† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!
Iubiți credincioși,
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu sărbătorim din nou Crăciunul, iar colindul străbun ne îndeamnă: „Veniți astăzi credincioșii să săltăm, / De nașterea lui Hristos să ne bucurăm. / Că El astăzi în Vifleem s-a născut, / Precum au grăit prorocii cei de demult. / Îngeri și păstori cântare I-au adus / Și noi să-I cântăm mărire întru cei de sus. / Pace și bunăvoire pe pământ, / Că azi s-a născut în iesle Domnul Sfânt”.
Colindele ne încarcă sufletele de bucurie la fiecare început de iarnă, cu frumusețea și gingășia lor unică, întorcându-ne parcă în timp, în anii copilăriei.
Termenul „colindă” provine din latinescul „calendae”, care la romani semnifica prima zi a fiecărei luni. În timpul calendelor din ianuarie copiii romanilor umblau din casă în casă, cu prilejul Anului Nou, și cântau imnuri, urând gazdelor noroc și fericire în anul care începea. După ce Dacia a fost cucerită de către romani, acest obicei s-a răspândit și la noi, iar odată cu încreștinarea strămoșilor noștri, aceste imnuri sau urări păgâne au dobândit un conținut creștin, fără a-și pierde însă, denumirea latină.
Colindele sunt creații anonime ale poporului nostru, inspirate din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și slujbele bisericești, care au, în general, între 20 și 60 de versuri, și exprimă pe înțelesul tuturor învățătura Bisericii despre nașterea Pruncului Iisus, anumite evenimente din viața Mântuitorului, precum și alte momente importante din istoria mântuirii. Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele au o valoare neprețuită prin conținutul, originea și mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoșesc și una dintre cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc.
Colindele sunt cântări caracteristice perioadei Crăciunului, care preamăresc nașterea Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii și descriu cu lux de amănunte tot ceea ce s-a petrecut atunci. În același timp însă, ele ne înfățișează și alte evenimente importante din viața și activitatea publică a Domnului Hristos, precum și din istoria mântuirii, pe care le vom prezenta în cuvântul nostru de astăzi.
Totuși, întrucât colindele nu sunt tratate de teologie, ele nu descriu în amănunt viața și activitatea Domnului Hristos și nici nu fac o sinteză a acestora, ci ele prezintă doar anumite evenimente din viața Mântuitorului și a Bisericii. Din acest motiv, nici cuvântul nostru nu va înfățișa întreaga viață și activitate publică a Fiului lui Dumnezeu întrupat, ci numai faptele relatate de colinde.
În urma căderii protopărinților Adam și Eva în păcat, Dumnezeu i-a alungat din rai. O colindă relatează izgonirea lui Adam din grădina Edenului, precum și jalea care l-a cuprins: „Adam dacă a greșit, / Din rai Domnul l-a gonit. / Din raiul cel din Eden, / Osândit cu greu blestem. / Iar Adam dac-a văzut, / Că-n greșeală a căzut, / Din rai afar-a fost dat, / Izgonit și lepădat, / A șezut jos într-un loc, / Plângând cu lacrimi de foc, / Raiul cu jale privind / Și către dânsul grăind: / O, raiule, lăcaș sfânt, / Mă vezi în ce jale sunt, / Că sunt cumplit urgisit / Și de la tine gonit. / O, ce mă mai bucuram, / În slava ta când eram. / Că de-acum nu voi gusta, / Din sfântă dulceața ta. / Amar, Evo, ce făcuși? / Unde vom merge acuș? / Pe tine te ascultai / Și din acel pom mâncai. / Că tu, Evo, m-ai silit / Și de-ăst bine m-ai lipsit”.
Unul dintre principalele momente de început ale istoriei mântuirii a fost Bunavestire, despre care o colindă glăsuiește: „Colo sus în vremea ’ceea, / În frumoasa Galileea, / O Fecioară viețuia, / Ce Maria se numea. / Nazaret era orașul / Unde ea-și avea sălașul. / Într-o zi Maria sta / Singură și se ruga, / Dar deodată ce văzu, / Casa toată se umplu, / De-o lumină lucitoare, / Ca lumina de la soare. / Îngerul Gavriil intrase / La Sfânta Fecioară-n casă / Și din zbor cum se opri, / Bucură-te, îi grăi. / Tu, de daruri încărcată, / Cea mai binecuvântată / Din femei pe-acest pământ, / E cu Tine Domnul Sfânt. / Ea văzând, s-a-nspăimântat, / Întru sine s-a-ntrebat, / Doamne, ce să fie oare / Aste vorbe de-nchinare? / Îngerul i-a zis, Marie: / N-avea teamă, pace ție. / Sunt al Domnului trimis, / Nu te-nspăimânta, i-a zis. / Nu te-nspăimânta Maria, / Că vei naște pe Mesia. / Fiu al Domnului va fi / Și Iisus se va numi, / Sfânta Lui Împărăție / Nesfârșită o să fie. / Maria când a auzit, / Cu smerenie-a grăit: / Dacă-așa vrea Cel de sus, / Fie mie cum mi-ai spus”.
Evenimentul de debut, cu care Domnul Hristos și-a început activitatea publică, a fost botezul Său în râul Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul, care este prezentat într-o colindă astfel: „La marginea râului, / La apa Iordanului, / Vedem lucruri minunate, / De toți sfinții lăudate. / La Iordan, râul frumos, / Venit-a Domnul Hristos, / Apele să le sfințească, / Pe noi să ne mântuiască. / Iată, și Sfântul Ioan / Vine către Iordan, / Și dacă s-apropia, / Domnul Hristos îi grăia: / Vino Ioane de cutează, / Pe Mine de Mă botează. / Doamne, cum voi cuteza / Pe Tine-a Te boteza? / Eu sunt iarbă și țărână / Și tremură a mea mână. / Tu ești foc ce mistuiești, / Care și munții-i topești, / De Tine de m-oi atinge, / Mă voi arde, mă voi frige. / Lasă Ioane și cutează / Și vino de Mă botează. / Vino și nu te mira, / Că asta e voia Mea. / Atunci Ioan a cutezat / Și mâna și-a ridicat, / Pe Domnul L-a botezat. / Atunci cerul s-a deschis, / Glasul Tatălui a zis: / Iată Fiul Meu iubit, / În care-am binevoit”.
Prima minune pe care a săvârșit-o Domnul nostru Iisus Hristos este descrisă într-o colindă foarte renumită, după cum urmează: „La nunta ce s-a-ntâmplat / În Cana Galileea, / Fost-a şi Iisus chemat. / Şi vrând trişti a nu-i lăsa, / A venit cu Maica Sa. / Şezând la masă şi bând, / Băutura ne-ajungând, / Toţi cei câţi la masă stau, / În tăcere se uitau, / Necutezând a-ntreba, / De mai este vin ori ba. / Iară mama lui Iisus / Văzând că nu-i vin de-ajuns, / Zise: Fiul meu iubit, / Vinul li s-a isprăvit. / Atunci Iisus s-a sculat / Şi slugile a chemat. / Apă-n şase vase-au pus / Şi le-au umplut până sus. / El le-a binecuvântat, / Apa-n vin s-a preschimbat. / Şi-a zis să dea-ntâi la nun, / Să guste vinul de-i bun. / Iar nunul dac-a gustat, / Cu glas mare a strigat: / Ceia ce fac mese mari, / Dau întâi vinuri mai tari, / Iar dacă se-nveselesc / Şi pe cel rău îl primesc. / Noi pe cel slab l-am băut / Şi pe cel bun l-am ţinut. / Atunci toţi au cunoscut, / Că Mesia s-a născut”.
Minunile săvârșite de Domnul Hristos în timpul activității Sale publice sunt foarte succint amintite într-o colindă: „Iar Fiul dacă creştea, / Multe minuni El făcea: / Bolnavi-i tămăduia, / Pe orbi cu ochi îi făcea”.
Intrarea triumfală a Domnului Hristos în Ierusalim, moment în care a fost întâmpinat de către evrei ca un împărat, este și ea prezentată de o colindă: „Hristos vine-ncetinel / Spre patimă ca un miel. / Azi intră-n Ierusalim, / Călare pe mânz de-asin. / De popor e așteptat / Ca un mare împărat. / La poartă e-ntâmpinat, / Toți, osana, I-au cântat. / Osana dintru-nălțime, / Că Hristos împărat vine. / Pruncii cu stâlpări în mână / Cântă cu toți împreună: / Osana dintru-nălțime, / Că Hristos Dumnezeu vine”.
Precum Dreptul Simeon i-a prorocit Sfintei Fecioare Maria, după ce a binecuvântat Pruncul Iisus în templul din Ierusalim, că prin sufletul ei va trece sabie, o colindă relatează cum și Maica Domnului Îi vestește încă din leagăn Pruncului vinderea Lui de către apostolul Iuda și răstignirea Sa pe cruce: „În cetatea împărătească, / Prins-au rugii să-nflorească. / Însă nu e rug în floare, / Ci e Sfânta Născătoare. / Lângă Maica-n legănel, / Doarme Pruncul mititel, / Iar în jurul Pruncului / Creşte floarea rugului. / Printre rugii înfloriţi / Cresc şi spinii ascuţiţi. / Pruncu-n somn se mişcă lin, / I-a ajuns mânuţa-n spini. / Din mânuţă-I curge sânge, / Pruncuşoru-ncepe-a plânge. / Maica Sfântă-L legăna, / Şi din gură cuvânta: / Taci cu mama Fiul meu, / Că-Ţi va fi cu mult mai greu, / Ucenicul când Te-a vinde / Şi pe cruce Te-or întinde. / Atunci naşterea de-acum / Îţi va fi un aspru drum. / Când sudoarea Îţi va curge, / Să ne ierţi Iisuse dulce”.
Despre apostolul vânzător o colindă spune: „Iuda, ucenic viclean, / S-a făcut mare duşman, / Vrând pe Hristos, Fiul Sfânt, / Să-L piardă de pe pământ”.
Condamnarea la moarte și răstignirea Domnului Hristos sunt prezentate într-o colindă astfel: „Judecându-L pe Hristos, / Pe Mântuitorul nost’, / Pe dealul Golgotei, sus, / Pe cruce de brad L-au pus, / Cu suliţa L-au străpuns, / Sânge şi apă au curs”.
O colindă descrie ce s-a întâmplat în momentul în care Domnul Hristos și-a dat duhul pe cruce: „Nourii s-au tulburat, / Soarele s-a-ntunecat, / Pietrele s-au despicat”.
În urma morții trupului Domnului Hristos pe cruce, sufletul Acestuia a coborât la iad, de unde a eliberat sufletele drepților Vechiului Testament, cu care a intrat în rai. O colindă grăiește în acest sens: „Şi s-a coborât la iad, / Ca să scoată pe Adam / Şi pe pruncii lui Avraam. / Scoală Adame, hai cu mine, / Să mergi de la rău la bine, / Că de când aici şedeai, / Tare rău te necăjeai. / Scoală dară, să pornim, / Sus în rai să ne suim. / Sus la cer când s-au suit, / Ei cu Tatăl au vorbit, / Cum de noi ne-am mântuit, / De-acel veşnic iad cumplit”.
Despre învierea trupului Mântuitorului de a treia zi, o colindă afirmă că „Hristos a înviat din morți, / Ca să ne scoale pe toți, / Cu moartea moarte călcând / Tuturor viață dând”.
După ce și-a încheiat activitatea publică pe pământ, Mântuitorul S-a înălțat cu trupul la cer. O colindă prezintă foarte pe scurt acest eveniment, spunând: „Iar Fiul lui Dumnezeu / S-a suit la Tatăl Său”.
A doua venire a Fiului lui Dumnezeu în lume, de această dată ca Judecător al ei, este ilustrată în următoarea colindă: „Răsună blând spre seară, / Al clopotelor cânt, / Că vine, vine iară / Hristos pe-acest pământ. / Tânărul crai / Cu mult alai, / Vine din cer, / Hai lerui ler. / El vine-n haină albă, / De îngerași purtat, / Să spele lumea toată / De rău și de păcat”.
Judecata de obște este și ea prezentată într-o colindă, sub forma unei promisiuni făcută de Maica Domnului Pruncului Iisus, pentru a-L liniști atunci când Acesta plângea: „Tu, Fiule, nu mai plânge, / Că eu Ție Ți-oi aduce / Un scaun de judecată, / Ca să judeci lumea toată. / Să dai drepții la dreptate / Și strâmbii la strâmbătate, / Să iei ceru-n stăpânire, / Pământul în moștenire”.
Împărăția cerurilor, unde vor ajunge cei care au împlinit pe pământ poruncile lui Dumnezeu, este descrisă într-o colindă astfel: „Că în cer sunt multe case, / Împodobite, frumoase, / Tot cu raze luminoase, / Unde drepții se adună, / Cu toți sfinții împreună / Și își fac tot voie bună. / Și cântând c-o glăsuire, / Dănțuiesc într-o unire, / Dând lui Dumnezeu mărire”.
Unele colinde prezintă evenimentul nașterii Pruncului Iisus de parcă s-ar petrece în zilele noastre: „Aseară, pe asfințit, / Mândră stea ne-a răsărit, / După care noi ne-am dus, / Să-L căutăm pe Iisus. / Noi pe Iisus L-am aflat / În iesle de boi culcat. / Numa’ ce ne-am închinat / Și-napoi ne-am înturnat, / Pe zăpadă și pe lună, / Să v-aducem veste bună”.
O colindă înfățișează credința poporului român în Domnul Hristos, Cel născut în Betleemul Iudeii, dar și evlavia domnitorului Ștefan cel Mare: „La poartă la Ștefan Vodă, / Boierii s-au strâns la vorbă. / Dar vorba de cine este? / De Iisus născut în iesle. / Însă Ștefan Domn cel sfânt, / De la rugă auzind, / Pe boierii ce vorbeau / Și pe Domnul proslăveau. / El pe dată s-a plecat, / Cu boierii s-a-nchinat, / Și cu glasul de supus, / A slăvit pe Domn Iisus”.
Iubiți fii sufletești,
Credința poporului nostru și marea sa iubire față de Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, sunt dovedite cu prisosință de strădaniile depuse în trecut de generații întregi de români, care au alcătuit mulțimea de colinde dedicate nașterii Lui, dar și altor evenimente din viața Sa. Urmând pilda înaintașilor noștri, să ne dovedim și noi credința și dragostea față de Dumnezeu, lucrându-ne propria mântuire, după cum ne îndeamnă colindul: „Creștinilor, noi astăzi / Degrabă s-alergăm, / Spre-a noastră mântuire, / Veniți la Viflaim!”.
Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viaţă îndelungată, realizări spirituale şi materiale spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. „La mulţi ani!”.
Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător
†Petroniu
Episcopul Sălajului
