Resfințirea bisericii din Parohia Bălan

sept. 1, 2019 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 1 septembrie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bălan, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Călin Ianchiș, secretarul eparhial al Episcopiei Caransebeșului, Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei și Preacucernicul Părinte Cristian Oancea, inspectorul financiar al Episcopiei Sălajului.

La finalul slujbei, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericii, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte paroh Vasile Trifan o diplomă de apreciere. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult.

Localitatea Bălan este situată pe Valea Almaşului, în partea de nord-vest a judeţului Sălaj, fiind împărțită în două părți, respectiv Joseni şi Cricova.

Despre formarea satului nu avem date precise, însă prin intermediul unei informații consemnate în lucrarea intitulată „Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti”, publicată în anul 1933, aflăm că în data de 19 iulie 1600, Mihai Viteazul a dăruit sfetnicului său Ștefan Csaki de Kereszeg, pentru serviciile aduse contra lui Ieremia Vodă, domnul Moldovei, castelul Aghireş, împreună cu 40 de sate, printre care este menţionat şi Bălanul.

În ceea ce privește viața spirituală din această localitate, amintim faptul că în mijlocul satului, în zona Cricova, se găseşte cimitirul cu bisericuţa veche – monument istoric, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, adusă aici, într-o noapte, de credincioșii din sat, cu ajutorul a patru perechi de boi, de la hotar (actuala Mănăstire Bălan), în anul 1849, pentru apărarea acestui teren de hrăpăreţii feudali, acela fiind și momentul în care s-au format două parohii ortodoxe, cu doi preoţi: una peste vale – Parohia Joseni şi cealaltă dincoace de vale – Parohia Suseni, în Cricova. Bisericuța are pereţi din bârne, geamuri foarte mici, fiind văruită în albastru deschis şi pe dinăuntru şi pe dinafară și fiind acoperită cu şindrilă. Este lungă de 9 m, lată de 5 m și înaltă de 2,20 m.

Începând cu anul 1935 s-a pus problema zidirii unui nou lăcaș de cult din cărămidă, care să deservească ambele parohii înființate ale localității Bălan. În acest sens, s-au adunat aproximativ 200.000 lei de la credincioși şi s-au mai câștigat la loterie, pe lozul bisericii, încă 500.000 lei, însă, de-a lungul timpului, apărând disensiuni între credincioșii de peste vale (Josenii) și cei de lângă şosea (Cricovenii), pe motivul că atât unii, cât și ceilalți doreau să se construiască în zona lor noua biserică de zid, banii s-au devalorizat odată cu inflaţiile din acea perioadă și din timpul și de după cel de Al II-lea Război Mondial, credincioșii satului Bălan, ajungând să rămână și fără banii adunați şi fără noul lăcaș de cult, pe care și-au propus să-l edifice. După preluarea Ardealului de Nord de către maghiari cele două parohii s-au contopit, formând o singură parohie ortodoxă, cu un singur preot.

Biserica parohială situată în partea de sat Joseni, are hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”. Data construcţiei era necunoscută, în jurul anului 1849, chiar și pentru cei mai vârstnici dintre localnici. În anul 1970, o comisie de la sectorul Monumente Istorice din Bucureşti a găsit o inscripţie aproape ştearsă, deasupra intrării în lăcașul de cult, pe care era menționat anul 1615. Biserica este alcătuită din trei încăperi, altar, naos și pronaos, fiind construită din lemn tare de ulm şi stejar, în stilul bisericilor vechi ardeleneşti, având scânduri late și groase, cu crestături din daltă, fără ferăstrău şi cu cuie de lemn peste tot. În altar, pe peretele dinspre miazănoapte, există o inscripţie din care reiese că acesta a fost pictat de zugravul Toader din Gâlgău, în ulei pe pânză. Potrivit unei alte inscripţii situate deasupra uşii din tinda lăcașului de cult, naosul și pronaosul au fost pictate tot în ulei pe pânză, în anul 1806, pictorul fiind necunoscut. Pictura este atât de ştearsă şi de distrusă încât figurile nu se mai pot distinge. În anul 1881, biserica a fost reparată, iar sub streașina din faţă, pe o cunună din lemn apar scrise următoarele: „Această Biserică s-a reparat prin maieştrii de lemn Gheorghe Ianchiş, Vasilică Mândraş şi Indreiu Petrulea în anul 1881”.

Începând cu anul 1990 s-a început zidirea noului lăcaș de cult, care a durat până în anul 2002, când a fost și târnosit de Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.

Biserica nouă a fost construită, în timpul păstoririi Preacucernicului Părinte Vasile Trifan, din cărămidă și beton armat, în formă de cruce, cu patru turnuri și cupolă, fiind acoperită cu tablă zincată. Pictura a fost făcută în frescă, de pictorul Paul Bătăiosu.

Începând cu anul 1991, Preacucernicul Părinte Vasile Trifan a fost numit preot al Parohiei Bălan, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale. Astfel, după ce a avut loc slujba de sfințire, între anii 2003-2019 au fost realizate următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă, pardoseala a fost acoperită cu parchet laminat, a fost realizat sistemul de încălzire pe calorifere, a fost confecționat iconostasul din lemn de tei, s-au montat geamuri, candelabre și aplice pentru iluminat și s-a confecționat mobilierul bisericesc. În exterior fundația bisericii a fost placată cu piatră decorativă, acoperișul a fost vopsit, scările exterioare au fost placate cu gresie, în jurul lăcașului de cult s-a amenajat și s-a pavat cu dale de beton un trotuar, gardul și porțile bisericii au fost reparate și vopsite și au fost ridicate două clădiri anexe. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Mai multe

Zi de sărbătoare în Parohia ,,Sfânta Treime” din Zalău

Zi de sărbătoare în Parohia ,,Sfânta Treime” din Zalău

Duminică, 10 martie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Treime” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat...

Prezență Arhierească în Parohia Ortelec

Prezență Arhierească în Parohia Ortelec

Duminică, 3 martie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul zălăuan Ortelec, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi. În...

Liturghie Arhierească în Parohia Crișeni

Liturghie Arhierească în Parohia Crișeni

Duminică, 4 februarie 2024, credincioșii Parohiei Crișeni au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în noua biserică a parohiei de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și...