Vineri, 6 martie 2026, credincioșii Parohiei Mirșid din Protopopiatul Zalău au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului. Cu acest prilej, începând cu ora 17:00, ierarhul a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate.
Ierarhul a slujit înconjurat de un sobor de clerici din care au făcut parte: consilierul de misiune și protocol – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, protopopul de Zalău – preotul Grigore Florian Vid, parohul comunității – preotul Ion Oimberg și preotul pensionar Ioan Ciutre. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul vocal Doxa, dirijat de profesorul Florin Lazăr.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre întâlnirea cu Dumnezeu ca sens profund al participării la slujbele Bisericii, arătând că Postul Mare și rânduiala liturgică a acestei perioade îi ajută pe credincioși să se adune lăuntric pentru a trăi cu adevărat această întâlnire.
În prima parte a cuvântului, ierarhul a subliniat că participarea la slujbă este, înainte de toate, o întâlnire cu Dumnezeu și, în același timp, o întâlnire a credincioșilor între ei, în comunitatea Bisericii:„Tema cheie pentru această seară aș vrea să fie tocmai aceasta: întâlnirea. Întâlnirea cu Domnul, bineînțeles, și apoi întâlnirea noastră, a unora cu ceilalți. Când e vorba să ne întâlnim cu cineva, facem o pregătire foarte serioasă, mai ales dacă acel cineva este important sau ne este drag. Ne pregătim casa, ne pregătim o anumită îmbrăcăminte, pregătim o anumită mâncare și încercăm să creăm o anumită atmosferă și mai ales să fim cu toată inima pentru momentul acela în care persoana dragă se va arăta și ne vom întâlni cu ea.”
Pornind de la episodul evanghelic al vizitei Mântuitorului în casa surorilor Marta și Maria, Preasfinția Sa a arătat că preocuparea excesivă pentru lucrurile exterioare poate face ca omul să piardă tocmai momentul întâlnirii: „Uneori, din nefericire, pregătim pe cele din afară, dar pe cele dinăuntru le lăsăm la o parte. Mă gândesc la acea vizită pe care Domnul Hristos a făcut-o în casa surorilor Marta și Maria. Bucuria întâlnirii era foarte mare, pentru că venea Domnul. Marta s-a pregătit îndelung pentru ca toate să fie în bună rânduială. Și noi zicem limpede că ceea ce a făcut a făcut bine, pentru că atunci când vine cineva în casa noastră pregătim o masă și încercăm ca cel invitat să se simtă bine. Dar Maria stătea la picioarele Domnului și se bucura într-un alt mod de prezența Lui. Domnul a lăudat-o pe Maria nu pentru că Marta n-ar fi făcut lucruri bune, ci pentru că uneori, când suntem prea preocupați de cele din afară, pierdem momentul.”
Ierarhul a subliniat că această experiență este una foarte concretă în viața oamenilor, atunci când preocupările exterioare îi împiedică să se bucure de prezența celuilalt: „Cred că și dumneavoastră ați trăit lucrul acesta: vine cineva la noi sau mergem noi în vizită la cineva și suntem atât de preocupați să aducem lucrurile pe masă, să le punem, să le luăm, să le aranjăm, încât aproape că nu ne mai bucurăm de prezența persoanei respective. Și când pleacă, parcă îți spui în inimă: parcă nici nu m-am întâlnit cu omul acela, pentru că eram atât de preocupat cu cele din afară.”
În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că această risipire a minții apare adesea și în viața de rugăciune, atunci când omul vine la biserică, dar gândurile îl poartă în multe alte direcții: „Venim la biserică tocmai pentru a ne întâlni cu Domnul. Este o intenție foarte bună, dar uneori ne scapă această întâlnire. Vin în biserică și, în loc să fiu numai ochi și urechi la rugăciunile pe care le citim sau la cântările pe care le ascultăm, îmi vin în minte o mulțime de planuri, de griji și de gânduri. Hălăduiesc cu mintea prin lumea aceasta și iară mă întorc și iară plec. Și câteodată mă întreb: Doamne, oare cât am fost astăzi cu Tine și cât am fost cu cele ale lumii?”
În acest context, ierarhul a explicat că rânduiala slujbelor din Postul Mare, și în mod special Liturghia Darurilor mai înainte sfințite săvârșită seara, ajută credincioșii să se desprindă de ritmul agitat al zilei și să se adune lăuntric în rugăciune: „Seara, într-un fel, ar trebui să mai terminăm din cele pe care le avem de făcut, să tragem niște concluzii pentru ziua care a trecut și să venim la biserică mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. Rugăciunile acestea ale Postului Mare, făcute seara, poate mai lungi uneori și poate cu mai puțină lumină – că ați văzut că am stat și fără lumină –, nu pentru că vrem să facem economie de curent, ci ca să ne ajute să ne mai adunăm puțin. Pentru că noi hălăduim prin lumea aceasta și suntem foarte împrăștiați. Când e mai puțină mișcare și mai multă liniște, parcă ne mai adunăm și noi un pic.”
Un alt aspect subliniat de Preasfinția Sa a fost importanța tăcerii și a liniștii în viața duhovnicească, arătând că întâlnirea cu Dumnezeu nu se realizează doar prin cuvinte, ci și printr-o așezare lăuntrică a inimii: „La rugăciune spunem multe lui Dumnezeu, dar bine ar fi să avem și momente în care să nu mai spunem nimic. Uneori, ca să simți prezența cuiva, nu trebuie doar să-i vorbești, ci trebuie să mai și taci ca să-l asculți. Tace gura, tace limba, dar inima începe să se așeze. Pentru că Domnul se descoperă în inimă, nu în afară. De aceea încercăm să ne liniștim simțurile, să vorbim mai puțin și să ne mișcăm mai puțin, pentru ca să putem sta înaintea lui Dumnezeu cu toată inima.”
În partea finală, ierarhul a arătat că întâlnirea reală cu Dumnezeu aduce în inimă o bucurie și o siguranță care schimbă modul în care omul privește viața, comparând această experiență cu intensitatea sentimentului de iubire: „Când reușești măcar puțin să te întâlnești cu Cel care te iubește cel mai mult din lumea aceasta, ți se umple inima de bucurie și parcă orice ți s-ar întâmpla în cele din afară nu mai contează. Noi ne iubim condiționat, dar Dumnezeu ne iubește necondiționat. Mă gândesc că atunci când ați fost îndrăgostiți, nici nu mai conta ce se întâmpla în afară, pentru că întâlnirea cu cel iubit era mai presus de toate. Așa este și în viața duhovnicească atunci când reușim să ne întâlnim cu Domnul.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict i-a îndemnat pe credincioși să trăiască perioada Postului Mare ca timp de adunare lăuntrică și de apropiere de Dumnezeu: „În Postul Mare încercăm să renunțăm cât se poate de mult la cele din lume, cel puțin pentru o vreme, pentru ca această vreme să I-o dăruim lui Dumnezeu. Dacă facem lucrul acesta, El vine și ne dă mult mai mult decât am fi putut spera vreodată: ne dă bucurie, ne dă încredere, ne dă răbdare unii față de alții și ne ajută să trăim cu pace și cu binecuvântare.”
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
