† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiți credincioși,

Poetul nostru național, Mihai Eminescu, a scris: „Colinde, colinde! / E vremea colindelor, / Căci gheața se-ntinde / Asemeni oglinzilor. / Și tremură brazii / Mișcând rămurelele, / Căci noaptea de azi-i / Când scânteie stelele”.

Creștinii de pe fața întregului pământ vestesc prin colinde Nașterea Pruncului Iisus, iar pentru frumusețea și farmecul lui, Crăciunul este celebrat chiar în unele țări necreștine. Cu toate acestea însă, nicăieri în lume nu există atât de multe colinde ca și la români, pentru că tradiția sfântă a colindatului s-a format odată cu poporul nostru și cu răspândirea creștinismului pe meleagurile noastre.
Deși cea mai importantă sărbătoare din decursul anului bisericesc este Învierea Domnului Hristos din morți, totuși cea mai cântată este Nașterea Pruncului Iisus. Aceasta se datorează faptului că îndeletnicirile de bază ale poporului nostru au fost pentru vreme îndelungată agricultura și păstoritul, iar drept consecință, înaintașii noștri aveau mai mult timp liber iarna, când se serbează Crăciunul, pentru a-l dedica alcătuirii de cântări sfinte, decât primăvara, când se celebrează Sfintele Paști.

Cu toate că unii autori vestiți de la noi au compus poezii sau cântări închinate nașterii Pruncului Iisus, totuși majoritatea covârșitoare a colindelor noastre este de sorginte populară, autorul lor rămânând necunoscut.

Colindele sunt cântece tradiționale cântate de cete de copii, de flăcăi sau de adulți, cu prilejul sărbătorii Crăciunului. Ele se cântă din ajunul Crăciunului până la Bobotează. Ca și oricare alte obiceiuri tradiționale, colindele au o sumedenie de variante și versiuni, specifice diferitelor regiuni de unde provin.

Important de menționat este faptul că rolul colindelor este de a fi cântate în grup, după cum păstorii din Betleem și magii de la Răsărit nu s-au închinat singuri Pruncului Iisus, pentru că întotdeauna bucuria sporește în comuniune cu alții. O zicală grecească afirmă în acest sens că: „Bucuria împărtășită se dublează, iar mâhnirea împărtășită se înjumătățește”.

De ce colindele nu se cântă de către membrii fiecărei familii acasă, în jurul mesei sau la gura sobei? Pentru că Maica Domnului colinda din casă-n casă în Betleem pentru a-L naște pe Pruncul Iisus, după cum spune colindul: „Noi umblăm să colindăm, / Pe Iisus Îl lăudăm. / Noi umblăm precum umblară / Maica Sfântă într-o seară / Ca să-și nască Fiul dulce / Și-n căldură să și-L culce. / Nimenea nu o lăsară, / Trebuia să nasc-afară. / Noi umblăm din casă-n casă / La acei care ne lasă”.
Colindele alcătuiesc un tezaur neprețuit al Bisericii și al poporului nostru, ele cuprinzând foarte multe învățături de credință și surprinzând toate aspectele Nașterii Pruncului Iisus, de aceea în cuvântul nostru de astăzi vom prezenta aceste detalii numai cu exemple luate din colinde.

Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, după cum se afirmă: „Astăzi s-a născut / Cel făr’ de-nceput”, „Că veșnicul Dumnezeu / A trimis pe Fiul Său”. „Iată, Cel fără-nceput / Și în lume ne-ncăput, / Iată, Iisus Dumnezeu, / Fiu trimis de Tatăl Său, / Împăratul cel ceresc, / Într-un sălaș pământesc”.

Prin El a fost creată lumea: „Hristos astăzi s-a născut, / Cel ce lumea a făcut”.

Pe lângă firea dumnezeiască, El și-a asumat în persoana sa și firea omenească, pentru „Că Mântuitorul / Și Izbăvitorul / Cu trup s-a născut”.

El a fost trimis de Tatăl în lume pentru mântuirea noastră: „Pe Fiul, în al Său nume, / Tatăl L-a trimis în lume, / Să se nască și să crească, / Să ne mântuiască”. Altă colindă spune că e „Prunc dumnezeiesc, frumos, / Carele din iad ne-a scos”, căci „Șarpelui cumplit / Capul s-a zdrobit”.

El este Mesia cel făgăduit și așteptat: „Că noi știm că s-a născut / Cel așteptat de demult, / Împăratul veacului / Și Cuvântul Tatălui”.
În persoana și opera Domnului Hristos se împlinesc prorociile Vechiului Testament: „Doamne, a Tale cuvinte, / Care s-au scris mai nainte, / S-au plinit, precum și scrie, / Moise la cartea întâie”. „Că s-a născut Iisus Prunc, / Cum s-a prorocit demult”. „Astăzi prorociile / Și toate Scripturile, / Despre Mesia Hristos, / Toate s-au plinit frumos”. „Că El astăzi în Vifleem s-a născut, / Precum au vestit prorocii cei de demult”.

În perioada în care s-a născut Pruncul Iisus, împăratul Octavian Augustus a dispus efectuarea unui recensământ în Imperiul Roman. Despre acesta o colindă glăsuiește: „Împăratul Romei, / August, stăpânea / Multe țări a lumii, / Și el poruncea, / Că-n a sa împărăție / Tot poporul să se-nscrie”.

Datorită acestui recensământ Fecioara Maria și dreptul Iosif au fost nevoiți să plece de la Nazaret, localitatea în care locuiau, la Betleem, orașul lor natal: „Și din Galileea, / De la Nazaret, / Mers-a și Maria, / La Vifleem drept”. Ori altă colindă spune că „Mergând Iosif cu Maria / În Viflaim să se-nscrie”.

Din pricina recensământului, toate casele de oaspeți din Betleem erau ocupate. Situația neplăcută în care se găsea Sfânta Fecioară Maria este prezentată astfel: „Și-a ajuns într-un oraș / Și-a cerut puțin sălaș, / Ca s-o lase să se culce, / Noaptea-n drum să n-o apuce. / Iar oamenii din cetate / I-au răspuns cu răutate: / Du-te, du-te și ne lasă, / Că n-ai loc la noi în casă”.

Locuitorii Betleemului nu știau că Sfânta Fecioară va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, dar răutatea lor s-a dovedit în aceea că au refuzat să ofere găzduire pe timp de iarnă unei tinere însărcinate, gata să nască. „Atunci Sfânta Fecioară / Din Viflaim ieșea, / Și-n câmp, într-o poiată, / Acolo s-așeza”.

Locul nașterii Pruncului Iisus este prezentat în colinde fie ca staul cu animale, fie ca peșteră, pentru că după ce Sfânta Fecioară a ieșit din Betleem, „Mai târziu găsi apoi, / Un staul frumos de oi”, unde „O încălziră boii, / Cu aburii suflând”. „Și între dobitoace, / Pe fânul cel uscat, / Născut-a Preacurata, / Un mare Împărat”.

Întrucât Cel ce s-a născut este Fiul lui Dumnezeu, „Împăratul întregii făpturi” (Iudita 9,12), autorul unei colinde întreabă retoric și tot el răspunde: „Ce palat era / Unde Domnul sta? / Peștera întunecoasă, / Peștera străină rece / Palatul era. Ce-avea de-așternut / Micul nou născut? / Ieslea îi era culcușul, / Fân și paie așternutul / Micului Iisus”.

Refuzul locuitorilor din Betleem de a oferi găzduire Sfintei Fecioare Maria, care era gata să nască, este deplâns într-o colindă întreagă: „Viflaime, Viflaime, / Cum de n-ai primit în tine / Pe Fecioara Maria / Să nască pe Mesia? / N-ai știut tu, Viflaime, / Cu câtă dragoste vine / Cea mai sfântă-ntre Fecioare, / A Domnului Născătoare? / N-ai primit tu, Viflaime, / În casele tale bune, / Să-I dai un pic de sălaș / Celui mai Sfânt Copilaș. / Pat moale pe fân uscat, / Numai vitele I-au dat, / Lumină I-a dăruit, / Steaua de la Răsărit. / Peștera întunecoasă / A fost a Domnului casă, / La venirea Sa în lume, / Din vina ta, Viflaime”.

Colindele ne prezintă faptul că Maica Domnului L-a născut ca Fecioară pe Pruncul Iisus, iar nașterea a fost lipsită de durere: „Mariei, fată fecioară, / I-a sosit vremea să nască” și ieșind din Betleem „S-așeză-ntr-o poiecioară / Și-a născut Maica Fecioară”. În timpul nașterii „Ajutor ceresc cerea, / Ca ușor să nască ea. / Și ușor a și născut, / Un Fiu mândru și plăcut”.

Întrucât Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, fără de mamă, la plinirea vremii El s-a putut naște dintr-o Fecioară, fără sămânță bărbătească, după cum spune colinda: „Că s-a născut făr’ de tată, / Din cea Fecioară curată”.

O colindă istorisește cu lux de amănunte cum îngerul Domnului le-a făcut cunoscută păstorilor din apropierea peșterii de lângă Betleem vestea nașterii. „Pe-un deal păstorii ședeau, / Noaptea oile-și păzeau. / Și cum stau, din slavă, iată, / Că un înger li se-arată. / Fața lui când o zăresc, / Ei de spaimă-ncremenesc. / Iar al Domnului trimis, / Nu vă spăimântați, le-a zis. / Vă vestesc o bucurie, / Vesel azi tot omul fie, / Salte fericit poporul, / S-a născut Mântuitorul! / Jos la staul coborâți / Și în iesle-o să găsiți, / Prunc în scutece-nfășat, / E Iisus Cel așteptat”.

Dacă păstorii de lângă Betleem știau din prorociile Vechiului Testament despre Mesia care urma să se nască în sânul poporului ales, Dumnezeu le-a trimis și păgânilor un semn despre venirea în lume a Fiului Său prin steaua de la Răsărit, pe care remarcînd-o trei cititori în stele, au urmat-o până în Țara Sfântă.

Steaua care a apărut în Răsărit, precum și închinarea magilor, care mai sunt numiți crai, regi sau filozofi, sunt foarte bine surprinse în mai multe colinde: „Steaua sus răsare / Ca o taină mare, / Steaua strălucește / Și lumii vestește / Că astăzi Curata, / Preanevinovata, / Fecioara Maria, / Naște pe Mesia”. „Și trei crai mânați de dor, / Lăsând țări în urma lor, / După stea călătoresc / Să găsească Prunc ceresc”.

Călătoria celor trei magi: Gașpar, Melchior și Baltazar, precum și întâlnirea lor cu regele Irod, cu toate urmările ei nefaste, sunt de asemenea relatate în colinde: „Trei crai de la Răsărit / Cu steaua-au călătorit / Şi-au mers, după cum citim, / Până la Ierusalim. / Acolo când au ajuns, / Steaua-n nori li s-a ascuns. / Prin oraş ei căutau / Şi pe toţi îi întrebau, / Unde s-a născut, zicând, / Un crai mare, de curând? / Ca să mergem să-L vedem / Şi Lui să ne închinăm. / Iară Irod împărat / Auzind s-a tulburat, / Pe crai la el i-a chemat / Şi în taină i-a întrebat, / Zicând: Mergeţi de aflaţi / Şi venind mă înştiinţaţi, / Să merg să mă-nchin şi eu, / Ca unuia Dumnezeu. / Craii dacă au plecat, / Steaua iar s-a arătat / Şi-au mers, până a stătut, / Unde Hristos s-a născut. / Cu daruri s-au închinat / Şi cu toţi s-au bucurat. / Iar ’napoi dac-au purces / Pe altă cale au mers. / Irod rău s-a necăjit, / Oaste mare a pornit / Şi-n Viflaem a intrat, / Pe toţi pruncii i-a tăiat, / De doi ani și mai în jos, / Ca să-L taie pe Hristos”.

Darurile oferite Pruncului Iisus de către magi sunt și ele amintite în colinde: „Ce dar I-au adus, / Magii când s-au dus? / Aur, smirnă și tămâie / Spre mărirea Lui să fie, / Acum și-n vecie”.

Uciderea pruncilor din Betleem și împrejurimi, la porunca regelui Irod, este relatată în amănunt de o colindă: „Iară Irod împărat / Foarte rău s-a tulburat, / Oastea lui și-a adunat, / Pe toți pruncii i-a tăiat, / Patrusprezece mii / De nevinovați copii, / De doi ani și mai în jos, / Vrând să-L taie pe Hristos. / Viflaimul se-ntristează, / Lumea-ntreagă lăcrimează, / Suspinări și lacrime, / Pe la toate casele. / Glas în Rama se-auzea, / Rahela se tânguia, / Și plângea pe fiii ei, / Că-i pieriră mititei”.

O altă colindă îi îndeamnă pe creștini să nu deplângă soarta pruncilor uciși din porunca regelui Irod, pentru că de vreme ce au murit pentru Hristos, au devenit primii martiri ai Bisericii: „Irod împărat, / La suflet spurcat, / Poruncă a dat, / Pruncii i-a tăiat. / Dar tăceți de-a plânge, / Văzând pruncii-n sânge, / Căci ei n-au murit, / Ci au înflorit. / Acei copilași, / Acum îngerași, / De Domnul Iisus, / Sus în cer s-au dus”.

În pofida încercării disperate a regelui Irod de a lua viața Pruncului Iisus, acesta „Pe Hristos nu L-a tăiat, / Tatăl Sfânt L-a apărat, / Căci un înger i-a trimis, / De-a spus lui Iosif în vis, / De-a lui Irod cuget rău, / Spre Fiul lui Dumnezeu. / Iar atuncea Maria / A plecat din Iudeea. / Până în Egipt s-a dus, / Cu dulcele Prunc Iisus”.

Iubiți fii sufletești,

Pe lângă descrierea evenimentelor care au avut loc la Nașterea Pruncului Iisus, colindele mărturisesc credința puternică a poporului nostru în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că „Noi Îl lăudăm și ne închinăm / Cu credință tare”, dar încearcă și să ne transforme în oameni buni, atunci când ne adresează îndemnul: „Și-acum te las, fii sănătos și vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când ești voios, române, să fii bun”.

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei, vă dorim tuturor sănătate deplină, viaţă îndelungată, realizări spirituale şi materiale spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. „La mulţi ani buni!”.

Al vostru de tot binele doritor şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului