Liturghie Arhierească în Parohia Recea

oct. 6, 2019 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 6 octombrie 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Recea, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte paroh Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Paul Isip, protopopul Gherlei.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Hurez, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pe diaconul Răzvan-Adrian Mîndruț.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Piatra de temelie a bisericii cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Recea a fost sfințită în anul 2002. Motivul pentru care s-a purces la ridicarea unui nou lăcaș de cult în localitate a fost dat de faptul că vechea biserică era amplasată pe un teren care a devenit instabil, astfel încât lăcașul de cult a început să crape, desprinzându-se, mai apoi, bucăți de tencuială. În aceste condiții, credincioșii nu mai erau în siguranță în vechea biserică. Lucrările la noul lăcaș de cult au fost inițiate și demarate de către parohul de atunci, părintele Miron Pop, până în primăvara anului 2015, când Preacucernicia Sa s-a pensionat.

Începând cu luna mai a anului 2015, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan a fost numit preot al Parohiei Recea, sub păstorirea Preacucerniciei Sale reîncepând lucrările la biserică, după ce, mai multă vreme, acestea stagnaseră din cauza lipsei de fonduri. Astfel, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, din anul 2015, s-a slujit, pentru prima dată, în noul lăcaș de cult, slujba fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu.

Preacucernicul Părinte paroh Mihai Dobocan a primit sfânta taină a preoției în anul 2006, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. În anul 2015, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat Preacucerniciei Sale ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena pentru clerici, iar în anul 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. În același timp, părintele Mihai este ctitorul bisericii din prima parohie în care a slujit, respectiv Recea Mică, aceasta fiind pusă sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Între anii 2002-2018, sub păstorirea Preacucernicilor Părinți Miron Pop și Mihai-Adrian Dobocan, ajutați îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, s-au realizat următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit, altarul și pronaosul bisericii au fost pictate în tehnica frescă, s-a turnat șapa de beton, pavimentul altarului și soleea din naos au fost placate cu granit, s-a făcut instalația electrică, a fost realizat sistemul de încălzire pe panouri radiante, s-au montat geamurile și ușile de acces, s-au confecționat, din lemn de tei, iconostasul, Sfânta Masă, două suporturi din lemn sculptat pentru icoanele din naos și patru tetrapoade și au fost instalate clopotele în turnul lăcașului de cult. În exterior, biserica a fost tencuită în terasit, acoperișul, turnurile și pridvorul lăcașului de cult au fost acoperite cu tablă Lindab, s-au montat jgheaburile, burlanele și paratrăsnetul, pridvorul bisericii a fost extins, pe fațada lăcașului de cult a fost pictată scena Judecății de Apoi, iar în curtea bisericii a fost edificat un monument al eroilor. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Mai multe

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Duminică, 21 iulie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Purcăreț, filie a Parohiei Lemniu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Sâmbătă, 20 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Poiana Onții, filie a Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții...

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Nadiș

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Nadiș

Duminică, 14 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Nadiș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Duminică, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Crasna, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Resfințirea bisericii din Parohia Poiana Blenchii

Resfințirea bisericii din Parohia Poiana Blenchii

Duminică, 30 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Poiana Blenchii, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

Sâmbătă, 29 iunie 2024, cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, împreună cu un sobor de preoţi şi arhidiaconi. Cu acest prilej, la slujbă au participat numeroși credincioși...