Liturghie Arhierească în capela Spitalului Județean de Urgență din Zalău

feb. 2, 2020 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 2 februarie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în capela cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din incinta Spitalului Județean de Urgență din Zalău. Împreună cu Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului. La Dumnezeiasca Liturghie au fost prezente cadre medicale ale spitalului, bolnavi și mulți credincioși din oraș, care frecventează, cu regularitate, slujbele de la această capelă.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Fodora, din Protopopiatul Jibou, pe diaconul Ioan-Florin Vaida.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte Călin Crecan a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Capela Spitalului Județean de Urgență din Zalău a fost înfiinţată în anul 1994, în urma unui protocol încheiat între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, privind acordarea asistenţei religioase în spitale.

Primul preot care a slujit la această capelă a fost Preacucernicul Părinte Florin Crecan, care s-a ocupat de amenajarea acesteia în incinta spitalului şi de înzestrarea ei cu toate cele necesare desfăşurării în bune condiţii a sfintelor slujbe, răspunzând, în felul acesta, cât mai eficient, nevoilor sufleteşti ale bolnavilor, care vin aici să-şi recapete sănătatea.

Începând cu anul 2008, misiunea de preot de caritate la Spitalul Județean de Urgență din Zalău i-a fost încredințată Preacucernicului Părinte Călin Crecan.

Hramul Mănăstirii Pantocrator din Beclean

Hramul Mănăstirii Pantocrator din Beclean

  În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, sâmbătă, 12 iulie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit la Mănăstirea Pantocrator din Beclean, cu prilejul hramului, fiind singurul așezământ monahal din România care îl are...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a...

Mai multe

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie 2025, când Biserica prăznuiește și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal....