† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!
Iubiți credincioși,
Să-i dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit și anul acesta să sărbătorim marele praznic al Crăciunului.
Biserica a numit planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, pentru că până în momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil a fost trimis de Dumnezeu să-i binevestească Sfintei Fecioare Maria în Nazaretul Galileii că ea va naşte pe Fiul Lui, nici puterile cereşti nu cunoşteau acest plan măreţ al lui Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii afirmă că venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu le-a fost necunoscută îngerilor pentru ca diavolii, care sunt îngeri pervertiţi lăuntric şi îndepărtați de la faţa lui Dumnezeu, să nu ştie nimic despre ea, pentru a nu lupta împotriva realizării ei.
În cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre regele Irod, prin care vrăjmașul a încercat să curme viața Pruncului Iisus, iar prin aceasta să zădărnicească planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii.
Cine a fost de fapt regele Irod?
Acesta s-a născut în anul 73 î.Hr. la Ascalon, fiind fiul influentului procuror idumeu Antipater și a soției sale Kypros, o femeie de descendență arabă. La vremea aceea conducător politic și religios al Iudeei era Ioan Hyrcan al II-lea, din dinastia Hasmoneilor, o cunoscută familie evreiască.
În anul 63 î.d.Hr. oștile romane conduse de generalul Pompei au cucerit Palestina. Ioan Hyrcan a fost confirmat în funcție, ca vasal al Romei, iar Antipater a fost numit epitrop, un fel de prim-ministru al lui Hyrcan, care și-a promovat fiul în funcția de prefect militar al Galileii.
În anul 43 î.Hr. Antipater a murit otrăvit, iar Irod a fost numit epitrop în locul tatălui său.
Trei ani mai târziu, Antigon, nepotul lui Hyrcan al II-lea, ajutat de perși, l-a înlăturat de la putere pe unchiul său și a proclamat independența regatului față de Imperiul Roman. Pierzându-și funcția, Irod, care era un apropiat al generalului roman Marc Antoniu, a plecat la Roma și a promis în fața senatului că dacă va fi numit regele evreilor va readuce Palestina sub stăpânire romană. Primind acceptul senatorilor și sprijin militar, Irod a început recucerirea țării, iar în anul 37 î.Hr. l-a capturat și ucis pe Antigon, luându-și regatul în stăpânire.
Irod a guvernat sub control roman. Manifestându-şi simpatia faţă de civilizaţia Greciei şi a Romei, acesta a construit temple în onoarea zeilor acestora și a adus la curtea din Ierusalim învăţaţi greci. De asemenea, între anii 23-20 î.Hr. a construit, în pustiul Iudeii, o puternică fortăreață și un palat.
În Vechiul Testament Dumnezeu poruncise poporului ales: „Dintre fraţii tăi să-ţi pui rege peste tine; să nu pui peste tine rege de alt neam, că acela nu este fratele tău” (Deuteronom 17,15). Întrucât Irod era idumeu, uzurpator al dinastiei evreiești a Hasmoneilor și supus Romei, nu era pe placul iudeilor. Dându-și seama că sprijinul roman nu îi era suficient pentru a-i asigura o guvernare sigură, Irod s-a căsătorit cu prințesa Mariamne, nepoata fostului rege Hyrcan al II-lea, iar în anul 20 î.Hr., a început reconstrucția templului din Ierusalim, care era centrul spiritual al întregii vieți din Israel. Optsprezece luni au fost dedicate reclădirii sanctuarului propriu-zis și opt ani au fost necesari pentru ridicarea platformelor înconjurătoare, a zidurilor și curților.
Cunoscând antipatia evreilor față de persoana lui, Irod își simțea în permanență tronul amenințat, încât a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l proteja. Astfel, aproape imediat după ce a ajuns rege, a executat patruzeci și cinci de nobili care îl sprijiniseră pe Antigon, confiscându-le averile. De asemenea, la scurt timp după urcarea sa pe tron, cunoscând profețiile care vesteau că Mesia urma să se nască din casa regelui David, a ordonat distrugerea registrelor cu datele genealogice ale urmașilor prezumtivi ai acestui rege.
Prima victimă din familia lui Irod care a căzut pradă suspiciunilor acestuia a fost marele preot Aristobul, fratele Mariamnei. Întrucât la sărbătoarea corturilor a fost aclamat de mulțimea de la templu, marele preot a fost invitat de Irod la palatul său din Ierihon. Fără să bănuiască ceva, în timp ce făcea baie în piscina palatului, Aristobul a fost înecat de oamenii regelui.
Acuzat de asasinarea marelui preot, Irod a trebuit să se prezinte în fața lui Marc Antoniu pentru explicații. Înainte de a pleca la judecată, regele i-a poruncit în taină unchiului său Iosif ca în cazul în care el va fi executat, soția sa Mariamne să fie ucisă, pentru a nu deveni soția altcuiva. Fiind achitat de acuzația ce i s-a adus, Irod s-a întors la Ierusalim, unde a aflat că Mariamne știa de porunca tainică dată de el lui Iosif, fapt pentru care acesta a fost imediat omorât.
Deși Irod o iubea pe Mariamne, datorită actelor de gelozie ale celorlalte soții ale sale și răcelii cu care aceasta îl trata, regele a poruncit ca Mariamne să fie executată. Regretându-și fapta, Irod a căzut grav bolnav la pat. Crezând că sfârșitul regelui este aproape, Alexandra, mama Mariamnei, a făcut tot ce a putut pentru ca tronul acestuia să fie moștenit de nepoții ei, Aristobul și Alexandru, fiii lui Irod cu Mariamne. Pentru această faptă soacra regelui a fost executată.
Aristobul si Alexandru, fiii lui Irod cu Mariamne, fuseseră într-adevăr pregătiți pentru a fi moștenitorii tronului, căci făcând parte din familia Hasmoneilor, pe linie maternă, ar fi fost acceptați de poporul evreu. În acest scop ei au fost trimiși de tatăl lor să studieze la Roma. Când cei doi s-au înapoiat la Ierusalim, au devenit obiectul uneltirilor lui Salomeea, sora lui Irod, și ale lui Antipater, fiul cel mai mare al regelui, cu prima sa soție, Doris. Ca urmare a acuzelor de trădare, cei doi au fost executați, iar alți trei sute de iudei învinuiți că simpatizau cu ei au fost omorâți cu pietre.
Spre sfârșitul domniei lui Irod, „în Betleemul Iudeii S-a născut Iisus, iar magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: «Unde este Cel ce S-a născut rege al Iudeilor? Că în Răsărit I-am văzut steaua şi am venit să I ne închinăm». Şi auzind acestea, regele Irod s-a tulburat, şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, i-a întrebat: «Unde este să Se nască Hristos?». Iar ei i-au zis: «În Betleemul Iudeii, că aşa este scris prin profetul: Şi tu, Betleeme din pământul lui Iuda, nicicum nu eşti mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Cârmuitorul Care-l va păstori pe poporul Meu Israel». Atunci Irod i-a chemat în taină pe magi şi a aflat limpede de la ei vremea când li se arătase steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: «Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă-L veţi afla, daţi-mi şi mie de veste, pentru ca să vin şi eu şi să mă închin Lui». Iar ei, ascultându-l pe rege, au plecat; şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi căzând la pământ, I s-au închinat; şi deschizându-şi vistieriile, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Dar luând prin vis înştiinţare să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. Iar după ce au plecat ei, iată îngerul Domnului i se arătă în vis lui Iosif, zicând: «Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune eu, fiindcă Irod vrea să caute Pruncul ca să-L omoare». Şi ridicându-se Iosif, i-a luat în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi a plecat în Egipt. Iar Irod, văzând că fusese amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, i-a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi-n toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Matei 2,1-14 și 16).
Prin această măsură sângeroasă Irod credea că Îl va ucide pe Mesia cel profețit şi astfel îşi va proteja tronul. Pe cât de nepopular fusese până acum între evrei, din acest moment va ajunge să fie chiar urât de către supuşii săi.
Spre sfârșitul vieții regele a suferit de o boală cumplită. Viermii îi mâncau carnea de viu, în timp ce trupul îi era plin de răni. Puroi amestecat cu viermi îi curgea din plăgi, iar mirosul îngrozitor îi alunga pe toţi cei apropiaţi lui. Slujitorii îi puneau bucăţi de carne proaspătă de viţel pe răni, pentru a atrage viermii, însă aceştia preferau să se hrănească din carnea bătrânului rege. Pentru că medicii nu au mai întâlnit la nimeni această maladie, au denumit-o „boala lui Irod”.
Răspândindu-se în popor vestea că regele nu se mai poate însănătoși, o bucurie delirantă a izbucnit în Ierusalim și o gloată de evrei a dărâmat vulturul de aur, emblema stăpânitorilor romani, pe care Irod îl pusese la intrarea templului. Înzdrăvenindu-se, regele a poruncit ca făptașii să fie arși de vii.
După ce starea de sănătate a regelui s-a înrăutățit din nou, acesta a încercat să se sinucidă. Vestea tentativei de suicid a început să circule prin palat, iar Antipater, fiul cel mare al regelui, care era întemnițat din porunca acestuia în închisoarea palatului, auzind larma, a crezut că tatăl lui murise. Întrucât el fusese desemnat de rege drept succesor la tron, a încercat să-i mituiască pe gardieni, pentru a fi eliberat. Temnicerii i-au făcut cunoscută regelui intenția lui Antipater, iar Irod a ordonat omorârea pe loc a fiului său, fapt petrecut cu doar cinci zile înainte de moartea lui Irod.
Întrucât evreii nu mâncau carne de porc, pentru că acest animal era considerat necurat sau spurcat în legea lor şi ținând cont de cruzimea lui Irod față de proprii săi copii, împăratul Octavian Augustus a afirmat: „Melius Herodius porcum esse quam filium”, adică, „este mai bine să fii porcul lui Irod decât fiul său”.
Simțindu-și sfârșitul aproape și știind prea bine cât de nepopular era între supușii săi, Irod a trimis scrisori capilor familiilor evreiești cele mai de cinste, cerându-le să se prezinte lângă patul său de moarte. Cinci sute de fruntași ai poporului au venit la reședința de iarnă a regelui și au fost adunați în hipodromul din Ierihon. Irod i-a poruncit surorii sale, Salomeea, ca imediat după moartea lui, toţi cei din hipodrom să fie omorâți, pentru ca poporul să nu se bucure de moartea lui, ci să plângă. Din fericire, în urma decesului lui Irod, Salomeea i-a eliberat pe cei cinci sute, lăsându-i să se întorcă la casele lor.
Istoricul evreu Joseph Khusner a caracterizat domnia lui Irod ca fiind un fluviu de sânge, și având în vedere viclenia, cruzimea şi sfârşitul regelui, a spus că acesta s-a urcat pe tron ca o vulpe, a domnit ca un tigru şi a murit ca un câine.
Irod a avut 10 soții și 14 copii, iar după moartea lui regatul a fost împărțit între patru dintre fiii săi.
Iubiți fii sufletești,
Cunoscând viața regelui Irod constatăm lucrarea celui rău în lume și înțelegem de mânia cărui tiran a scăpat Pruncul Iisus. În același timp vedem modul în care Dumnezeu poartă de grijă de cei aleși, de aceea să încercăm și noi să ne numărăm printre aceștia, pentru că așa cum a afirmat Sfânta Scriptură, „mulți sunt chemați, dar puțini aleși” (Matei 22,14).
Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viaţă îndelungată, realizări spirituale şi materiale spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. „La mulţi ani buni!”.
Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător
†Petroniu
Episcopul Sălajului
