Liturghie Arhierească în Parohia Cehu Silvaniei

iul. 28, 2019 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 28 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Radu-Marius Barbor a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură pe care l-a pus la sufletele celor prezenți. În continuare, au fost împărțite iconițe tuturor celor prezenți la sfânta biserică.

Orașul Cehu Silvaniei, situat la intersecția județelor Sălaj, Maramureș și Satu Mare, este așezat pe marginea Văii Sălajului și are în vecinătate satele Ulciug, Horoatu-Cehului, Nadiș, Giurtelecu Hododului și Motiș.

Începuturile istorice ale acestui oraș se pierd în antichitatea daco-romană, numele acestuia amintind de ,,Țara Silvaniei/Terra Silvanorum”, de odinioară, bogată în codrii seculari.

Documentar, localitatea este amintită în anul 1318, la acea dată fiind cetate de lemn. În anul 1405, Cehu Silvaniei este menționat ca sat românesc (villae olachales), cu numele ,,Chechy”. Prin anii 1566, 1569 este amintit ca centru urban. În epoca modernă, orașul este Centru de Plasă al zonei de ,,Sub Codru”, Centru de Raion (1950-1968), iar odată cu reforma administrativ-teritorială a țării (1968), Cehu Silvaniei este declarat oraș, ajungând până la 10.000 de locuitori. În prezent, orașul are aproximativ 7000 de locuitori, proporția fiind de 30% români și 70% maghiari.

Parohia Cehu Silvaniei ia ființă în anul 1922, odată cu numirea preotului Ilie Călăuz, care păstorește între anii 1922-1952. În anul 1932, acesta este numit protopop al Districtului Silvaniei. Între anii 1953-1957 protopop al Raionului Cehu Silvaniei, regiunea Baia Mare, Episcopia Oradiei este preotul Petru Pop. Între anii 1958-1961 protopopiatul este condus de preotul Mihail Tostogan. Din data de 1 octombrie 1961, până în data de 30 martie 1968, protopop este preotul Andrei Măntăluță. La această dată, este pusă în aplicare noua organizare administrativă a țării, Protopopiatul Cehu fiind desființat și rămânând parohie, cu filia Nadiș, aparținând de Protopopiatul Zalău. Între 1 aprilie 1968 și 1 decembrie 1980 revine, de această dată, ca paroh, preotul Mihail Tostogan. Din data de 1 ianuarie 1981 până în data de 1 septembrie 2001 paroh al Parohiei Cehu Silvaniei este preotul Ștefan Vădeanu. În data de 1 aprilie a anului 2000 se înființează și postul de preot slujitor prin numirea părintelui Ioan Șandor. Actualul paroh, Radu-Marius Barbor și-a început activitatea în data de 1 noiembrie a anului 2001.

Mai multe

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Strâmba

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Strâmba

Vineri, 10 mai 2024, cu ocazia sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Strâmba, împreună cu un sobor de preoţi şi arhidiaconi. La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacuviosul Părinte stareț...

A treia zi de Paști în Șimleu Silvaniei

A treia zi de Paști în Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică...

A doua zi de Paști în orașul Jibou

A doua zi de Paști în orașul Jibou

Luni, 6 mai 2024, în cea de-a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare...

Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Dimineața, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, cu...