Preasfințitul Părinte Benedict, alături de elevii Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” la încheierea anului școlar

Joi, 18 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a participat la festivitățile de încheiere a anului școlar organizate de Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, pentru elevii ciclurilor primar, gimnazial și liceal.

Primul moment festiv s-a desfășurat la structura „Iuliu Maniu” a Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae”, în prezența elevilor din ciclurile primar și gimnazial, a cadrelor didactice și a părinților. Evenimentul a început cu o rugăciune de mulțumire rostită de Preasfințitul Părinte Benedict.

În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul a arătat că finalul anului școlar este, înainte de toate, un prilej de recunoștință față de Dumnezeu pentru sănătatea și puterea oferite cadrelor didactice, pentru luminarea minții elevilor și pentru efortul depus de întreaga comunitate școlară: „Este un moment de mulțumire, așa cum am înțeles din rugăciunea pe care tocmai am citit-o. O mulțumire care se îndreaptă spre Dumnezeu pentru sănătatea pe care a dat-o dascălilor, pentru luminarea minții pe care a dat-o copilașilor și pentru sârguință. Adică pentru toată străduința de a învăța și, an de an, de a deveni mai buni, mai bine pregătiți și de a înțelege lumea din ce în ce mai bine”.

Preasfinția Sa a arătat că bucuria izvorâtă din muncă și din înțelegerea lucrurilor este una durabilă, chiar dacă procesul învățării presupune efort și perseverență: „Bucuria care vine din muncă este cea mai durabilă și cea mai consistentă. Și sunt convins că această bucurie o simt, în primul rând, dascălii, o simt părinții și o simt și elevii. Chiar dacă este greu să înveți, când începi să înțelegi lucrurile și vezi lumea cât este de frumoasă, de la un alt nivel, de la o altă înălțime, îți dai seama că merită să te străduiești”.

Ierarhul a vorbit apoi despre învățătură ca despre o investiție care îl transformă pe om, îi oferă libertate și îi deschide un orizont mai larg asupra lumii și asupra propriei deveniri: „Îți dai seama că este o investiție durabilă, îți dai seama că de acum ești o altă persoană și că cel mai frumos lucru care poate fi pe pământ, care să-ți dea libertate și să-ți ofere un orizont generos, este tocmai învățătura”.

Preasfințitul Părinte Benedict i-a felicitat atât pe toți elevii care s-au străduit pe parcursul anului școlar. Totodată, a adresat mulțumiri profesorilor și învățătorilor pentru activitatea desfășurată și a evidențiat rolul colaborării dintre familie și școală: „Îi felicităm, în primul rând, pe cei care vor fi evidențiați printr-o muncă deosebită, dar vă felicităm pe toți pentru străduința voastră. Îi felicităm pe profesori, pe învățători și le spunem tuturor că suntem mândri de dânșii și că școala noastră crește și arată tot mai frumos și tot mai robustă. Vă felicităm și pe dumneavoastră, pe părinți, și vă cerem ajutorul și de acum înainte pentru o foarte bună colaborare între dumneavoastră și cadrele didactice, astfel încât copilașii să aibă contextul cel mai fericit în care să-și desfășoare activitatea”.

Adresându-se elevilor claselor a IV-a, aflați la încheierea ciclului primar, ierarhul a remarcat emoția acestui moment și exemplul pe care absolvenții îl oferă elevilor mai mici. La final, le-a dorit tuturor ca rezultatele obținute să fie însoțite de bucurie, iar vacanța să le ofere odihna necesară pentru reluarea activității școlare cu forțe noi.

În continuare, părintele Călin-Radu Ciurbe, directorul liceului, a prezentat momentul ca pe un bilanț al unui an intens, marcat de provocări, dar și de numeroase satisfacții. Acesta i-a felicitat pe elevi pentru muncă, ambiție și perseverență, mulțumind, totodată, cadrelor didactice, personalului școlii și părinților pentru contribuția adusă la formarea copiilor.

Doamna Ioana-Delia Chiș, director adjunct, s-a adresat în mod deosebit absolvenților claselor a IV-a, arătând că încheierea ciclului primar deschide o nouă etapă a devenirii lor. Aceasta i-a încurajat să pășească încrezători spre gimnaziu și le-a transmis că vor continua să găsească în cadrul școlii sprijinul și îndrumarea profesorilor.

A urmat festivitatea de premiere, în cadrul căreia elevii claselor a IV-a au primit diplome de absolvire, iar elevii din ciclul gimnazial care s-au remarcat prin rezultate deosebite la învățătură, la olimpiade și la concursurile școlare au fost evidențiați și recompensați.

Un moment distinct a fost dedicat doamnei învățătoare Șandor Maria și doamnei profesoare de biologie Oniț Rodica, care, odată cu încheierea acestui an școlar, s-au pensionat. Pentru activitatea desfășurată în slujba educației și pentru contribuția adusă la formarea mai multor generații de elevi, cele două cadre didactice au primit din partea instituției câte o plachetă de recunoștință, o diplomă și un buchet de flori.

De la ora 10:30, Preasfințitul Părinte Benedict a participat la festivitatea organizată la sediul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, pentru elevii ciclurilor primar, gimnazial și liceal.

Întâlnirea a început, de asemenea, cu o rugăciune rostită de ierarh, după care au luat cuvântul părintele Călin-Radu Ciurbe, directorul instituției, și doamna Ioana-Delia Chiș, director adjunct.

În continuare s-a desfășurat festivitatea de premiere. Elevii claselor a IV-a, aflați la finalul ciclului primar, au primit diplome de absolvire, iar elevii din ciclurile gimnazial și liceal care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare au fost evidențiați pentru performanțele lor.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului