Liturghie Arhierească în Parohia Mineu

iun. 9, 2019 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 9 iunie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Mineu, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte paroh Florin Ardelean a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Satul Mineu este așezat în partea de Nord a județului Sălaj, în apropierea graniței ce desparte județul Satu Mare de județul Maramureș, fiind o localitate alcătuită din români și maghiari.

Prima atestare documentară a satului provine din secolul al XIII-lea, când localitatea apare sub numele de Sandra.

În ceea ce privește viața bisericească din acest sat, amintim faptul că în secolul al XVII-lea s-a edificat un lăcaș de cult din lemn, care astăzi nu mai există, deoarece a fost demolat. Lemnul rezultat din demolarea acestuia a fost folosit la construcția noii biserici de piatră, finalizată, în mare parte, în anul 1938.

Din anul 2012, noul paroh al comunității din Mineu este Preacucernicul Părinte Florin Ardelean. Încă de la început, Preacucernicia Sa, ajutat de puținii credincioși ai parohiei, a purces la efectuarea unor lucrări de înnoire la lăcașul de cult. Astfel, iconostasul a fost îmbrăcat în foiță de aur, fiind înlocuite și icoanele, s-au montat uși noi și a fost făcut sistemul de încălzire pe radiatoare electrice. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie 2025, când Biserica prăznuiește și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal....

Mai multe

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Marți, 24 iunie 2025, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, sărbătorind hramul de vară al acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară al...