Vineri, 7 august 2026, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Bălan, județul Sălaj, cu prilejul celui de-al doilea hram al așezământului monahal.
Mănăstirea Bălan este singurul așezământ monahal din Episcopia Sălajului care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul, unul dintre cei mai importanți zugravi bisericești români ai epocii cantacuzine și brâncovenești.
De la ora 9:30, pe altarul de vară al mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict a săvârșit Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul preoteselor „Cornelia Costea” al Episcopiei Sălajului, dirijat de diaconița Andreea Char.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a prezentat viața Sfântului Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul și a arătat că, prin rugăciune, muncă și smerenie, acesta și-a transformat talentul într-o lucrare pusă în întregime în slujba lui Dumnezeu.
Pornind de la supranumele de „Pârvu Mutu”, ierarhul a explicat mai întâi că tăcerea sfântului nu era o simplă abținere de la cuvânt, ci o disciplină duhovnicească prin care rugăciunea însoțea permanent lucrarea sa de zugrav: „Această denumire asociată numelui său exprima disciplina pe care el a asumat-o ca pictor și apoi ca monah: tăcerea. El a fost un pictor isihast. Ce înseamnă pictor isihast? Înseamnă cel care, în primul rând, a însoțit lucrarea sa în biserici cu rugăciunea neîncetată. Isihasmul înseamnă liniștire, ca să-I dăm spațiu exclusiv lui Dumnezeu. Și cum Îi dăm spațiu exclusiv lui Dumnezeu? Prin rugăciunea neîncetată la care ne cheamă Sfântul Apostol Pavel: «Rugați-vă neîncetat», prin rugăciunea inimii: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul».”
În continuare, Preasfinția Sa a arătat că această tăcere roditoare este la fel de necesară și omului contemporan, care are nevoie să se desprindă zilnic de mulțimea preocupărilor și de agitația continuă pentru a-I oferi lui Dumnezeu un timp numai al Lui: „Această tăcere roditoare ne ajută și îl ajută pe omul modern să se rupă de aceste rețele nesfârșite în care este implicat. Și când zic rețele, mă refer nu doar la cele digitale, ci la rețelele acestea de implicare de toate felurile, care nu ne lasă să simțim liniștea lui Dumnezeu, să simțim prezența lui Dumnezeu, să simțim pacea pe care El poate să o aducă. […] Asta înseamnă tăcere roditoare: să te poți rupe de avalanșa aceasta de mișcare în care ne aflăm și să poți să stai în fața Celui iubit, să te bucuri de dragostea Lui pe care vrea să ți-o ofere. Avem nevoie de acest exercițiu zilnic, de a ne rupe de mișcarea în care suntem implicați și să-I dăruim lui Dumnezeu un timp exclusiv.”
Apoi, Episcopul Sălajului a vorbit despre felul în care Sfântul Pafnutie și-a înțeles propria muncă, arătând că orice lucrare a omului poate căpăta un sens mai adânc atunci când darurile primite sunt puse în slujba lui Dumnezeu și a celor din jur: „Munca sa, zugrăvirea de biserici, icoanele pe care le-a întocmit lui Dumnezeu, Maicii Domnului și sfinților arată din lucrul mâinilor sale o liturghie. Liturghia asta înseamnă slujire lui Dumnezeu. Și, extinzând această idee, vom spune: atât de important ar fi pentru omul rutinat al vremurilor noastre să poată să-și dăruiască lucrul mâinilor sale lui Dumnezeu. Când îl dăruim lui Dumnezeu, se bucură și cei de lângă noi de ceea ce noi facem, dar ne bucurăm și noi, până la urmă, de ceea ce Dumnezeu lucrează într-un mod minunat în noi, prin noi și cu noi. A-L vedea pe Dumnezeu, a-L aștepta pe Dumnezeu în fiecare lucrare, oricât de banală am face-o, ar da valoare, ar da sens lucrului mâinilor noastre și, în felul acesta, viața noastră s-ar arăta ca o permanentă liturghie.”
Preasfințitul Părinte Benedict a subliniat și faptul că icoana nu este o simplă reprezentare frumoasă, ci trebuie să arate omul transfigurat de prezența lui Dumnezeu și să-l cheme pe cel care o privește la o viață trăită după Evanghelie: „Icoanele pe care ei le reprezintă nu sunt tablouri religioase care să exprime frumusețea umană, ci exprimă ceea ce s-a întâmplat la sărbătoarea Schimbării la Față: omul transfigurat, adică omul în care se întrevede prezența lui Dumnezeu dinspre înăuntru înspre afară. […] Transfigurat înseamnă spiritualizat, pentru a exprima o lumină care vine dinspre înăuntru înspre afară, nu dinspre afară înspre înăuntru și să placă pur și simplu vederii, ci să ne inspire la o viață ascetică, o viață în care Evanghelia să se întrupeze într-un mod serios și responsabil. Să intri în biserică, să te simți provocat, să te simți privit, nu judecat, dar privit cu dragoste și chemat înspre acea lume pe care pereții unei biserici o reprezintă: corul sfinților, ca imagine pe pământ a Împărăției lui Dumnezeu.”
În încheiere, ierarhul a arătat că smerenia Sfântului Pafnutie oferă o lecție importantă într-o vreme în care omul este tot mai preocupat să-și construiască și să-și promoveze propria imagine: adevărata valoare a unei lucrări se vede atunci când omul se retrage discret și Îl lasă pe Dumnezeu să fie recunoscut prin ceea ce a făcut: „Într-o lume în care, într-un mod artificial și agresiv, dorim să ne creștem imaginea prin tot ceea ce presupun mecanismele timpului, el ni se arată invers, ca cel care lucrează genialitatea lui Dumnezeu în om sau prin om, dar apoi, după ce termină, se retrage discret, mulțumind lui Dumnezeu pentru tot ceea ce El a făcut prin el și bucurându-se nu de lucrul propriilor mâini, ci de prezența harică a lui Dumnezeu în lucrul mâinilor sale. […] El nu și-a construit propria imagine, ci și-a construit, prin felul său de a fi, un portret spiritual, adică o stare înaintea lui Dumnezeu ca cel prin care El, Dumnezeu, să Se facă proslăvit prin lucrul mâinilor sale.”
La finalul Sfintei Liturghii, maica stareță Melania Silvestru a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict, autorităților și pelerinilor prezenți la sărbătoarea hramului. Totodată, a vorbit despre nevoia de a-i cunoaște mai bine pe sfinții români și de a ne apropia de viețile lor, arătând că aceștia sunt repere care ne sunt cu atât mai apropiate cu cât au trăit în același spațiu de credință, cultură și istorie. În acest sens, maica stareță a îndemnat la redescoperirea sfinților români și la o cinstire mai conștientă a lor, nu doar prin pomenire, ci și prin cunoașterea vieții și a mărturiei pe care au lăsat-o.
La Sfânta Liturghie au participat autorități locale și județene, numeroși credincioși și pelerini veniți din mai multe localități ale județului pentru a lua parte la sărbătoarea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Bălan.
Scurt istoric
Mănăstirea Bălan, aflată în hotarul comunei Bălan, este atestată documentar din anul 1471, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”. De-a lungul secolelor, a rămas o prezență ortodoxă constantă în zonă, inclusiv în perioada ocupației austro-ungare, când mai multe parohii de pe Valea Almașului au trecut la greco-catolicism.
Biserica originală din secolul al XV-lea a fost strămutată în satul Bălan, în locul numit Cricova, unde se păstrează și astăzi. În anul 1860 a fost ridicată, din lemn de stejar, o replică a acesteia, păstrându-i-se hramul inițial.
Între anii 1990–1992 a fost construită actuala biserică a mănăstirii, cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul”, sfințită în anul 1992 de către Preasfințitul Ioan Mihălțan, pe atunci Episcop al Oradiei, Bihorului și Sălajului.
Din anul 2010, sub povățuirea stareței Melania Silvestru, obștea monahală a continuat lucrările de restaurare și de înnoire a așezământului. În 2016 au fost realizate lucrări ample la vechiul lăcaș de cult, iar între anii 2015–2023 actuala biserică a fost pictată, renovată și înzestrată cu cele necesare cultului.
La 13 august 2023, după încheierea acestor lucrări, a fost săvârșită slujba de resfințire a bisericii mănăstirii.
Astăzi, Mănăstirea Bălan are trei hramuri închinate Maicii Domnului, iar obștea monahală continuă viața de rugăciune și slujire în acest așezământ cu o istorie de peste cinci secole.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
