Denia Prohodului Domnului în Parohia Ortelec

apr. 26, 2019 | Activitatea Ierarhului

Vineri, 26 aprilie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei Prohodului Domnului în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul zălăuan Ortelec, Protopopiatul Zalău, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Potrivit tradiției, după cântarea Prohodului Domnului a avut loc procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. În continuare, toți cei prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult. Ulterior, acesta a fost depus pe Masa Sfântului Altar, unde va rămâne până în miercurea de dinaintea sărbătorii Înălțării Domnului.

La finalul slujbei, după rostirea cuvântului de învățătură de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Preacucernicul Părinte paroh Nicolae Gudea a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența în mijlocul credincioșilor acestei parohii, precum și enoriașilor pentru suportul constant pe care îl oferă parohiei.

Satul Ortelec a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1411, sub numele de „Varteleke”, astăzi fiind înglobat în oraşul Zalău, sub formă de cartier, ca urmare a dezvoltării urbane. Cu toate acestea, din descoperirile arheologice reiese faptul că Ortelecul este o localitate mult mai veche. Astfel, în anul 1962 a fost descoperită o figură zoomorfă din bronz, înfăţişând un capricorn – emblema corpului de trupă XIII – Gemina, întrucât satul este situat la doar câțiva kilometri de cetatea romană „Porolissum” – Moigrad.

În Ortelec se remarcă locul unui vechi castru pe locul numit „Cetate”, zonă unde a fost ridicată bisericuţa „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Se presupune că din ruinele acestui castru s-a ridicat, în anul 1840, acest lăcaș de cult, motiv pentru care acest loc este numit, până în ziua de astăzi, „Cetate”.

De-a lungul timpului, această bisericuţă a devenit neîncăpătoare, credincioşii dorindu-și un lăcaș de cult mai mare. Astfel, în anul 2006 Părintele paroh Nicolae Gudea a purces la ridicarea noii biserici. Lucrările de edificare au fost finalizate în anul 2013, când a avut loc și sfințirea lăcașului de cult. Cu acel prilej, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat Preacucernicului Părinte Nicolae Gudea distincția „Crucea Sălăjană pentru clerici”.

De asemenea, în anul 2015, Preasfinția Sa i-a oferit părintelui Nicolae, pentru întreaga activitate desfășurată și în semn de prețuire pentru ajutorul acordat la ridicarea Sediului Eparhial al Episcopiei Sălajului, o diplomă de Ctitor al Centrului Eparhial și o machetă a acestui edificiu.

Mai multe

Târnosirea bisericii din localitatea Bizușa

Târnosirea bisericii din localitatea Bizușa

Duminică, 24 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Bizușa, filie a Parohiei Luminișu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul hramurile...

Resfințirea bisericii din Parohia Bogdana

Resfințirea bisericii din Parohia Bogdana

Duminică, 17 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bogdana, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca

Hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca

Vineri, 8 septembrie 2023, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu...

Prezență Arhierească în Parohia Fântânele-Rus

Prezență Arhierească în Parohia Fântânele-Rus

Duminică, 3 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fântânele-Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți. La finalul slujbei,...