Duminică, 31 mai 2026, cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum, care au participat în număr mare la Sfânta Liturghie, prăznuind hramul bisericii parohiale.
Slujba a fost oficiată de ierarh, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Claudiu Nechita, vicar eparhial și paroh al comunității, părintele profesor Constantin Coman de la Facultatea de Teologie din București, părintele consilier cultural Mihai Dobocan, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, consilier de misiune și protocol, arhidiaconul Ioan-Dorin Torcoș, secretar eparhial, părintele Grigore Vid, protopop de Zalău, precum și alți clerici invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în care a arătat că Duhul Sfânt nu vine în viața omului atunci când aceasta este deja curată și ordonată, ci tocmai în mijlocul rănilor, al fricilor și al poverii păcatelor — și că lucrarea Sa este una lăuntrică, tainică, prin care omul este restaurat dinăuntru înspre afară, primeşte sens vieții și capătă inimă largă față de cei din jur.
Ierarhul a subliniat că Duhul Sfânt săvârșește mai întâi o lucrare lăuntrică, venind în om aşa cum este el — rănit, împovărat, amestecat — fără să aştepte o casă deja curată: „El este o prezență discretă, delicată, curată, care transformă radical dinspre înăuntru înspre în afară. Îi zicem aşa: «Vino şi te sălăşluieşte întru noi» — asta înseamnă înăuntru. Şi ce găseşte el când vine înăuntru? Nu găseşte neapărat un spaţiu curat. Găseşte o inimă rănită, găseşte un trup murdar, găseşte o minte amestecată, găseşte omul în grijile lui mărunte ale vieţii. El este şi Duhul adevărului şi, când vine, ne vădeşte în adevăr, dar cu dragoste, în aşa fel încât să înceapă lucrarea duhovnicească de acolo. Este un semn de speranţă că el vine înlăuntrul nostru şi nu aşteaptă neapărat să fie totul curat — aşteaptă doar să fie gazda şi să i spună cum stau lucrurile, să nu se cosmetizeze, să nu fugă de ceea ce este, ci să stea înainte cu pocăinţă, cu speranţa că el este cel care vine să restaureze, să reconfigureze omul dinspre înăuntru înspre în afară.”
Preasfinţia Sa a arătat în continuare că Duhul Sfânt transformă adevărul teoretic într-unul viu, aşa cum s-a vădit la apostoli după Cincizecime — oameni care, deşi fuseseră martori ai Evangheliei, s-au lepădat de Hristos în ceasul greu, iar după Pogorâre au propovăduit cu o forţă cu totul nouă: „În cazul apostolilor, ei au fost martori ai Evangheliei Domnului Hristos timp de trei ani. L-au auzit, L-au văzut făcând minuni. Şi totuşi, când au fost momente complicate, s-au lepădat de El sau cel puţin au stat deoparte. Aveau un adevăr, dar era teoretic. În momentul în care Duhul Sfânt Se pogoară peste ei în Ierusalim, încep să propovăduiască cele pe care le-au auzit, cele pe care le-au văzut, cu o forţă extraordinară. Adevărul teoretic este acelaşi cu adevărul viu la nivel de informaţie, dar la nivel de conţinut este total diferit. În momentul în care tu însuţi trăieşti nişte lucruri, le mărturiseşti într-un mod absolut diferit. E atât de important când adevărul se întrupează în viaţa noastră prin prezenţa Duhului Sfânt — şi nu mai suntem creştini de sărbătoare, doar într-o formă festivă, ci creştini care îşi asumă viaţa de la un capăt la altul.”
Preasfințitul Părinte Benedict a explicat că Duhul Sfânt vindecă şi sursa cuvântului nostru, pentru că felul în care vorbim este oglinda stării noastre lăuntrice — şi că numai prin harul Său cuvântul poate deveni cald, curajos şi plin de dragoste: „Când noi trăim o stare de frică, cuvântul nostru reflectă ameninţarea. Când trăim o stare de mânie, cuvântul nostru reflectă răzbunarea. Când trăim o stare de deznădejde, cuvântul nostru reflectă frica. Cuvântul nostru este efectul rănilor lăuntrice din pricina păcatelor, din pricina stării noastre dezechilibrate. Şi atunci vine Duhul Sfânt şi vindecă acest izvor, în aşa fel încât cuvântul să fie cald, să fie curajos, să fie ferm, să fie plin de dragoste. Nu doar adevărul fără dragoste, nu doar dragoste fără să exprimăm realitatea — ci cuvântul să fie al lui Dumnezeu, glasul cuvântului, continuator al cuvântului prin această putere care ne vine de la Duhul Sfânt.”
Ierarhul a accentuat că Duhul Sfânt vindecă şi memoria, dând sens nu doar vieţii de acum înainte, ci şi celei trecute — chiar şi momentelor de care ne este ruşine: „Apostolii — şi poate mai ales Apostolul Petru — aveau motive să simtă o povară grozavă pe umeri, pentru că nu fuseseră fideli până la capăt Domnului. Aveau suficiente motive pentru care să nu mai poată sta în faţa lui Dumnezeu. Şi acum vine Duhul Sfânt şi vindecă memoria. De aceea e foarte important să stăm cu sinceritate înaintea Domnului, cu cele care ne caracterizează şi mai ales cu cele căzute, cu cele murdare. Suntem mai multă vulnerabilitate decât putere. Şi atunci stăm cu aceste răni înaintea Domnului, în smerenie, ca El să trimită pe Duhul şi să vindece aceste răni — şi nu doar de acum înainte, ci să dea sens şi vieţii trecute, în sensul în care să identificăm în fiecare moment parcurs o rânduială a lui Dumnezeu, ceva bun pe care El l-a făcut cu noi, chiar şi într-un context aparent negativ.”
Preasfinţia Sa a arătat apoi că lucrarea Duhului Sfânt se vede şi în felul în care îl privim pe celălalt — Rusaliile sunt inversul Turnului Babel, momentul în care celălalt încetează să mai fie o povară şi devine o sursă de bucurie şi de binecuvântare: „La Rusalii se regăseşte inversul Turnului Babel, în care celălalt nu mai este o povară, nu mai este un personaj împotriva căruia să lupt, nu mai este o sursă de conflict, ci este o completare, un bine, un frumos care mă face şi pe mine să mă simt mai bine. Pogorârea Duhului Sfânt înseamnă să avem capacitatea să-l vedem pe celălalt în forma lui diferită, nu ca un impediment, şi să încetăm să mai luptăm unii împotriva altora. Ne este mult mai uşor să plângem cu cei care plâng decât să ne bucurăm cu cei care se bucură. Dar la Rusalii suntem chemaţi să ne bucurăm de bucuria celuilalt, de realizările celuilalt, de frumosul celuilalt. Cine intră în această logică intră în logica unei vieţi fericite.”
În încheierea cuvântului, ierarhul a arătat că darul cel mai înalt al Duhului Sfânt este lărgirea inimii — acea privire plină de milă şi de dragoste prin care omul învaţă să condamne păcatul, dar nu pe păcătos: „Duhul Sfânt ne lărgeşte inima şi ne aşează într-o stare de smerenie aşa cum îi stă bine omului. Mulţi au loc acolo în inima noastră — nici nu suntem conştienţi cât de spaţioasă ne poate fi inima dacă lăsăm pe Duhul Sfânt s-o lărgească. Să-l privim pe celălalt aşa cum îl priveşte Dumnezeu — nu căutând vină, nu ca să-l condamne, nu ca să-l pună la zid, ci mai întâi în ceea ce are mai frumos. În Biserică venim să învăţăm pocăinţa în sensul de compătimire cu căderea celuilalt — adică să te doară de căderea celuilalt, să nu te mai alimentezi dintr-o aparentă bucurie din răul pe care îl trăieşte celălalt, ci să trăieşti aceeaşi durere pe care o trăieşte el. Nefiind niciodată de acord cu păcatul, dar încercând să-l vindeci pe cel care suferă, pe cel care a căzut.”
În cadrul Liturghiei, la momentul rânduit, arhidiaconul Ioan-Dorin Torcoș, secretar eparhial, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Naşterea Maicii Domnului din Zalău.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei, dirijat de doamna Liana Gale.
La finalul slujbei, Părintele Episcop a rostit rugăciuni pentru roadele pământului şi a binecuvântat spicele de grâu.
În încheiere, părintele vicar Claudiu Nechita a adresat mulțumiri ierarhului pentru binecuvântarea oferită comunității. Un cuvânt de recunoștință a rostit și părintele profesor Constantin Coman, prezent în aceste zile în Episcopia Sălajului, la invitația Preasfințitului Părinte Benedict, cu prilejul conferinței preoțești și al întâlnirii cu preoții pensionari și doamnele preotese, organizată la Mănăstirea Bobota.
La eveniment au fost prezente autorităţi judeţene şi locale, precum şi o mulţime de credincioşi, dintre care mulţi au purtat straie populare.
Scurt istoric
Piatra de temelie a bisericii cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ierarh Alexandru” din cartierul zălăuan Porolissum a fost sfinţită la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în anul 2000, crucea ridicării acestui lăcaș de cult fiindu-i încredințată Preacucernicului Părinte Alexandru Horvat. În anul 2004 a fost oficiată slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noua biserică, iar în anul 2009 a fost sfinţită casa parohială.
După trecerea la cele veșnice a părintelui Alexandru Horvat, în iulie 2014, părintele Claudiu-Traian Nechita a fost numit paroh al comunității. Acesta a fost un apropiat colaborator al părintelui Horvat, activând anterior ca inspector în cadrul Sectorului social-filantropic al Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. Începând cu anul 2020, părintele Mihai Dobocan, consilier cultural al Episcopiei Sălajului, a fost numit preot coslujitor al parohiei.
Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ierarh Alexandru” desfășoară, de-a lungul anului, numeroase activități social-filantropice, cu o intensificare a acestora în preajma marilor sărbători creștine.
Un moment deosebit în istoria comunității l-a constituit anul 2016, când, în data de 12 iunie, biserica a fost târnosită de un sobor arhieresc. Cu acest prilej, în piciorul Sfintei Mese au fost așezate Sfinte Moaște, iar Masa Sfântului Altar a fost unsă cu Sfântul și Marele Mir.
Text și foto: Episcopia Sălajului
