Duminica Floriilor la Zalău: instalarea noilor preoți la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Duminică, 5 aprilie 2026, de praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Benedict a fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău, cunoscută și sub numele de Catedrala Veche. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim descoperă, dincolo de dimensiunea ei istorică și liturgică, felul concret în care omul se raportează la apropierea lui Dumnezeu. Pornind de la textul evanghelic și de la cuvântul apostolic din Epistola către Filipeni – „Domnul este aproape” – ierarhul a evidențiat că această apropiere nu produce automat bucurie, ci scoate la lumină starea lăuntrică a fiecăruia.

În acest sens, ierarhul a evidențiat diversitatea reacțiilor pe care oamenii le au în fața venirii Domnului, arătând că acestea merg de la primire deplină până la împotrivire: „Unii îl primesc pe Domnul fără rezerve și strigă cu foarte multă bucurie și entuziasm: «Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului». Își întindeau hainele pe jos ca el să treacă peste acestea și țineau stâlpări de finic în mână. E limpede că îl primeau cu toată inima. Alții însă calculează ce înseamnă acest lucru: dacă este de bine sau nu, dacă îi avantajează sau nu, ce se va întâmpla cu ei de acum înainte. Nu cumva îi scoate din rânduiala în care s-au așezat și în care se simt confortabil? Este o anumită rezervă, o prudență. Alții, când vine vorba de apropierea Domnului, se tulbură, nu știu cum să reacționeze. Iar alții nu doar că nu se bucură, ci chiar se împotrivesc și încearcă să oprească această apropiere.”

Pornind de aici, Preasfinția Sa a arătat că întâlnirea cu Hristos nu este întotdeauna ușor de asumat, pentru că presupune responsabilitate și schimbare reală în viața omului: „Apropierea Domnului de noi nu aduce neapărat roadele pe care le așteptăm, ci mai degrabă ne vădește în starea în care suntem. Ea nu aduce surprize, ci ne confirmă în ceea ce lăuntric suntem. Pentru că uneori această apropiere poate să însemne o responsabilitate atât de mare încât să ne determine să ne schimbăm viața radical, iar noi nu suntem dispuși la așa ceva. Alteori poate să ceară o anumită atitudine față de cineva sau față de o situație pentru care nu suntem pregătiți. Și atunci este bine să fim sinceri cu noi înșine și să ne întrebăm: apropierea Domnului în ce stare ne găsește?”

În continuare, ierarhul a pus în legătură cele două momente evanghelice – cina din Betania și intrarea în Ierusalim – pentru a sublinia nevoia de unitate între viața lăuntrică și mărturisirea publică a credinței: „Cina din Betania o interpretăm ca manifestare a credinței într-un spațiu lăuntric, interior, iar intrarea în Ierusalim ca o mărturisire publică, în spațiul exterior. Și accentul cade pe nevoia de coerență între aceste două planuri. Creștini nu suntem doar atunci când este un moment public, în care avem de câștigat și ne exprimăm credința cu entuziasm. Dacă în spațiul interior, acolo unde nu ne vede nimeni, credința noastră este șubredă sau chiar contradictorie, atunci apare o ruptură.”

De asemenea, Preasfinția Sa a arătat că această lipsă de coerență poate apărea și invers, atunci când credința rămâne doar în plan personal, fără asumare în spațiul public: „Se întâmplă și invers: în spațiul privat suntem credincioși, dar ne este greu să manifestăm credința în spațiul public, pentru că ne temem de felul în care vom fi percepuți. De aceea, Evanghelia ne învață să fim egali cu noi înșine în fiecare moment, indiferent de circumstanțe, și când nu ne vede nimeni, și când suntem în fața tuturor.”

Referindu-se apoi la mărturisirea mulțimii care Îl numește pe Hristos „Împărat al lui Israel”, ierarhul a arătat că această afirmație este adesea înțeleasă în mod diferit, fiind redusă la așteptări lumești: „Cei mai mulți au înțeles că, dacă este împăratul lui Israel, va aduce o reformă de natură politică, îi va elibera de sub stăpânirea romană și le va oferi poziții și confort. Puțini au fost cei care au înțeles ce fel de împărat este Domnul. Printre aceștia a fost Maria, care a stat la picioarele Lui, I le-a uns și a înțeles că vestește moartea. În timp ce ceilalți se gândeau la izbândă și la victorie, ea a intuit ceea ce urma să se întâmple.”

În acest sens, ierarhul a subliniat că nu este suficientă o mărturisire corectă în cuvinte, dacă aceasta nu este însoțită de o înțelegere și o asumare reală a vieții în Hristos: „Nu este suficient să mărturisim drept cine este Dumnezeu, ci este esențial să înțelegem și să trăim drept pornind de la această identitate. Domnul nu este cel care ne oferă neapărat confortul sau siguranța pe termen lung, ci este cel care ne cheamă la viață veșnică, cu condiția să-I urmăm. Iar aceasta înseamnă, de multe ori, asumarea crucii, lucru de care ne temem, dar la care suntem chemați.”

În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a sintetizat aceste direcții, arătând că apropierea Domnului devine un criteriu de adevăr pentru viața omului, chemându-l la sinceritate, la unitate lăuntrică și la o înțelegere autentică a lui Hristos, nu după așteptări personale, ci după felul în care El Însuși Se descoperă.

La finalul slujbei, conform tradiției din Duminica Floriilor, Preasfinția Sa a citit rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor.

În continuare, a avut loc instalarea noilor preoți la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, moment cu o însemnătate aparte pentru viața comunității parohiale. Cu acest prilej, Părintele Protopop a dat citire deciziilor de numire a noului preot paroh, părintele Alexandru Man, și a noului preot slujitor, părintele Crăciunaș Adrian.

În semn de încredințare a slujirii și de asumare a noii responsabilități pastorale, ierarhul a oferit părintelui paroh Sfânta Evanghelie, crucea și, în mod simbolic, cheia bisericii, iar părintelui slujitor crucea de binecuvântare, ca semn al chemării la slujire în mijlocul credincioșilor.

În încheiere, Părintele Protopop, în calitate de gazdă, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Benedict pentru prezența în mijlocul credincioșilor, felicitându-l totodată cu prilejul împlinirii unui an de la întronizarea ca Episcop al Sălajului.

De asemenea, au luat cuvântul și cei doi preoți nou instalați, care au transmis câteva gânduri la început de misiune, exprimându-și recunoștința pentru încrederea acordată și dorința de a sluji cu responsabilitate și dăruire comunitatea încredințată.

La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale și județene, precum și numeroși credincioși.

Scurt Istoric

Lăcașul de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construit între anii 1930-1934, fiind o adevărată bijuterie arhitecturală a Zalăului. În perioada regimului comunist, dar și după aceea, biserica era cunoscută drept „catedrala” din Zalău sau „mănăstirea”, iar cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, aici, se adunau credincioși din tot Sălajul, pentru slujba de priveghere, în acele vremuri județul Sălaj neavând o mănăstire la care aceștia să meargă pentru rugăciune.

În urma unor ample lucrări de consolidare și repictare a lăcașului de cult, în data de 5 septembrie 2010, a fost resfințită biserica, acesta fiind un moment de vie emoție pentru credincioșii parohiei.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului