† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!
Iubiţi credincioși,
Hristos a înviat!
Ne bucurăm și anul acesta de marele praznic al Sfintelor Paști, când moartea, vrăjmașul de temut al neamului omenesc, a fost biruită o dată pentru totdeauna, prin învierea Domnului Hristos din morți.
Dacă în pastorala de anul trecut de la Sfintele Paști am prezentat procesul Mântuitorului, în cuvântul de astăzi vom vorbi despre guvernatorul Iudeii, cel care L-a judecat și condamnat la moarte pe Domnul Hristos. Fără îndoială, Ponțiu Pilat este unul dintre cele mai cunoscute personaje din istoria umanității, pe care îl întâlnim în paginile Sfintei Scripturi și al cărui nume este pomenit în toate bisericile la Sfânta Liturghie, precum și la alte sfinte slujbe la care se citește Simbolul Credinței, dar și în rugăciunile particulare ale oricărui creștin care rostește Crezul. De asemenea, expresia „s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont” este extrem de răspândită și utilizată în întreaga lume. În pofida acestui fapt, se cunosc foarte puține amănunte despre viața enigmaticului personaj. Întrucât multe date din biografia lui Pilat sunt incerte, iar altele de-a dreptul contradictorii, informațiile care circulă dau loc la tot felul de speculații, uneori fanteziste, care îl fac și mai controversat. Pornind de la anumite mărturii contemporane cu Ponțiu Pilat despre viața acestuia, dar și de la alte surse de informare ulterioare, am alcătuit o scurtă biografie a renumitului prefect al Iudeii, care sperăm să fie cât mai aproape de adevăr, care de multe ori este extrem de greu de aflat, iar alteori dificil ori chiar imposibil de pătruns cu mintea, într-o lume pervertită de păcat. Un exemplu tipic în acest sens îl întâlnim tocmai în discuția purtată de Domnul Hristos cu Ponțiu Pilat, în care Mântuitorul a afirmat: „«Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr», iar Pilat L-a întrebat: «Ce este adevărul?»” (Ioan 18,37-38).
Conform unei vechi tradiții, Ponțiu Pilat s-a născut în localitatea Bisenti, din regiunea Samnit, astăzi Abruzzo, din Italia Centrală, unde se află ruinele unui edificiu roman cunoscut drept „Casa lui Pilat”. S-a mai afirmat de asemenea că acesta ar fi venit pe lume în satul Fortingall, din zona Perthshire, Scoția, ca fiu nelegitim al unui ambasador roman, dar și că ar fi văzut pentru prima dată lumina zilei într-o localitate din Spania, ori din Germania.
Unii cercetători consideră că guvernatorul Iudeii aparținea neamului Ponti, vechi nume de familie întâlnit în regiunea Samnit.
Pentru prenumele „Pilat” există mai multe variante de traducere din limba latină. Pe de o parte, acesta poate deriva din „pileatus”, care înseamnă „cel ce poartă pe cap o bonetă roșie”, denumire utilizată pentru sclavii eliberați, ceea ce ar denota că printre înaintașii procuratorului Iudeii ar fi existat un sclav eliberat. Pe de altă parte, acest nume poate proveni din „pilum”, care înseamnă „lance”, și ne indică faptul că judecătorul Domnului Hristos ar fi fost fiul unui ofițer roman decorat cu lancea de onoare. „Pilum” se mai poate traduce și prin „om destoinic în a mânui lancea”, arma prin excelență a legionarului roman, care poate să însemne că Pilat ar fi fost militar, iar la sfârșitul carierei a fost numit guvernator al Iudeii, regiune specială în cadrul Imperiului Roman, unde calitățile de administrator ale reprezentantului Romei trebuiau dublate de cele de militar chemat să asigure ordinea amenințată în permanență.
Ponțiu Pilat a fost cel de-al cincilea prefect al Iudeii, fiind numit în această funcție în anul 26 d. Hr. de către împăratul Tiberiu (14-37 d. Hr.), foarte probabil la propunerea lui Lucius Aelius Sejanus, comandantul cohortelor pretoriene, garda personală a împăratului, care era considerat mâna dreaptă a lui Tiberiu.
Pilat a fost însoțit în Iudeea de către soția sa, Claudia Procula, cu care se presupune că ar fi avut un fiu, care a murit de mic.
Reședința oficială a guvernatorului Iudeii se găsea în Cezareea, pe malul Mării Mediterane. Orașul fusese ridicat între anii 22 și 10 î. d. Hr. de către regele Irod cel Mare pe ruinele unui vechi port fenician, la o distanță de 120 km de Ierusalim, capitala religioasă a provinciei, unde se afla templul și își aveau reședința arhiereul sau marele preot și sinedriul. Prefectul locuia, probabil, în palatul pe care Irod îl construise inițial pentru familia sa. La marile sărbători religioase iudaice guvernatorul se deplasa la Ierusalim pentru a supraveghea păstrarea ordinii de către miile de pelerini, dar și pentru a înmâna arhiereului veșmintele sacre, păstrate de romani în fortăreața Antonia, ca semn al dependenței imperiale.
Pe lângă faptul că L-a judecat și condamnat la moarte prin răstignire pe Mântuitorul lumii, Ponțiu Pilat a rămas faimos în analele istoriei prin gafele pe care le-a făcut în calitate de prefect al Iudeii.
În anul 26, la adăpostul nopții, Pilat a introdus în Ierusalim stindardele care purtau chipul împăratului, lucru evitat de prefecții dinaintea lui. Actul său a fost interpretat ca o frondă la adresa credinței localnicilor, care interzicea cu strictețe amplasarea în Ierusalim, orașul lor sfânt, a oricărui portret. Iudeii au protestat printr-o delegație numeroasă trimisă la Cezareea, unde se afla guvernatorul. Pilat le-a respins cererea, pentru a nu aduce jignire Cezarului. Evreii din delegație au înconjurat palatul guvernatorului și s-au aruncat cu fața la pământ, iar vreme de cinci zile și cinci nopți au rămas în această poziție, în semn de protest. În cea de-a șasea zi prefectul s-a așezat pe jilțul de judecător din marele hipodrom, unde i-a chemat pe iudei, care au fost imediat împresurați de soldații săi. Pilat i-a amenințat că dacă nu acceptă portretele împăratului le va tăia pe loc capetele, poruncind soldaților să-și scoată săbiile din teacă. Atunci, într-un gest spontan, de parcă ar fi fost înțeleși, iudeii s-au aruncat cu fața la pământ și și-au dezvelit cefele, strigând cât îi ținea gura că preferă să moară decât să-și încalce legile. Impresionat de acest gest, Pilat a cedat și a dat ordin să fie retrase numaidecât toate portretele Cezarului din Ierusalim.
Întrucât alimentarea cu apă a Ierusalimului lăsa mult de dorit, Pilat a hotărât să construiască un nou apeduct în partea de sud a orașului, prin care să aducă apă de izvor până la templu. Pentru realizarea proiectului era nevoie de o sumă mare de bani, iar prefectul a decis să folosească în acest scop și bani din tezaurul templului. Văzând că vistieria templului se golea, preoții au ațâțat poporul, iar când prefectul a venit la Ierusalim, cu prilejul unei sărbători, mii de oameni s-au răzvrătit, proferând insulte la adresa înaltului funcționar roman. Guvernatorul a ordonat intervenția armatei, iar revolta a fost înăbușită în sânge.
Ponțiu Pilat a expus în palatul regelui Irod din Ierusalim, pe care îl folosea ca reședință personală în acest oraș, câteva scuturi aurite cu inscripții religioase la adresa împăratului Tiberiu, pe care religia oficială romană îl socotea de natură divină. Evreii s-au indignat, pentru că aceste inscripții erau dedicate altei divinități decât Dumnezeului lui Israel, în cetatea lor sfântă. Locuitorii orașului și-au manifestat nemulțumirea, trimițând o delegație la prefect, cu scopul de a-l convinge să retragă scuturile aurite din palat, însă fără nici un rezultat. Protestul a devenit general, iar iudeii s-au plâns direct Romei, încât împăratul Tiberiu i-a poruncit lui Pilat să mute scuturile respective în templul lui Augustus din Cezareea.
În vara anului 36 un presupus profet din Samaria a îndemnat locuitorii zonei să urce pe Muntele Garizim, care se bucura în rândul samarinenilor de faima unui munte sfânt, pentru a le arăta vasele sfinte îngropate acolo de Moise, care le-ar fi permis să celebreze cultul cel adevărat. Localnicii i-au dat crezare, iar în ziua în care s-a hotărât dezgroparea odoarelor, o mulțime de oameni s-a adunat în târgul Tirathaba, la poalele muntelui. Auzind de această adunare, care se presupunea că era îndreptată contra stăpânirii romane, în momentul în care a început urcușul, Pilat le-a ieșit în întâmpinare cu trupe bine înarmate, care au împrăștiat cu lăncile mulțimea, capturând și executând căpeteniile. Încleștarea a fost un adevărat masacru.
Samarinenii au trimis o solie la guvernatorul Siriei, Lucius Vitellius, pentru a se plânge de măcelul săvârșit de Pilat. Acesta l-a însărcinat pe prietenul său, Marcellus, să se ocupe de guvernarea Iudeii și i-a poruncit lui Pilat să se înfățișeze înaintea Cezarului, pentru a da socoteală de acuzațiile pe care i le aduceau samarinenii. Pilat a pornit spre Roma, însă înainte de a ajunge în Orașul Etern, la mijlocul lunii martie a anului 37 împăratul Tiberiu a murit, în locul lui fiind ales Caligula.
În privința sfârșitului lui Ponțiu Pilat există numeroase versiuni, dintre care vom prezenta câteva, fără a ști însă cu certitudine care este cea adevărată, ori dacă vreuna se apropie de adevăr.
După unele relatări, fostul prefect al Iudeii a fost condamnat la moarte de împăratul Caligula pentru faptele sale, după altele a fost asasinat de evreii din Roma. Unii afirmă că succesorul lui Tiberiu l-a exilat în Galia, unde s-ar fi sinucis. Alții pretind că şi-ar fi pus singur capăt zilelor înainte de a fi judecat de către noul împărat, iar trupul său neînsufleţit ar fi fost aruncat în apele Tibrului, la Roma. Conform unor legende medievale, după ce s-a sinucis, trupul i-a ajuns în Elveția de astăzi, într-un loc care îi poartă de atunci numele, existând trei variante în acest sens: Pilatusberg, pe înălțimile Lucernei; Masivul lui Pilat, la sud de Muntele Saint-Ettiene; precum și Muntele lui Pilat, în apropiere de Lucerna.
După alte izvoare, Pilat ar fi fost exilat în Galia, unde ar fi trăit până la moarte.
Unii cercetători afirmă că întrucât împăratul Tiberiu a murit înainte ca Pilat să i se înfățișeze, acesta nu a mai trebuit să dea socoteală pentru faptele sale ca prefect, din moment ce acela pe care îl reprezentase și în fața căruia răspundea încetase din viață. De asemenea, o plângere adresată noului împărat împotriva lui ar fi fost zadarnică, întrucât Caligula și-a început domnia prin decretarea unei amnistii generale. În această situație, fostul prefect ar fi abandonat cariera politică, retrăgându-se în Sicilia, unde avea o moșie, și câte zile a mai avut, s-a întreținut din vânzarea grâului pe care îl cultiva aici.
Tradiția creștină apocrifă vorbește despre convertirea lui Ponțiu Pilat, care după ce ar fi îmbrățișat credința creștină, ar fi suferit moarte martirică în timpul persecuției anticreștine declanșate de împăratul Nero, fiind primit în cer de Domnul Hristos. Pornind de la această tradiție și considerând că judecătorul Mântuitorului lumii este un instrument prin care s-a realizat mântuirea, Biserica Etiopiană, care nu se află în comuniune cu Bisericile Ortodoxe, l-a trecut pe Pilat în rândul sfinților, sărbătorindu-l în 25 iunie, împreună cu soția sa, Claudia Procula.
Întrucât soția lui Pilat i-a trimis acestuia, în timpul procesului Mântuitorului, mesajul: „Nimic să nu-I faci Dreptului Aceluia, că astăzi mult am pătimit în vis din pricina Lui” (Matei 27,19), încercând prin aceasta să Îl salveze pe Domnul Hristos de la moarte și pornind de la informația că aceasta s-a botezat, a devenit uceniță a Sfinților Apostoli și a îndurat nenumărate suferințe pentru credința în Iisus Hristos, Biserica Greacă o numără pe Claudia Procula printre sfinți, cu dată de prăznuire în 27 octombrie.
Iubiţi fii sufleteşti,
Dacă din cuvântul de astăzi am constatat cât de greu este uneori să cunoaștem anumite realități ale acestei lumi, precum și să distingem adevărul de plăsmuire, înțelegem atunci cât de important este că Domnul Hristos, „Adevărul” cel veșnic, S-a revelat pe Sine, precum Însuși a afirmat: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14,6). În consecință, să nu căutăm mai mult decât este necesar să aflăm diverse taine ale acestei lumi, care nu mântuiesc pe nimeni, ci satisfac doar simpla curiozitate, ci să ne străduim din răsputeri să Îl cunoaștem pe Dumnezeu și să Îi împlinim poruncile, pentru că numai așa vom dobândi viața de veci în împărăția cerurilor, după cum i-a spus Domnul Hristos lui Dumnezeu Tatăl când se ruga în Grădina Ghetsimani: „Viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17,3).
Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător
†Petroniu
Episcopul Sălajului
