„Hai să facem Ziua Bună!” – ediția a V-a a debutat cu o conferință despre provocările lumii contemporane

Comunitatea din cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca a deschis vineri seara, 5 septembrie 2025, ediția a V-a a evenimentului „Hai să facem Ziua Bună!” printr-o conferință cu tema „Provocările lumii contemporane – abordări teologice și psihologice”.

Întâlnirea i-a avut ca invitați pe Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, și pe prof. univ. dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, care au pus în dialog două perspective complementare asupra frământărilor lumii de astăzi.

Cei doi au analizat teme precum criza sensului, diferitele forme de risipire a vieții și nevoia de reguli și norme clare pentru orientarea omului contemporan. Un accent aparte a fost pus pe impactul inteligenței artificiale asupra vieții personale și a practicilor terapeutice. Deși poate părea o soluție rapidă, utilizarea platformelor de tip chat ridică probleme serioase privind regula confidenței și autenticitatea relației interumane.

De asemenea, s-a discutat despre modul în care creștinii pot forma comunități solide, capabile să reziste fragmentării lumii contemporane, inspirându-se din reflecțiile propuse de Rod Dreher în volumul „Opțiunea Benedict”. Concluzia întâlnirii a fost că psihologia și teologia nu se exclud, ci se completează, oferind împreună soluții care pot sprijini omul de astăzi în redescoperirea sensului și a echilibrului.

Conferința a fost moderată de istoricul clujean Andreea Ineoan și a inclus momente artistice susținute de Cantabile Quartet Cluj. La final, cei doi invitați au răspuns întrebărilor venite din partea publicului.

Evenimentele vor continua sâmbătă, 6 septembrie, cu o zi dedicată familiei și bucuriei creative. Programul va cuprinde ateliere și activități pentru toate vârstele: teatru de păpuși, demonstrații de prim ajutor, ateliere artistice și sportive, concursuri de șah, sesiuni de gătit live și spectacole pe scenă. Ziua se va încheia cu un concert extraordinar susținut de Paula Seling.

Duminică, 7 septembrie, manifestările se vor încheia cu Sfânta Liturghie, urmată de momente folclorice și de tradiționalele bunătăți pregătite pentru masa de prânz, în cadrul unei zile a recunoștinței și binecuvântării.

Cea de-a V-a ediție a evenimentului „Hai să facem Ziua Bună!” se desfășoară în perioada 5–7 septembrie 2025, în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca (str. Vasile Conta, nr. 10), fiind organizată de Parohia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Mina” și Asociația „Locul lui Mina”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj.

Conferința poate fi urmărită integral pe pagina evenimentului, la acest LINK

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului