Liturghie Arhierească în Parohia Recea

feb. 9, 2020 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 9 februarie 2020, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Recea, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte paroh Mihai-Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Silviu Boha, inspectorul pentru catehizare parohială al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a acordat Preacucernicului Părinte paroh Mihai-Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere pentru bogata activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată în mijlocul credincioșilor parohiei pe care o păstorește.

La rândul său, Preacucernicul Părinte consilier Mihai-Adrian Dobocan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru vizita făcută în parohie și pentru distincția acordată.

Piatra de temelie a bisericii cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Recea a fost sfințită în anul 2002. Motivul pentru care s-a purces la ridicarea unui nou lăcaș de cult în localitate a fost dat de faptul că vechea biserică era amplasată pe un teren care a devenit instabil, astfel încât lăcașul de cult a început să crape, desprinzându-se, mai apoi, bucăți de tencuială. În aceste condiții, credincioșii nu mai erau în siguranță în vechea biserică. Lucrările la noul lăcaș de cult au fost inițiate și demarate de către parohul de atunci, părintele Miron Pop, până în primăvara anului 2015, când Preacucernicia Sa s-a pensionat.

Începând cu luna mai a anului 2015, Preacucernicul Părinte Mihai-Adrian Dobocan a fost numit preot al Parohiei Recea, sub păstorirea Preacucerniciei Sale reîncepând lucrările la biserică, după ce, mai multă vreme, acestea stagnaseră din cauza lipsei de fonduri. Astfel, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, din anul 2015, s-a slujit, pentru prima dată, în noul lăcaș de cult, slujba fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu.

Preacucernicul Părinte paroh Mihai-Adrian Dobocan a primit sfânta taină a preoției în anul 2006, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. În anul 2015, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat Preacucerniciei Sale ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena pentru clerici, iar în anul 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. În același timp, părintele Mihai este ctitorul bisericii din prima parohie în care a slujit, respectiv Recea Mică, aceasta fiind pusă sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Între anii 2002-2018, sub păstorirea Preacucernicilor Părinți Miron Pop și Mihai-Adrian Dobocan, ajutați îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, s-au realizat următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit, altarul și pronaosul bisericii au fost pictate în tehnica frescă, s-a turnat șapa de beton, pavimentul altarului și soleea din naos au fost placate cu granit, s-a făcut instalația electrică, a fost realizat sistemul de încălzire pe panouri radiante, s-au montat geamurile și ușile de acces, s-au confecționat, din lemn de tei, iconostasul, Sfânta Masă, două suporturi din lemn sculptat pentru icoanele din naos și patru tetrapoade și au fost instalate clopotele în turnul lăcașului de cult. În exterior, biserica a fost tencuită în terasit, acoperișul, turnurile și pridvorul lăcașului de cult au fost acoperite cu tablă Lindab, s-au montat jgheaburile, burlanele și paratrăsnetul, pridvorul bisericii a fost extins, pe fațada lăcașului de cult a fost pictată scena Judecății de Apoi, iar în curtea bisericii a fost edificat un monument al eroilor. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Astfel, în data de 7 octombrie 2018, biserica cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de credincioși.

Mai multe

Liturghie Arhierească în Parohia Sărmășag

Liturghie Arhierească în Parohia Sărmășag

Marți, 1 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sărmășag, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți. În cadrul Dumnezeieștii...

Resfințirea bisericii din Parohia Sorușa-Uileac

Resfințirea bisericii din Parohia Sorușa-Uileac

Duminică, 29 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sorușa-Uileac, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a...

Târnosirea bisericii din localitatea Perii Vadului

Târnosirea bisericii din localitatea Perii Vadului

Duminică, 22 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Perii Vadului, filie a Parohiei Răstoci, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările săvârșite la biserica din...

Resfințirea bisericii din Parohia Rona

Resfințirea bisericii din Parohia Rona

Duminică, 15 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Rona, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a...

Prezență Arhierească în Parohia Romita

Prezență Arhierească în Parohia Romita

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Romita, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. În cadrul...

Hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca

Hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca

Duminică, 8 septembrie 2024, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu...