Liturghie Arhierească în Parohia Ceaca

sept. 14, 2019 | Activitatea Ierarhului

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, cu ocazia praznicului Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ceaca, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

La finalul Dumnezeștii Liturghii, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte paroh Florin-Dumitru Pușcaș o diplomă de apreciere. De asemenea, Preasfinția Sa a oferit o diplomă de apreciere unei doamne, cu ocazia aniversării venerabilei vârste de 106 ani. În continuare, au mai fost acordate diplome de apreciere persoanelor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult și la casa parohială. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și i-a dăruit o icoană.

În continuare, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.

Prima atestare documentară a satului provine din anul 1378, când localitatea apare sub numele de Ceaca, denumire pe care a luat-o de la localnicii cu numele de familie Ceaca. De-a lungul timpului, stăpânirea maghiară a donat satul diferiților grofi, care la rândul lor l-au schimbat mereu între mai multe familii.

În anul 1896, când localitatea se afla sub ocupație turcească, în sat au rămas doar familiile Ceaca, celelalte retrăgându-se peste Someș și întorcându-se după o perioadă mai lungă de timp, localitatea fiind întregită din nou.

În anul 1765 a fost construită prima biserică a satului, iar în anul 1902, tot pe același loc, a fost ridicat un alt lăcaș de cult din lemn, pe temelie de piatră, acoperit, inițial, cu șindrilă. Lucrarea a fost executată de meșterul Grigore din Cozla, prin contribuția credincioșilor. În anul 1961, biserica a fost reacoperită cu tablă, iar în anul 1917 a fost realizată zugrăveala interioară pe lemn, de zugravul Ioan Pop, urmând ca în anul 1964 aceasta să fie zugrăvită din nou, de credinciosul Ioan Ciurean din Ceaca.

Actualul lăcaș de cult a fost edificat între anii 1988-1992.

Începând cu anul 2018, Preacucernicul Părinte Florin-Dumitru Pușcaș a fost numit preot al Parohiei Ceaca, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult și a casei parohiale.

Mai multe

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

Duminică, 19 martie 2023, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cuzăplac, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și arhidiaconi. De asemenea, Preasfinția Sa a hirotesit întru...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

Duminică, 5 martie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Șasa, filie a Parohiei Dolheni, din Protopopiatul Jibou. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese,...

Prezență Arhierească în Parohia Bobota

Prezență Arhierească în Parohia Bobota

Duminică, 5 februarie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bobota, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut...

Hramul paraclisului Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

Hramul paraclisului Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

Luni, 30 ianuarie 2023, paraclisul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău și-a prăznuit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din cadrul acestei...