Pastorală la învierea Domnului – 2011

apr. 6, 2011 | Pastorale

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI
Zalău, 2011

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi fii duhovniceşti,
Hristos a înviat!

Ziua răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai neagră din istoria lumii, pentru că în aceasta omul, creat de Dumnezeu, L-a ucis pe Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru noi și a noastră mântuire.
Condamnarea Domnului Hristos la moarte și răstignirea Lui au avut loc nu pentru că diavolul sau unii oameni păcătoşi le-au dorit, ci pentru că Dumnezeu a îngăduit acest lucru, altfel vrăjmașul și oamenii nu ar fi putut face nimic.
Sfântul Ioan evanghelistul mărturisește că „pentru aceasta S-a arătat în lume Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3,8), de aceea satana a luptat din răsputeri împotriva Domnului Hristos, pentru a-şi menţine stăpânirea asupra lumii.
La începutul activităţii publice a Mântuitorului, „după ce Acesta a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se ispititorul, I-a zis: «Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini». Iar El, răspunzând, i-a zis: Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Atunci diavolul L-a dus în Sfânta Cetate şi L-a pus pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: «Îngerilor Săi le va porunci pentru Tine şi ei Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să-Ţi izbeşti piciorul de piatră». Iisus i-a zis: Dar mai este scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău». Diavolul L-a mai dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor şi I-a zis: «Pe acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi mi Te vei închina». Atunci Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, că scris este: «Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti». Atunci diavolul L-a lăsat” (Matei 4,2-11). Sfântul evanghelist Luca însă menționează faptul că „diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El până la o vreme” (Luca 4,13).
Vrăjmaşul ştia că nu putea face nimic împotriva Fiului lui Dumnezeu, dar încerca asupra omului Iisus, ca prin aceste ispite să-L abată de la misiunea Sa de Mântuitor al lumii şi să-L supună lui, aşa cum făcuse cu protopărinții Adam și Eva în rai. După ce Domnul Hristos a respins ispitele, „îngerii s-au apropiat de El şi Îi slujeau” (Matei 4,11).
Diavolul a sădit de mai multe ori în mintea unor oameni gândul de a-L omorî pe Mântuitorul. În primul rând a încercat aceasta imediat după naşterea Pruncului Iisus, prin regele Irod, însă nu a reuşit, pentru că „îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: «Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune eu, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare». Şi ridicându-se Iosif, i-a luat în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod” (Matei 2,13-15).
În al doilea rând, pe când S-a dus odată Domnul Hristos „în Nazaret, unde fusese crescut; a intrat după obiceiul Său în sinagogă în ziua sâmbetei şi S-a ridicat ca să citească. Și tâlcuind din cartea profetului Isaia, le-a zis celor de acolo: „Adevăr vă spun Eu vouă că nici un profet nu este bine primit în patria sa. Şi auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care le era zidită cetatea, ca să-L arunce în prăpastie. Dar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus” (Luca 4,16, 24 şi 28-30). Într-o iarnă, de sărbătoarea târnosirii templului din Ierusalim, după ce Domnul Hristos a purtat o discuţie cu câțiva iudei în pridvorul lui Solomon, aceştia „au luat pietre ca să arunce asupra Lui, dar El le-a scăpat din mână” (Ioan 10,31 și 39). Altă dată Mântuitorul se găsea tot în templul din Ierusalim şi le vorbea iudeilor, iar „ei au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi, trecând prin mijlocul lor, a ieşit din templu şi S-a dus” (Ioan 8,59).
Iuda Iscarioteanul, unul dintre Apostolii Domnului Hristos, era iubitor de arginți și fur. Să urmărim relatarea Sfântului Evanghelist Ioan în această privință: „Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care-l înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Și Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, cel care avea să-L vândă, a zis: «De ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?». Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea” (Ioan 12,1-6).
Diavolul a căutat să-L omoare pe Domnul Hristos cu ajutorul lui Iuda, folosindu-se tocmai de slăbiciunea acestuia față de bani, de aceea în miercurea din săptămâna patimilor „a intrat în el, iar Iuda s-a dus şi a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani; iar el a primit şi căuta prilej să li-L dea în mână” (Luca 22,3-6).
Deşi diavolul i-a încolțit în minte lui Iuda ideea de a-L vinde pe Domnul Hristos, iar acesta se înțelesese cu arhiereii și căpeteniile oastei în acest sens, Mântuitorul a acceptat de bunăvoie trădarea apostolului, arestarea și condamnarea Sa la moarte, pentru că Își încheiase misiunea de Mântuitor al lumii, după cum I-a mărturisit lui Dumnezeu Tatăl în timpul rugăciunii din Ghetsimani: „Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17,4-5).
În ceea ce privește acceptarea trădării lui Iuda, Sfântul evanghelist Ioan scrie că pe când Domnul Hristos se găsea cu Sfinţii Apostoli la cina cea de taină, le-a spus: „«Adevăr, adevăr vă spun că unul dintre voi Mă va vinde». Atunci ucenicii se uitau unii la alţii, nepricepând despre cine vorbeşte. Iar unul din ucenicii Săi, cel pe care Iisus îl iubea, şedea la masă rezemat de pieptul lui Iisus. Deci Simon Petru i-a făcut acestuia semn şi i-a zis: «Întreabă-L, cine este cel despre care vorbeşte?». Şi aplecându-se acesta pe pieptul lui Iisus, I-a zis: «Doamne, cine este?». Iisus i-a răspuns: «Acela este, căruia Eu, întingând îmbucătura de pâine, i-o voi da». Şi întingând îmbucătura de pâine, a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătura de pâine, atunci a intrat Satana în el. Iar Iisus i-a zis: «Ceea ce vrei să faci, fă mai degrabă!». Dar nimeni din cei ce şedeau la masă n-a înţeles pentru ce i-a zis aceasta; deoarece Iuda avea punga, iar unii gândeau că Iisus îi spune: «Cumpără ceea ce ne trebuie la sărbătoare!», sau să dea ceva la săraci. Deci după ce a luat acela îmbucătura de pâine, îndată a ieşit” (Ioan 13,21-30).
Referitor la faptul că Domnul Hristos S-a lăsat arestat de bunăvoie, citim în Sfintele Evanghelii că „Iuda, luând o trupă de ostaşi, precum şi slujitori de la arhierei şi de la farisei, a venit în grădina Ghetsimani cu felinare, cu făclii şi cu arme. Iar Iisus, ştiind toate cele ce aveau să vină asupră-I, a ieşit şi le-a zis: «Pe cine căutaţi?». I-au răspuns: «Pe Iisus Nazarineanul». El a zis: «Eu sunt». Dar împreună cu ei stătea şi Iuda, cel care-L vânduse. Deci, după ce le-a zis: «Eu sunt!», ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. Şi iarăşi i-a întrebat: «Pe cine căutaţi?». Iar ei au zis: «Pe Iisus Nazarineanul». Răspuns-a Iisus: «V-am spus că Eu sunt; deci, dacă pe Mine Mă căutaţi, pe aceştia lăsaţi-i să se ducă». Iar Simon Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus. Dar Iisus atingându-Se de urechea aceluia, l-a vindecat, iar lui Petru i-a spus: «Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau crezi cumva că nu pot să-L rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor plini Scripturile, că aşa trebuie să fie?»” (Ioan 18,3-8 și 10; Luca 22,51 și Matei 26,52-54).
În privința condamnării Mântuitorului la moarte, când Ponțiu Pilat I-a spus Acestuia: „«Nu ştii că putere am să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc?». Iisus i-a răspuns: «Asupra Mea n-ai avea nici o putere dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus»” (Ioan 19,10-11).
În planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii era inclusă întreaga activitate a Domnului Hristos, care cuprindea condamnarea la moarte, răstignirea, învierea din morți, înălțarea cu trupul la cer și șederea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl.
Mântuitorul știa prea bine ce avea să I se întâmple, de aceea Și-a anunţat înaintea Sfinților Apostoli de mai multe ori patimile, dar și învierea. Astfel, înaintea schimbării la față în Muntele Taborului, „Iisus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învie. Și Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească, zicându-I: «Fie-ți milă de Tine, Doamne! Asta să nu Ți se întâmple!». Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: «Mergi înapoia Mea, Satano! Piatră de poticnire Îmi ești, că nu le cugeți pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!»” (Matei 16,21-23).
Sfântul evanghelist Matei scrie despre a doua vestire a patimilor că „întorcându-se ei din Galileea, Iisus le-a spus: «Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia»” (Matei 17,22-23).
La cea de-a treia anunțare a patimilor, Domnul Hristos le prezintă Sfinților Apostoli cu lux de amănunte cele ce I se vor întâmpla, spunându-le: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da pe mâna păgânilor şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia” (Marcu 10,33-34).
În Sfânta Evanghelie după Luca citim că la schimbarea la față în Muntele Taborului Domnul Hristos a vorbit și cu Moise și Ilie „despre sfârşitul Lui, pe care avea să-L împlinească în Ierusalim” (Luca 9,31).
Chiar și conducătorii evreilor știau că Domnul Hristos își vestise patimile și învierea, pentru că după ce trupul Mântuitorului a murit pe cruce şi a fost îngropat, „arhiereii şi fariseii s-au adunat la Pilat, zicând: «Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus încă de pe când era în viaţă: După trei zile Mă voi scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie ținut sub pază până a treia zi, ca nu cumva, venind ucenicii Lui, să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi; şi să fie rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi». Pilat le-a zis: «Aveţi strajă; mergeţi şi păziţi-l cum ştiţi». Iar ei, ducându-se, au pecetluit piatra şi au întărit cu strajă paza mormântului” (Matei 27,62-66).
Iubiţi fii sufleteşti,
Dumnezeu din iubire l-a creat pe om și tot din iubire l-a mântuit, acceptând ca Fiul Lui să moară pe cruce pentru noi. Astfel, cuvintele Domnului Hristos: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15,13) nu reprezintă un simplu îndemn lipsit de conținut, ci o realitate care ne obligă să răspundem la iubirea lui Dumnezeu cu același sentiment, nu cum au făcut contemporanii Mântuitorului. Iubirea lui Dumnezeu este însă strâns legată de iubirea aproapelui, după cum ne învață Sfântul evanghelist Ioan: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său” (I Ioan 4,20-21).
Având permanent în minte aceste cuvinte, să dovedim prin împlinirea lor că suntem creștini autentici, pentru că numai așa vom putea ajunge în rai, alături de Domnul Hristos, de Maica Domnului, de sfinți și de vrednicii noștri înaintași.

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului

Mai multe

Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

Marți, 22 noiembrie 2022, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului. În cadrul acesteia, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit cuvântul de bun venit adresat celor prezenți și a mulţumit membrilor...

Prezență Arhierească în Parohia Cosniciu de Sus

Prezență Arhierească în Parohia Cosniciu de Sus

Luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cosniciu de Sus, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între...

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 20 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au...

Prezență Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Prezență Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Duminică, 6 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, din care a făcut...