† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Într-una din epistolele sale, Sfântul Apostol Pavel menționează faptul că „Dumnezeu nu este al neorânduielii” (I Corinteni 14,33), de aceea trebuie să fim conștienți că în ceea ce privește relația Lui cu lumea, precum crearea, mântuirea și judecarea acesteia, nimic nu este lăsat la voia întâmplării, ci totul se petrece conform unui plan bine stabilit, după cum vom vedea în cele ce urmează.

În timpul activității publice a Domnului Hristos, înainte ca vreunul dintre Sfinții Săi Apostoli ori dintre evrei să fi știut că Acesta va fi condamnat la moarte și răstignit, Mântuitorul a afirmat: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie. Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Luca 9,23 și Matei 10,38).

Întrucât neamul omenesc a fost eliberat din robia diavolului prin moartea Domnului Hristos pe cruce și prin evenimentele care i-au urmat, în cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre „Sfânta Cruce”. Cu toate că termenul de „cruce” are mai multe sensuri, în cele ce urmează ne vom referi doar la lemnul pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Pentru a cunoaște istoria lemnului crucii Mântuitorului lumii, trebuie să ne întoarcem până la patriarhul Avraam, părintele poporului ales, în timpul căruia locuitorii renumitelor cetăți Sodoma și Gomora săvârșeau păcate contra firii. Aceste fărădelegi au aprins mânia lui Dumnezeu, care i-a grăit lui Avraam: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei este mare și păcatul lor cumplit de greu. Aşadar, Mă voi pogorî şi voi vedea dacă faptele lor sunt cu adevărat așa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor” (Facere 18,20-21).

Deoarece în Sodoma locuia Lot, nepotul lui Avraam, împreună cu familia sa, patriarhul s-a temut că pedeapsa lui Dumnezeu îi va lovi și pe aceștia și, cunoscându-i că sunt oameni drepți, a început cu Dumnezeu un dialog, sau mai bine spus o tocmeală, care dovedește puterea de mijlocire a unui om cu viață curată înaintea Creatorului cerului și al pământului.

Astfel, Avraam i-a zis lui Dumnezeu: „«Îl vei pierde Tu oare pe cel drept odată cu cel păcătos? Și îi va fi oare celui drept ca și cum ar fi păcătos? Presupunând că în cetatea aceea sunt cincizeci de drepţi, îi vei face să piară? Oare nu vei cruţa tot locul acela de dragul celor cincizeci de drepţi ce se află în cetate? Departe de Tine să faci una ca asta: să-l pierzi pe cel drept odată cu cel păcătos şi să-i fie celui drept ca și cum ar fi păcătos! Cel ce judecă tot pământul, nu va face dreptate?». Zis-a Domnul: «De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, de dragul lor voi cruţa toată cetatea şi tot locul acela». Şi răspunzând Avraam, a zis: «Iată, cutez să vorbesc Domnului meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă! Să presupunem că din cei cincizeci de drepţi lipsesc cinci; din pricina celor cinci vei pierde oare toată cetatea?». Zis-a Domnul: «Nu o voi pierde dacă aflu acolo patruzeci şi cinci de drepţi». Şi din nou a grăit Avraam şi a zis: «Dar de se vor găsi acolo numai patruzeci de drepţi?». Şi Domnul a zis: «Nu o voi pierde de dragul celor patruzeci!». Şi a zis iarăşi Avraam: «Să nu Se mânie Domnul meu dacă voi mai grăi: Dar de se vor găsi acolo doar treizeci de drepţi?». Zis-a Domnul: «Dacă aflu acolo treizeci nu o voi pierde». Şi a zis Avraam: «Iată că încă mai cutez să-I vorbesc Domnului meu! Dar dacă se vor găsi acolo doar douăzeci de drepţi?». Răspuns-a Domnul: «De dragul celor douăzeci nu o voi pierde». Şi a mai zis Avraam: «Să nu se mânie Domnul meu dacă voi mai grăi încă o dată: Dar dacă se vor găsi acolo doar zece drepţi?». Iar Domnul i-a zis: «De dragul celor zece nu o voi pierde»” (Facere 18,23-32).

Întrucât în Sodoma nu existau zece oameni drepți, Dumnezeu a trimis doi îngeri în această cetate. „Cei doi au ajuns în Sodoma spre seară; iar Lot şedea la poarta Sodomei. Şi văzându-i, Lot s-a ridicat să-i întâmpine şi s-a plecat cu faţa până la pământ şi a zis: «Domnii mei, vă rog să vă abateţi pe la casa robului vostru şi rămâneţi acolo peste noapte; spălaţi-vă picioarele, iar mâine vă veţi deștepta de dimineaţă şi vă veţi duce în drumul vostru». Ei însă au zis: «Nu, ci vom rămâne în uliţă». Dar el a stăruit atât de mult, încât ei s-au abătut pe la el şi au intrat în casa lui. Atunci el le-a făcut ospăţ; le-a copt azime, iar ei au mâncat. Dar mai înainte ca ei să se fi culcat, oamenii cetăţii – sodomiţii – tot poporul până la unul, de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa şi l-au chemat afară pe Lot şi i-au zis: «Unde sunt bărbaţii care au venit la tine asupra nopţii? Adu-ni-i afară, ca să-i cunoaştem!». Lot a ieşit la ei în faţa uşii, a închis uşa după el şi le-a zis: «Nu, fraţilor, vă rog să nu faceţi niciun rău. Iată, eu am două fete care n-au cunoscut bărbat; vi le-aduc să faceţi cu ele ce vă place, numai acelor oameni să nu le faceţi nimic, de vreme ce-au intrat sub acoperişul casei mele!». Dar ei au zis către el: «Dă-te la o parte! Eşti un venetic, şi-acum faci pe judecătorul? Ţie-ţi vom face mai rău decât lor!». Şi s-au năpustit asupra lui Lot şi s-au apropiat de uşă ca să o spargă. Atunci îngerii care găzduiau în casa lui Lot, și-au întins mâna, l-au tras pe Lot în casă şi au încuiat uşa; iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la mic până la mare, încât în zadar se chinuiau să găsească uşa. Apoi îngerii i-au zis lui Lot: «Ai pe cineva dintre ai tăi aici? Pe fiii tăi, pe fetele tale, pe ginerii tăi sau pe oricine mai ai în cetate, scoate-i din locul acesta, căci noi avem să nimicim locul acesta, pentru că strigarea împotriva locuitorilor cetății s-a suit la faţa lui Dumnezeu, şi Domnul ne-a trimis să pierdem locul acesta». Atunci a ieşit Lot şi a grăit cu ginerii săi, cei ce aveau să le ia pe fetele lui, şi le-a zis: «Ridicaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, căci Domnul va să piardă cetatea». Ginerilor însă li s-a părut că el glumeşte. Iar în revărsatul zorilor, îngerii îl zoreau pe Lot, zicând: «Ridică-te, ia-ţi femeia şi pe cele două fete ale tale pe care le ai şi ieşi, ca nu cumva să pieri odată cu nelegiuirile cetăţii!». Cum însă el zăbovea, îngerii, din mila Domnului, l-au apucat de mână, pe el şi pe femeia lui şi pe cele două fete ale lui. Şi a fost că după ce l-au scos afară, unul dintre ei a zis: «Scapă-ţi viaţa! Să nu te uiţi înapoia ta, nici să te opreşti în câmpie, ci fugi în munte, ca nu cumva să fii mistuit împreună cu locuitorii cetății!». Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc din cer, şi a nimicit cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce odrăslea din pământ. Femeia lui Lot însă s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut în stâlp de sare. Iar Lot s-a aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, şi a locuit într-o peşteră, el şi cele două fete ale sale. Şi a zis fata cea mai mare către cea mai mică: «Tatăl nostru e bătrân, iar în ţinutul acesta nu-i nimeni care să intre la noi, aşa cum se obişnuieşte în tot pământul. Haidem dar să-l îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el; şi astfel din tatăl nostru să ne ridicăm urmaşi». Şi în noaptea aceea l-au îmbătat pe tatăl lor cu vin; şi a intrat fata cea mai mare şi s-a culcat cu tatăl ei; dar el nu şi-a dat seama când s-a culcat ea şi când s-a trezit. Iar a doua zi a zis fata cea mai mare către cea mai mică: «Iată, eu m-am culcat azi-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm şi-n noaptea asta cu vin şi du-te să te culci şi tu cu el; şi astfel să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!». Şi l-au îmbătat pe tatăl lor cu vin şi-n noaptea aceea; şi a intrat şi fata cea mai mică şi s-a culcat cu el; dar el nu şi-a dat seama când s-a culcat ea şi când s-a trezit. Astfel amândouă fetele lui Lot au rămas grele de la tatăl lor. Cea mai mare a născut un fiu şi i-a pus numele Moab, zicând: «Este din tatăl meu». Acesta este tatăl moabiţilor, care sunt şi-n ziua de astăzi. Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: «Acesta-i fiul neamului meu». Acesta este tatăl amoniţilor, care sunt şi-n ziua de astăzi” (Facere 19,1-17; 24-26 și 30-38).

După ce a aflat modul în care fiicele sale au rămas însărcinate, Lot s-a necăjit foarte mult şi l-a întrebat pe Avraam, unchiul său, ce să facă pentru a i se ierta păcatul incestului. Avraam i-a dat nepotului său trei vreascuri uscate și i-a zis să le sădească într-un loc anume în pământ şi să aducă în fiecare zi apă din Iordan pentru a le uda, iar când lemnele vor înverzi, atunci să ştie că păcatul i-a fost iertat de către Dumnezeu. Lot a ascultat de sfatul unchiului său, a sădit cele trei surcele în pământ şi aducea zilnic apă din Iordan, care era departe de locul unde se găseau lemnele. Diavolul însă nu voia ca păcatul lui Lot să fie iertat, de aceea îi bea pe ascuns apa din ulcior, îi apărea nepotului lui Avraam sub forma unui cerşetor însetat şi-i cerea apă să bea, lua chip de şarpe şi speria asinul lui Lot, care vărsa apa şi multe altele. Cu toate acestea, nepotul lui Avraam ajungea în fiecare zi cu câteva picături de apă la vreascuri şi le uda. După trei ani lemnele au înverzit şi din ele a crescut un copac falnic. Pe locul unde a crescut acel arbore se găseşte astăzi mănăstirea Sfintei Cruci din Ierusalim.

Regele Solomon a zidit templul din Ierusalim, iar tâmplarii lui au tăiat copacul lui Lot pentru lucrări. Tulpina acestuia însă era atât de tare, încât nu a putut fi prelucrată şi a fost abandonată la marginea cetății, de unde a ajuns cu vremea în scăldătoarea Vitezda.

În timpul Domnului Hristos, această scăldătoare era foarte renumită între evrei, pentru că „avea cinci pridvoare, în care zăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa şi cel ce intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era ţinut” (Ioan 5,2-4).

Dintre numeroasele și diversele minuni săvârșite de Dumnezeu în această lume, doar despre tămăduirile de la scăldătoarea Vitezda, din timpul Mântuitorului, citim în paginile Sfintei Scripturi că aveau un caracter permanent, arătând purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de poporul ales.

La scăldătoarea Vitezda, Domnul Hristos a vindecat un slăbănog, care era bolnav de treizeci şi opt de ani (Ioan 5,5-16), prilej cu care avem convingerea că a văzut lemnul lui Lot de acolo.

Când conducătorii poporului ales au obţinut de la Pilat condamnarea la moarte a Mântuitorului, iar guvernatorul le-a spus: „Luaţi-l şi răstigniţi-l” (Ioan 19,6), aceștia au poruncit să fie adus lemnul lui Lot din scăldătoarea Vitezda, aflată în apropierea pretoriului roman, pentru că lemnul respectiv era renumit pentru duritatea și greutatea lui. Cărându-și crucea, Domnul Hristos a căzut de mai multe ori sub povara ei, iar soldații care Îl escortau „au silit pe un trecător care venea din ţarină, pe Simon Cireneul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, să-I ducă crucea. Şi L-au dus la locul Golgota, care se tâlcuieşte Locul Căpăţânii. Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat. Şi L-au răstignit şi şi-au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi pe ele, care ce să ia” (Marcu 15,21-24).

Pentru a cunoaște istoria Golgotei, locul în care a fost răstignit Mântuitorul lumii, trebuie să se întoarcem până la Noe și la potopul din timpul său.

După ce Adam și Eva au fost alungați din rai, au avut mai mulți copii, iar lumea a început să se înmulțească pe pământ, devenind tot mai păcătoasă. „Dar Domnul Dumnezeu a văzut că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor erau fără încetare numai spre rău. Şi S-a căit Dumnezeu că l-a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit întru inima Sa. Şi a zis Domnul: «Şterge-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut». Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu” (Facere 6,5-8).

La porunca lui Dumnezeu, Noe a construit o corabie, în care a urcat câte șapte perechi de animale și păsări curate și câte o pereche de animale și păsări necurate, iar înainte de a intra el cu familia sa, a adus în arcă şi craniul lui Adam, care fusese îngropat într-un loc cunoscut de toți urmașii săi.

În ziua în care Noe a intrat în corabie, „s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi jgheaburile cerului s-au deschis; şi a plouat pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi apele au crescut şi au ridicat corabia şi ea s-a înălţat deasupra pământului. Şi s-au înstăpânit apele şi-au tot crescut pe pământ; şi corabia se purta pe deasupra apelor. Şi-atât de mult s-au înstăpânit apele pe pământ, încât toţi munţii cei înalţi care erau sub cer s-au acoperit; cu cincisprezece coţi s-a ridicat apa deasupră-le şi toţi munţii cei înalţi s-au acoperit. Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ, şi toţi oamenii. Toate cele ce aveau în nări suflare de viaţă, toate cele ce erau pe pământ uscat, toate au murit. Şi s-a stins toată fiinţa care se afla pe faţa întregului pământ, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ; şi n-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie” (Facere 7,11-12 și 17-23).

După ce potopul a încetat, apele s-au retras și pământul s-a zvântat, „Noe, femeia sa, fiii săi şi femeile fiilor săi; şi toate fiarele, toate animalele, toate păsările şi toate târâtoarele care se mişcă pe pământ, după felul lor, au ieşit din corabie. Şi Noe I-a zidit Domnului un jertfelnic; şi a luat din toate animalele cele curate şi din toate păsările cele curate şi le-a adus ardere-de-tot pe jertfelnic. Şi Domnul Dumnezeu a mirosit bună mireasmă şi a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: «De-acum nu voi mai blestema pământul din pricina faptelor omului, căci cugetul inimii lui se pleacă spre rău încă din tinereţea lui; şi nici nu voi mai pierde toate făpturile vii aşa cum am făcut. De-acum, câte zile va avea pământul, semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea nu vor mai înceta!»” (Facere 8,18-22).

„Şi i-a grăit Dumnezeu lui Noe şi fiilor săi care erau cu el, zicând: «Iată, Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri de după voi şi cu toate fiinţele vii care sunt cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului care sunt cu voi, cu toate câte au ieşit din corabie; cu voi închei acest legământ: niciun trup nu va mai pieri de apele potopului şi niciun potop nu va mai fi să pustiască pământul». Şi a zis Domnul Dumnezeu către Noe: «Iată semnul legământului pe care Eu îl fac cu voi şi cu toată fiinţa vie care este cu voi, din neam în neam şi de-a pururi: curcubeul Meu îl aşez în nor, ca să fie el semn al legământului dintre Mine şi pământ. Şi fi-va că ori de câte ori voi aduna nor deasupra pământului şi curcubeul Meu se va arăta în nor, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu pe care l-am încheiat cu voi şi cu toată fiinţa vie a oricărui trup, şi apele nu vor mai deveni potop ca să nimicească tot trupul. Fi-va curcubeul Meu în nor şi Eu îl voi vedea şi-Mi voi aduce aminte de legământul veşnic dintre Mine şi toată fiinţa vie din tot trupul care este pe pământ!». Şi iarăși a zis Dumnezeu lui Noe: «Acesta este semnul legământului pe care Eu l-am încheiat între Mine şi tot trupul care este pe pământ»” (Facere 9,8-17).

„Şi i-a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: «Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi stăpâniţi-l!»” (Facere 9,1), repetând cuvintele pe care le-a adresat lui Adam și Eva, după ce i-a creat și i-a așezat în grădina din Eden, dar de această dată Dumnezeu a adăugat: „Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pământului, toate păsările cerului, tot ce se mişcă pe pământ şi toţi peştii mării; căci toate acestea pe mâna voastră le-am dat. Tot ce se mişcă şi tot ce trăieşte să vă fie de mâncare; aşa cum iarba verde, pe toate vi le-am dat” (Facere 9,2-3).

Dacă primii oameni care au trăit pe pământ nu s-au hrănit cu carne, Noe și urmașii lui au primit această binecuvântare din partea lui Dumnezeu, datorită faptului că Noe a salvat animalele și păsările de la înec, luându-le cu el în corabie.

După ce Noe a fost binecuvântat de Dumnezeu, asemenea protopărinților Adam și Eva, a îngropat craniul lui Adam sub un dâmb, pe care l-a numit „Locul căpăţânii”, „căruia pe evreieşte i se zice Golgota” (Ioan 19,17).

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, crucea Domnului Hristos a fost înfiptă pe culmea Golgotei, deasupra craniului lui Adam. În momentul în care Mântuitorul și-a dat duhul pe cruce, „pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat” (Matei 27,51), iar sângele Domnului Hristos s-a prelins printr-o crăpătură până pe craniul lui Adam, spălându-i păcatul din rai și, precum „printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit şi învierea morţilor, căci după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia întru Hristos” (I Corinteni 15,21-22).

În unele icoane ale răstignirii Domnului Hristos, sub cruce este reprezentat un craniu, care nu este altul decât cel al lui Adam.

Numeroși cercetători şi specialişti din întreaga lume au studiat cu multă atenţie stânca crăpată a Golgotei, fără a putea oferi o explicație științifică a faptului că, în timpul cutremurului care s-a produs la moartea Mântuitorului pe cruce, piatra de sub aceasta nu s-a despicat de-a lungul fibrei, așa cum se întâmplă cu orice lemn sau stâncă, ci de-a curmezişul fibrei, ceea ce nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume.

Cine se duce la Ierusalim poate vedea şi astăzi crăpătura din Golgota şi locul unde se găsea cândva craniul lui Adam.

Iubiți fii sufletești,

Din cele prezentate până acum am constatat că Dumnezeu săvârșește în lume nenumărate minuni, iar ceea ce constituie pentru cei lipsiți de credință simple coincidențe sau jocuri ale hazardului, pentru noi, cei luminați de credință, reprezintă lucrarea înțeleaptă a Atotputernicului Dumnezeu în creația Sa.

Cu toate că și astăzi lumea este păcătoasă, ca în timpul lui Noe, Dumnezeu a făgăduit că nu o va mai pierde prin potop, ceea ce este liniștitor pentru noi.

Și în zilele noastre sunt oameni care săvârșesc păcate contra firii, asemenea celor din Sodoma și Gomora. În ultima vreme, aceștia vor să se căsătorească între ei și chiar să înfieze copii. Unele state le-au permis acest lucru, iar anumite culte religioase chiar îi cunună. Dacă în vremea patriarhului Avraam și a lui Lot nu fusese revelată încă nici măcar Legea Vechiului Testament, iar oamenii erau călăuziți doar de glasul propriei conștiințe, căci, după cum a afirmat Apostolul neamurilor, „păgânii, care nu au lege, din fire fac cele ale legii, ei fără să aibă lege îşi sunt loruşi lege; ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi apără” (Romani 2,14-15), iar Dumnezeu s-a mâniat cumplit și a pierdut cetățile Sodoma și Gomora „cu pucioasă și foc din cer” (Facere 19,24), creștinii de astăzi nu pot aduce niciun argument pentru a justifica astfel de păcate, de vreme ce Domnul Hristos a spus: „De n-aş fi venit şi nu le-aş fi grăit, păcat nu ar avea; dar acum ei nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor” (Ioan 15,22).

Ținând cont de acest avertisment al Mântuitorului, să ne îndepărtăm de orice păcat și să trăim în virtute, pentru că Dreptul Judecător, care va răsplăti tuturor oamenilor după faptele lor, „pe cei răi cu rău îi va pierde” (Matei 21,41), iar celor buni le va găti loc în rai, alături de Maica Domnului și de toți sfinții.

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului