Pastorala la învierea Domnului – 2008

apr. 20, 2008 | Pastorale

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcop al Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu, iar de la Noi,
arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi,
Hristos a înviat!

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi prin împreună lucrarea clerului şi a credincioşilor din judeţul nostru, în toamna anului trecut a fost înfiinţată Episcopia Sălajului, iar în primăvara acestui an a fost ales şi întronizat primul întâistătător al acesteia. Avem convingerea că această importantă instituţie bisericească, cea mai înaltă din istoria acestei zone, va fi spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea poporului dreptcredincios din cuprinsul Eparhiei.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu sărbătorim pentru prima dată Sfintele Paşti ca Episcopie de sine stătătoare, iar de acum înainte sălăjenii vor avea întotdeauna ierarh la orice sărbătoare şi eveniment important din decursul anului bisericesc.
De Paşti noi celebrăm învierea Mântuitorului, deci biruinţa vieţii asupra morţii. De vreme ce Iisus fiul lui Sirah mărturiseşte că „Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune” (Iisus Sirah 2,23), căci acesta a fost adus din nefiinţă în existenţă pentru a trăi veşnic, iar înţeleptul Solomon spune că „Dumnezeu nu a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii” (Înţ. Lui Solomon 1,13), atunci cum a ajuns omul să moară?
După ce l-a creat pe om şi l-a aşezat în grădina raiului, Dumnezeu i-a atras luarea aminte, zicându-i: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (Fac. 2,16-17). Astfel, de vreme ce Creatorul l-a înzestrat pe om cu raţiune şi libertate, i-a oferit posibilitatea de a alege singur între viaţă şi moarte, după cum a grăit prin gura lui Moise: „Viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deut. 30,19), de aceea Sfânta Scriptură afirmă pe bună dreptate că „înaintea oamenilor este viaţa şi moartea şi oricare le va plăcea li se va da” (Susana 15,17).
Fiind invidios pe faptul că Adam şi Eva trăiau în ascultare de Dumnezeu şi erau stăpânii universului material, diavolul i-a ispitit, îndemnându-i să mănânce din rodul pomului oprit. Eva a fost prima care a cedat tentaţiei, căci „socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el” (Fac. 3,6). Prin călcarea de bunăvoie a poruncii lui Dumnezeu protopărinţii au căzut în moarte sufletească, fiind alungaţi din rai.
De vreme ce omul este compus din suflet şi trup, prin păcatul strămoşesc legea păcatului s-a furişat în trup, iar pentru ca păcatul, care într-un anume chip ne-a devenit co-natural, să nu se eternizeze, pentru aceasta s-a hotărât moartea trupului, rânduită spre desfiinţarea legii păcatului, pentru că omul păcătuieşte cât timp trăieşte, dar după moarte nu mai poate păcătui. De aceea trupul omului se destramă în moarte, pentru ca după ce păcatul va fi îndepărtat, natura umană să fie reconstruită în viaţa restaurată de la început, fără să mai fie amestecată cu păcatul. Astfel moartea are o legătură strânsă cu păcatul. Ea este plata păcatului, şi, în acelaşi timp, desfiinţarea lui în planul văzut.
Sfântul Apostol Pavel a scris că „precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, tot aşa moartea a trecut la toţi oamenii, prin aceea că toţi au păcătuit în el” (Rom. 5,12), iar întrucât toţi oamenii se nasc cu păcatul strămoşesc şi săvârşesc păcate personale, în urma morţii trupului sufletele tuturor urmaşilor lui Adam erau osândite la suferinţă în iad.
Pentru că Dumnezeu „nu vrea moartea păcătosului, ci ca acesta să se întoarcă de la calea lui şi să fie viu” (Iez. 33,11), Dumnezeu a hotărât să-L trimită în lume pe Fiul Său, pentru a-l mântui pe om. În acest sens Sfântul Arhanghel Gavriil a fost trimis să-i binevestească Sfintei Fecioare Maria faptul că Fiul lui Dumnezeu se va naşte din pântecele ei preacurat. Auzind cuvintele îngerului, Sfânta Fecioară l-a întrebat: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri»” (Luca 1,34-35). Rodnicia firii umane se reface în Sfânta Fecioară Maria prin lucrarea Duhului Sfânt fără să fie necesară sămânţa bărbatului, cum n-a fost necesară femeia la scoaterea Evei din Adam. Domnul Hristos numai pentru că avea pe Dumnezeu ca Tată din veci S-a putut face Fiu al unei Maici omeneşti Fecioare. Numai fiindcă era Fiu al unui Tată ceresc nu avea nevoie de un tată pământesc şi S-a putut face fiu omenesc al unei Maici Fecioare.
Pentru că Sfânta Fecioară Maria nu a avut păcate personale, iar la bunavestire, o dată cu zămislirea Fiului lui Dumnezeu, a fost curăţită de păcatul strămoşesc, Mântuitorul şi-a asumat la întupare firea omenească curată, neîntinată de păcat. Pe lângă faptul că Domnul Hristos S-a născut fără păcatul strămoşesc, El nu a avut nici păcate personale, de aceea a putut afirma înaintea evreilor: „Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat?” (Ioan 8,46), fapt care l-a îndreptăţit şi pe Sfântul Apostol Petru să spună că Domnul Hristos „nu a săvârşit nici un păcat” (I Petru 2,22). De vreme ce „plata păcatului este moartea” (Rom. 6,23), pentru că: „păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iacob 1,15), iar Mântuitorul nu a avut nici un păcat, El nu era dator să moară, asemenea celorlalţi oameni. Astfel, Domnul Hristos a acceptat de bunăvoie să moară pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, făcând aceasta numai din iubire, după cum singur a mărturisit: „Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa să şi-o pună pentru prietenii săi” (Ioan 15,13). Marea iubire a lui Dumnezeu faţă de om se vede în aceea că Mântuitorul, Care nu era dator să moară, nu a suferit o moarte uşoară, ci a acceptat să fie răstignit. Prin moartea cu trupul pe cruce Domnul Hristos a iertat păcatele oamenilor, „ştergând zapisul ce era asupra noastră, prin aceea că a trecut cu vederea păcatele făcute înainte, întru îngăduinţa lui Dumnezeu” (Coloseni 2,14 şi Rom. 3,25-26), iar prin aceasta ne-a împăcat cu Dumnezeu.
După ce trupul Mântuitorului a murit pe cruce, sufletul Lui a coborît la iad, i-a zdrobit porţile, a eliberat sufletele drepţilor Vechiului Testament din temniţele lui şi a urcat împreună cu ele în rai.
Vrednic de menţionat este faptul că Domnul Hristos nu l-a biruit pe diavol cu puterea Sa cea dumnezeiască, ci cu sufletul Lui omenesc, care lipsit fiind de păcat, era singur „între cei morţi slobod” (Ps. 87,4), după cum a grăit psalmistul.
Datorită faptului că Mântuitorul a intrat cu sufletele drepţilor Vechiului Testament în rai, acesta este deschis tuturor oamenilor, încât după moartea trupului, sufletul oricărui om virtuos se duce la odihnă veşnică acolo, alături de sfinţi, fără să mai sufere o perioadă de timp în iad, cum se întâmpla până la coborârea sufletului Domnului Hristos la iad.
După ce a urcat împreună cu sufletele drepţilor în rai, sufletul Mântuitorului a revenit pe pământ şi S-a unit cu trupul îngropat, care a înviat, făcându-Se prin aceasta „începătură a învierii celor adormiţi” (I Cor. 15,20). Cu toate că trupul înviat al Domnului Hristos purta semnele cuielor şi al suliţei cu care fusese împuns, era pe deplin spiritualizat, pentru că Domnul a intrat prin uşile încuiate la Sfinţii Apostoli (Ioan 20,19 şi 26), iar în Emaus S-a făcut nevăzut de la faţa ucenicilor Luca şi Cleopa după ce a binecuvântat şi a frânt pâinea înaintea lor (Luca 24,30-31). Prin aceasta înţelegem că după înviere Mântuitorul S-ar fi putut înălţa oricând cu trupul la cer, însă El a vrut să mai rămână timp de patruzeci de zile pe pământ, pentru a-i încredinţa deplin pe Sfinţii Apostoli că a înviat din morţi.
Asemenea trupului Domnului Hristos vor învia şi trupurile oamenilor. Învierea morţilor va avea loc la cea de-a doua venire în lume a Fiului lui Dumnezeu, „pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi vor învia, iar noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu o vom lua înaintea celor adormiţi, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest trup stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?». Căci moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere” (I Tes. 4,15-16; I Cor. 15,50-55 şi Apoc. 21,4). Atunci va avea loc judecata universală, în urma căreia Dumnezeu Judecătorul va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Cei vrednici vor auzi cuvintele: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25,34) şi vor intra în rai, iar Domnul Hristos „Îi va preda lui Dumnezeu Tatăl împărăţia. Căci El trebuie să împărăţească până ce-Şi va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale, cel din urmă vrăjmaş care va fi nimicit fiind moartea. Iar când toate Îi vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul I Se va supune Celui care I le-a supus Lui pe toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul întru toate” (I Cor. 15,24-26 şi 28).
Iubiţi fii sufleteşti,
Din cele prezentate până acum am înţeles modul în care a intrat moartea în lume, faptul că puterea ei a fost biruită de Mântuitorul şi ştim că ea va fi nimicită pentru totdeauna. Cu toate că nimeni dintre noi nu va scăpa de moartea trupului, important este faptul că Domnul Hristos ne-a eliberat pe toţi din robia diavolului şi ne-a deschis raiul, încât numai de noi depinde să ajungem acolo. Drept aceea, să ne ferim de păcat, pentru a nu muri sufleteşte şi a ne încuia afară de împărăţia cerurilor şi să ne străduim să săvârşim cât mai multe fapte bune, pentru a auzi la sfârşitul vieţii pământeşti cuvintele Dreptului Judecător: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în rai, întru bucuria Domnului tău” (Matei 25,21).

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului

Mai multe

Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

Marți, 22 noiembrie 2022, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului. În cadrul acesteia, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit cuvântul de bun venit adresat celor prezenți și a mulţumit membrilor...

Prezență Arhierească în Parohia Cosniciu de Sus

Prezență Arhierească în Parohia Cosniciu de Sus

Luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cosniciu de Sus, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între...

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 20 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au...

Prezență Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Prezență Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Duminică, 6 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, din care a făcut...