PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI
Zalău, 2013
† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!
Iubiți credincioși,
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu suntem din nou părtași bucuriei nașterii Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii, iar una dintre cele mai renumite și răspândite colinde de pe la noi ne anunță: „O, ce veste minunată / Lângă Viflaim s-arată, / Cerul strălucea / Îngerii veneau / Pe-o rază curată! / Păstorilor din câmpie / Le vestește-o bucurie, / Că-ntr-un mic lăcaș / Din acel oraș, / S-a născut Mesia. / Păstorii cum auziră / Spre lăcașul sfânt porniră, / Unde au aflat, / Pruncul luminat / Și Îl preamăriră. / E Iisus Păstorul Mare, / Turmă ca El nimeni n-are, / Noi Îl lăudăm / Și ne închinăm / Cu credință mare”.
Sfântul Evanghelist Luca relatează faptul că la nașterea Pruncului Iisus în Betleem: „în ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma făcând noaptea de strajă. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi. Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că în cetatea lui David vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfăşat şi culcat în iesle». Şi, deodată, împreună cu îngerul s-a văzut mulţime de oaste cerească lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!». Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: «Să mergem dar până la Betleem şi să vedem lucrul acesta ce s-a făcut, pe care Domnul ni l-a făcut nouă cunoscut». Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul ce li se grăise despre Copilul Acesta. Şi toţi cei ce au auzit se mirau de cele ce le spuneau păstorii” (Luca 2,8-18).
Autorul unei frumoase colinde românești poartă un dialog imaginar cu păstorii din Betleem după ce aceștia s-au întors la stână de la peștera în care se născuse Pruncul Iisus: „Ce-ați văzut păstori / Sculați până-n zori? / Am văzut pe Nou Născutul, / Prunc Iisus din Cer Venitul, / Fiu Dumnezeiesc. / Ce palat era / Unde Domnul sta? / Peșteră străină, rece / Peșteră de dobitoace, / Palatul era. / Ce-avea de-așternut / Micul Nou Născut? / Ieslea Îi era culcușul, / Fân și paie așternutul, / Micului Iisus. / Cine sta cu El / Domnul Mititel? / Sta Maria, Maica Sfântă, / Sta Iosif cu fața-i blândă / Stau și se-nchinau. / Cine Îi cânta / Cine-L preamărea? / Îngerii din cer veniră, / Vesele cântări doiniră / Micului Iisus”.
Întrucât primii martori ai nașterii Pruncului Iisus în peștera de lângă Betleemul Iudeii au fost păstorii, în cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre cei mai renumiți păstori din sânul poporului ales și despre locul pe care Dumnezeu l-a rânduit acestora între evrei, precum și despre păstorii sufletești.
Primul păstor din istoria omenirii a fost Abel, cel de-al doilea fiu al protopărinților Adam și Eva. În cartea Facerii citim că „Abel era păstor de oi, iar Cain, lucrător de pământ. Şi a fost că, după un timp, Cain a adus din roadele pământului jertfă lui Dumnezeu. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi Domnul a căutat spre Abel şi spre darurile lui, dar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a umplut Cain de mânie şi faţa-i era posomorâtă. Şi Cain a zis către Abel, fratele său: «Să ieşim la câmp!». Şi a fost că în timp ce erau ei pe câmp, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât” (Facere 4,2-5 și 8). Cain și-a ucis fratele din invidie, pentru că jertfa curată a lui Abel fusese primită de Dumnezeu, în timp ce a lui a fost respinsă. Sfântul Apostol Pavel a scris în acest sens că „prin credinţă Abel I-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain și prin ea a primit el mărturie că este drept, Însuşi Dumnezeu mărturisind despre darurile lui” (Evrei 11,4).
Abel este pomenit în calendarul creștin în duminica sfinților strămoși, înaintea nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos.
Deși primii oameni s-au îndeletnicit cu păstoritul imediat după alungarea lui Adam și Eva din rai, deci de la începutul lumii, inițial ei s-au hrănit doar cu laptele animalelor, fără a le consuma carnea. Abia în urma potopului din vremea lui Noe, Dumnezeu i-a zis acestuia și familiei lui, implicit tuturor urmașilor lor: „Groază şi frică de voi să fie peste toate fiarele pământului, peste toate păsările cerului, peste tot ce se mişcă pe pământ şi peste toţi peştii mării; căci pe mâna voastră le-am dat. Tot ce se mişcă şi tot ce trăieşte să vă fie spre hrană; precum și iarba verde, pe toate vi le-am dat” (Facere 9,2-3).
Patriarhul Avraam, părintele poporului ales, a fost și el păstor, având foarte multe turme. „Şi s-a iscat ceartă între păstorii vitelor lui Avram şi păstorii vitelor lui Lot. Şi Avram i-a zis lui Lot: «Sfadă să nu fie între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem fraţi. Iată, nu-i oare tot pământul înainte-ţi? Desparte-te dar de mine! Şi de vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga». Şi ridicându-şi Lot ochii, a privit toată câmpia Iordanului, că toată, până la Ţoar, era udată de apă ca raiul Domnului şi ca pământul Egiptului. Deci şi-a ales Lot toată câmpia Iordanului şi a apucat Lot spre răsărit; şi aşa s-au despărţit ei unul de altul: Avram s-a aşezat în ţinutul Canaan, iar Lot s-a aşezat în cetăţile din câmpie” (Facere 13,7-12).
Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam: „Eu voi face din tine un neam mare; şi te voi binecuvânta şi-ţi voi mări numele şi tu vei fi izvor de binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi întru tine se vor binecuvânta toate neamurile pământului” (Facere 12,2-3).
Patriarhul Avraam are ca dată de prăznuire ziua de 9 octombrie.
Despre Iosif, fiul patriarhului Iacov, se afirmă în Sfânta Scriptură că „era de şaptesprezece ani când păştea oile împreună cu fraţii săi” (Facere 37,2). Iosif a fost păstor până să fie vândut de frații săi unor negustori care călătoreau cu caravana înspre Egipt.
După ce Iosif a tâlcuit visele lui faraon, acesta i-a zis: „«De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit ţie toate acestea, om mai înţelept şi mai priceput decât tine nu se află. Tu să fii dar peste casa mea. Tot poporul meu se va supune poruncii tale, iar eu numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine! Iată, eu te pun astăzi peste toată ţara Egiptului!». Și şi-a scos faraon inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat cu haină de vison şi i-a pus lanţ de aur împrejurul gâtului şi a poruncit să fie purtat în cea de a doua sa trăsură şi crainicul să strige înaintea lui: «Cădeţi în genunchi!». Şi în felul acesta a fost pus Iosif peste toată ţara Egiptului. Apoi faraon a zis către Iosif: «Eu sunt faraon! În toată ţara Egiptului nimeni nu-şi va mişca mâna sau piciorul fără încuviinţarea ta!»” (Facere 41,39-44).
Pe lângă faptul că era om cu frica lui Dumnezeu, Iosif era foarte înțelept și un administrator remarcabil. Din numeroasele exemple în acest sens, vom prezenta doar unul. Pentru grânele adunate în hambare în cei șapte ani rodnici, Iosif le-a luat egiptenilor în timpul foametei toți banii, toate animalele și pământurile, care au devenit proprietatea faraonului, apoi i-a făcut robii acestuia pe toți locuitorii țării, cu excepția preoților, care se bucurau de drepturi speciale din partea regelui (Facere 47,14-22).
Iosif este pomenit în calendarul creștin luni, în săptămâna patimilor.
Moise a fost și el păstor și pe când „păştea oile lui Ietro, socrul său, preotul din Madian” (Ieșire 3,1) în muntele Horeb, i s-a arătat Dumnezeu într-un rug care ardea și nu se mistuia și l-a chemat la misiunea de eliberator al poporului ales din robia egipteană și conducător al acestuia spre pământul făgăduinței.
Moise este prăznuit în 4 septembrie.
Înainte de a fi regele evreilor, David a fost și el păstor. Când Dumnezeu l-a trimis pe profetul Samuel în casa lui Iesei pentru a unge pe unul dintre fiii acestuia rege peste Israel, „Iesei a adus pe şapte dintre fiii lui să treacă prin faţa lui Samuel. Dar Samuel a zis către Iesei: «Pe nici unul dintre aceştia nu l-a ales Domnul!». Şi a zis Samuel către Iesei: «Aceştia sunt oare toţi fiii tăi?». Iar Iesei a zis: «Mai este cel mai mic; acela paşte oile». Şi a zis Samuel către Iesei: «Trimite şi adu-l, că nu vom sta la masă până când el nu va veni aici». Şi a trimis şi l-a adus și era bălan, cu ochi frumoşi şi plăcut înaintea Domnului. Şi a zis Domnul către Samuel: «Scoală-te şi unge-l pe David, căci el este bun!». Atunci Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor săi; şi Duhul Domnului a venit năprasnic peste David, din ziua aceea şi de atunci înainte” (I Regi 16,10-13).
Mai important decât faptul că David a fost regele evreilor este acela că prin Sfânta Fecioară Maria, Domnul Hristos se trăgea din casa acestuia, de aceea Mântuitorul este adeseori numit în paginile Noului Testament „Fiul lui David” (Matei 1,1; 12,23; 15,22 și Luca 18,38).
Regele și psalmistul David este pomenit în calendarul creștin în duminica după nașterea Domnului.
De asemenea, Dumnezeu a oferit darul proorociei unui păstor. Este vorba despre profetul Amos, care este prăznuit în ziua de 15 iunie.
Din exemplele prezentate am văzut că Dumnezeu a făcut din niște simpli păstori care L-au iubit și au stat în ascultare de El oameni care au jucat un rol deosebit în istoria poporului ales și implicit a mântuirii lumii. Mai important însă este faptul că toți aceștia au ajuns să fie sfinți în împărăția lui Dumnezeu.
În sens spiritual păstorul este un conducător sau îndrumător duhovnicesc, iar credincioșii acestuia sunt numiți oi cuvântătoare.
Sfântul Apostol Pavel a spus că Domnul Hristos este „Marele Păstor al oilor” (Evrei 13,20), iar Mântuitorul Însuși a afirmat despre Sine: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. Dar simbriaşul şi cel ce nu este păstor şi cel ce nu este stăpân al oilor când vede lupul venind lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Iar simbriaşul fuge, fiindcă este plătit, şi nu are grijă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun, şi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine. Aşa cum Tatăl Mă cunoaşte pe Mine, tot aşa Îl cunosc și Eu pe Tatăl. Şi viaţa Mea Mi-o pun pentru oi. Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; şi-Mi vor auzi glasul, şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10,11-16).
De vreme ce Mântuitorul este Marele Păstor, toți ceilalți păstori din Biserică sunt slujitorii Lui, pentru că „El i-a dat pe unii să fie apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători, ca să-i pregătească pe sfinţi pentru lucrarea slujirii, spre zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4,11-12).
Mântuitorul le-a atras luarea aminte Sfinților Săi Apostoli, precum și urmașilor acestora: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi și roada voastră să rămână” (Ioan 15,16), pentru că la slujirea lui Dumnezeu se ajunge numai prin chemare de sus. Sfântul Apostol Pavel a afirmat în acest sens că „nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, precum şi Aaron” (Evrei 5,4). Referindu-se la propria persoană, Apostolul neamurilor mărturisește: „Dumnezeu m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său” (Gal. 1,15).
Întrucât sunt chemați de Dumnezeu la această slujire înaltă, păstorii Bisericii sunt îndemnați de Sfântul Apostol Petru: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu ce vi s-a dat în seamă, veghind asupra ei nu de nevoie, ci de bunăvoie, după Dumnezeu, nu pentru câştig ruşinos, ci din tragere de inimă, nu ca şi cum aţi fi stăpânii celor ce v-au căzut la sorţi, ci voi făcându-vă pilde ale turmei. Iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi primi cununa cea neveştejită a măririi” (I Petru 5,2-4).
Iubiți fii sufletești,
În cuvântul de astăzi am văzut că Dumnezeu a făcut din niște simpli păstori care Îl iubeau conducători ai poporului ales, despre care se va vorbi cât va dăinui lumea, dar mai ales i-a învrednicit să intre în împărăția cerurilor. Pilda lor trebuie să constituie pentru toți creștinii, indiferent de ce pregătire sau profesie ar avea, un imbold în a împlini poruncile lui Dumnezeu, fiindcă Mântuitorul a spus: „Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc şi ele Mă urmează. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi ele în veac nu vor pieri şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Cel ce Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi din mâna Tatălui Meu nimeni nu le poate răpi” (Ioan 10,27-29).
Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viaţă îndelungată, realizări spirituale şi materiale spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. „La mulţi ani buni!”.
Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător
†Petroniu
Episcopul Sălajului
