Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

iun. 16, 2019 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 16 iunie 2019, cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum, care s-au adunat în număr mare la sfânta biserică, întrucât, în fiecare an, în ziua de Rusalii aceștia își serbează hramul lăcașului de cult. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte paroh Claudiu Nechita, consilierul social-filantropic al Episcopiei Sălajului.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu preoții slujitori, a citit rugăciunile plecării genunchilor, din cadrul rânduielii speciale a Vecerniei, care se oficiază în ziua Pogorârii Sfântului Duh, acestea amintind de multitudinea darurilor Duhului Sfânt, revărsate peste Sfinții Apostoli și peste Ucenici în ziua Cincizecimii.

Potrivit tradiției, în această dimineață au fost sfințite și spicele de grâu, care au fost luate, mai apoi, de către credincioși și duse la casele lor, spre a fi puse la loc de cinste.

Piatra de temelie a bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul zălăuan Porolissum a fost sfinţită la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în anul 2000, crucea ridicării acestui lăcaș de cult fiindu-i încredințată Preacucernicului Părinte Alexandru Horvat. În anul 2004, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noua biserică, iar în anul 2009, Preasfinția Sa a sfinţit şi casa parohială.

În urma trecerii la Domnul a Părintelui paroh Alexandru Horvat, la sfârșitul lunii iulie a anului 2014, Preasfințitul Părinte Petroniu l-a numit ca preot paroh pe Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, apropiat colaborator al Părintelui Alexandru Horvat, în calitate de inspector, în cadrul Sectorului social-filantropic de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău desfășoară pe parcursul întregului an numeroase acțiuni social-filantropice, cu precădere în perioada sărbătorilor mari ale creștinătății.

Anul 2016 a fost unul important în istoria acestei parohii, întrucât, în data de 12 iunie, lăcașul de cult a fost târnosit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, fiind așezate Sfinte Moaște în piciorul Sfintei Mese, care, mai apoi, a fost unsă cu Sfântul și Marele Mir.

Mai multe

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

Duminică, 19 martie 2023, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cuzăplac, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și arhidiaconi. De asemenea, Preasfinția Sa a hirotesit întru...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

Duminică, 5 martie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Șasa, filie a Parohiei Dolheni, din Protopopiatul Jibou. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese,...

Prezență Arhierească în Parohia Bobota

Prezență Arhierească în Parohia Bobota

Duminică, 5 februarie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bobota, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut...

Hramul paraclisului Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

Hramul paraclisului Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

Luni, 30 ianuarie 2023, paraclisul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău și-a prăznuit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din cadrul acestei...