cel despre care vorbeşte?». Şi aplecându-se acesta pe pieptul lui Iisus, I-a zis: «Doamne, cine este?». Iisus i-a răspuns: «Acela este, căruia Eu, întingând îmbucătura de pâine, i-o voi da». Şi întingând îmbucătura de pâine, a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătura de pâine, atunci a intrat Satana în el. Iar Iisus i-a zis: «Ceea ce vrei să faci, fă mai degrabă!». Dar nimeni din cei ce şedeau la masă n-a înţeles pentru ce i-a zis aceasta; fiindcă gândeau unii, deoarece Iuda avea punga, că Iisus îi spune: «Cumpără ceea ce ne trebuie la sărbătoare», sau să dea ceva la săraci. Deci după ce a luat acela îmbucătura de pâine, îndată a ieşit” (Ioan 13,21-30).

Şi după ce au cântat imnuri, Iisus și ucenicii Lui au ieşit la Muntele Măslinilor, dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Săi. Dar şi Iuda, cel care-L vânduse, ştia acest loc, pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo” (Matei 26,30 și Ioan 18,1-2).

Domnul Hristos și apostolii Săi s-au rugat o vreme în Grădina Ghetsimani, iar la un moment dat Mântuitorul le-a spus: „Iată, s-a apropiat ceasul şi Fiul Omului Se va da în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem; iată, s-a apropiat cel ce M-a vândut. Şi pe când El încă vorbea, iată, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el o gloată mare cu săbii şi cu ciomege, trimişi de arhierei şi de bătrânii poporului. Iar trădătorul le dăduse un semn, zicând: «Cel pe care-l voi săruta, acela este; prindeţi-L». Şi venind îndată la Iisus, I-a zis: «Bucură-te, Învăţătorule!». Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: «Iuda, prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul Omului?»” (Matei 26,45-49 și Luca 22,48).

În ceasul acela Iisus a zis către gloată: «Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi şedeam învăţând în templu şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se plinească Scripturile profeţilor, pentru că acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului!». Şi, prinzându-L, L-au dus şi L-au împins în casa arhiereului Anna” (Matei 26,55-56 și Luca 22,53-54).

Arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Săi şi despre învăţătura Sa. Iisus i-a răspuns: «Eu i-am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii, şi nimic n-am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit. Iată, aceştia ştiu ce am vorbit Eu». Şi zicând El acestea, unul dintre slujitorii care stăteau de faţă I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: «Aşa-i răspunzi Tu arhiereului?». Iisus i-a răspuns: «Dacă am vorbit rău, mărturiseşte ce-a fost rău; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?». Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii” (Ioan 18,19-24 și Matei 26,57).

Iar „arhiereii şi tot sinedriul căutau mărturie împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: «Noi l-am auzit spunând aşa: Voi dărâma acest templu făcut de mână şi în trei zile voi clădi altul, nefăcut de mână». Dar nici aşa, mărturia lor nu era la fel. Și sculându-se arhiereul în mijloc, L-a întrebat pe Iisus, zicând: «Nimic nu răspunzi la tot ce mărturisesc aceştia împotriva ta?». Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: «Eşti tu Hristosul, fiul Celui-Binecuvântat?». Iar Iisus i-a zis: «Eu sunt, şi-L veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului». Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: «Ce trebuinţă mai avem de martori? Aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi?». Iar ei toţi au judecat că este vrednic de moarte” (Marcu 14,55-64) și L-au aruncat peste noapte în temnița din Ierusalim.

A doua zi, „când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii, şi L-au dus pe Iisus în sinedriul lor şi I-au zis: «Spune-ne nouă dacă eşti tu Hristosul». Şi El le-a zis: «Dacă vă voi spune, nu veţi crede; dar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde şi nici nu Mă veţi elibera. De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu». Iar ei cu toţii au zis: «Aşadar, tu eşti Fiul lui Dumnezeu?». Şi El le-a zis: «Voi o spuneţi, că Eu sunt». Şi ei au zis: «Ce trebuinţă mai avem de mărturie? Că noi înşine din gura Lui am auzit-o!». Şi sculându-se toată mulţimea acestora, L-au dus în faţa lui Pilat. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile, aşa că a ieşit Pilat la ei, afară, şi le-a zis: «Ce învinuire-I aduceţi acestui om?». Ei i-au răspuns, zicând: «Dacă acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi predat». Pilat le-a zis: «Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră!». Iudeii însă i-au zis: «Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni»” (Luca 22,66-71; 23,1 și Ioan 18,28-31), arătând fără echivoc faptul că ei voiau ca Domnul Hristos să fie condamnat la moarte. Chiar dacă Mântuitorul fusese deja osândit de evrei la pedeapsa capitală, întrucât Palestina era provincie romană, această sentință putea fi dată numai de oficialii imperiali, motiv pentru care iudeii o și solicitau din partea guvernatorului roman, care, la presiunile lor, L-a condamnat la moarte pe Mântuitorul lumii.

Atunci Iuda, cel care-L vânduse, văzând că a fost osândit la moarte şi cuprins fiind de căinţă, le-a înapoiat arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: «Am greşit vânzând sânge nevinovat». Iar ei i-au zis: «Ce ne priveşte pe noi? De-acum e treaba ta!». Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat de acolo; şi ducându-se, s-a spânzurat şi căzând, a plesnit pe la mijloc şi toate măruntaiele i s-au vărsat. Iar arhiereii, luând arginţii, au zis: «Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge». Şi ţinând sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea i s-a spus acelei ţarine, până în ziua de astăzi, ţarina Sângelui. Atunci s-a împlinit cuvântul spus prin Ieremia profetul, care zice: Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui Preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel, şi i-au dat pe ţarina Olarului, după cum mi-a spus mie Domnul” (Matei 27,3-5; Faptele Apostolilor 1,18 și Matei 27,6-10).

Datorită faptului că Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Domnul Hristos și apoi s-a spânzurat, săvârșind încă un păcat de neiertat, în unele icoane vechi și fresce bisericești ale Înfricoșătoarei Judecăți, acesta este înfățișat în fundul iadului. El șade pe genunchii Satanei, ținând în mâini punga cu cei treizeci de arginți, iar stăpânul tenebrelor îl îmbrățișează cu drag, strângându-l la piept, ca pe cel mai iubit fiu al său.

La sfârșitul anilor 1970, în Egipt, a fost descoperit un papirus în limba coptă, care cuprinde așa-zisa „Evanghelie a lui Iuda”, în care evenimentele legate de moartea Domnului Hristos sunt prezentate prin prisma gândirii apostolului vânzător.

În urma testării sale cu carbon, s-a stabilit că papirusul datează de prin anul 280 d.Hr., iar studierea textului a revelat faptul că acesta a fost scris de către membri unei secte gnostice din perioada respectivă, întrucât cuprinde elemente teologice de la sfârșitul secolului al III-lea creștin.

În privința motivelor care l-au determinat pe Iuda să-L vândă pe Mântuitorul lumii, este destul de răspândită ideea că Iscarioteanul, asemenea celor mai mulți evrei din vremea lui, aștepta ca romanii să fie alungați din Palestina și să fie restaurat regatul iudaic, de vreme ce, după învierea Domnului Hristos din morți, ceilalți apostoli L-au întrebat pe Mântuitorul: „Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?” (Faptele Apostolilor 1,6).

Cei care gândesc în acest fel consideră că, după intrarea triumfală a Domnului Hristos în Ierusalim, Iuda spera că Acesta va deveni un rege lumesc, iar din moment ce el administra banii Mântuitorului și ai sfinților apostoli, se socotea potrivit pentru a deveni un fel de ministru de finanțe, însă văzând că Domnul Hristos refuză să acapareze puterea politică, credea că vânzându-L îl va obliga să-Și accepte rolul de conducător al evreilor.

De asemenea, sunt unii care cred că Iuda a fost predestinat să-L vândă pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, încât Acesta să Se jertfească pentru noi și a noastră mântuire, răscumpărându-ne prin aceasta din robia diavolului.

Iscarioteanul nu L-a vândut pe Domnul Hristos cu scopul de a împlini profețiile din Vechiul Testament, ci datorită răutății și iubirii lui de arginți. Mântuirea noastră nu s-a realizat prin vânzarea lui Iuda, ci prin lucrarea Fiului lui Dumnezeu întrupat, Care putea găsi alte mijloace de a ne răscumpăra, fără ca cineva să-L vândă.

Din planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii făcea parte și moartea Domnului Hristos, altfel nu ar fi avut loc, iar aceasta a fost anunțată încă din Vechiul Testament. În capitolul 53 al cărții sale, prorocul Isaia prezintă cu lux de amănunte patimile și moartea Mântuitorului, motiv pentru care profetul a și fost numit „evanghelistul Vechiului Testament”.

Când i-a alungat pe Adam și Eva din rai, Dumnezeu i-a zis diavolului care luase chipul șarpelui: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3,15). Din aceste cuvinte înțelegem că lupta pentru răscumpărarea omului trebuia purtată între un urmaș al Evei (Fiul lui Dumnezeu întrupat) și diavol, iar în urma acesteia capul Satanei va fi zdrobit (își va pierde puterea asupra morții), iar Domnul Hristos va avea de suferit (trupul Lui va muri, fără însă a fi păstrat de moarte).

Pentru ca Domnul Hristos să moară nu era necesară intervenția lui Iuda. Prin fapta sa, apostolul vânzător a conlucrat cu vrăjmașul, devenind un instrument al acestuia în lume. Dacă Iscarioteanul ar fi făcut parte din planul lui Dumnezeu, Mântuitorul nu ar fi afirmat că „este diavol” (Ioan 6,70), la Cina cea de Taină nu ar fi spus: „Vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut!” (Marcu 14,21), iar Iuda nu s-ar fi spânzurat.

Sfântul Evanghelist Ioan a scris că „pentru aceasta S-a arătat în lume Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3,8), ori din moment ce Satana pusese stăpânire pe Iuda, cu siguranță că Domnul Hristos nu și-a realizat planul de mântuire a lumii de sub robia diavolului ajutat de acesta.

Iubiți fii duhovnicești,

De ce l-a ales Domnul Hristos pe Iuda ca apostol deși știa că Îl va vinde? De ce L-a urmat Iscarioteanul pe Mântuitorul, cu toate că el avea alte principii de viață decât Învățătorul său și decât ceilalți apostoli? Aceste întrebări nu și-au găsit încă răspunsul, pe care poate nu îl vom afla vreodată, de vreme ce Dumnezeu Însuși a afirmat prin gura prorocului Isaia „că gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre, nici căile Mele precum căile voastre. Ci pe cât e de departe cerul de pământ, într-atât e departe calea Mea de căile voastre şi cugetele voastre de cugetul Meu” (Isaia 55,8-9).

Cu toate că nu cunoaștem motivul pentru care Iuda a fost unul dintre apostolii Domnului Hristos, cu siguranță știm cu toții ce trebuie să facem pentru a nu ne asemăna lui, trădându-L pe Mântuitorul prin nesocotirea poruncilor Lui. Drept aceea, să ne îndepărtăm de păcate și să săvârșim cât mai multe fapte bune, pentru ca Bunul Dumnezeu să ne învrednicească să ne alăturăm celorlalți unsprezece apostoli ai Domnului Hristos, în împărăția cerurilor.

 

Al vostru de tot binele doritor

şi către Domnul pururea rugător

 

†Petroniu

Episcopul Sălajului