Preasfințitul Părinte Benedict a resfințit biserica Parohiei Lemniu

În Duminica a 25-a după Rusalii, 15 noiembrie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a resfințit biserica Parohiei Lemniu, din Protopopiatul Jibou, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în urma lucrărilor de renovare și înfrumusețare realizate în ultimii ani.

De la ora 9:00, ierarhul a săvârșit slujba de resfințire a bisericii, în sobor de preoți și diaconi. Rânduiala a cuprins sfințirea exteriorului lăcașului de cult prin stropire cu apă sfințită, precum și sfințirea Sfintei Mese, în piciorul căreia au fost așezate moaște de sfinți mucenici.

În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială.

După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care, pornind de la Pilda samarineanului milostiv, a vorbit despre Hristos ca adevăratul aproape al omului și a evidențiat trei îndemnuri pentru viața creștină: grija față de cei aflați în suferință, depășirea prejudecăților și răbdarea necesară vindecării sufletești.

Explicând semnificația duhovnicească a pildei, Preasfinția Sa a arătat că samarineanul milostiv Îl preînchipuie pe Hristos, iar hanul în care este îngrijit omul rănit reprezintă Biserica: „Este o parabolă despre istoria extinsă a omului, în care Hristos se arată protagonist, samarineanul milostiv. Dar, în același timp, este și o istorie a prezentului, pentru că hanul despre care ne vorbește Domnul este Biserica în care noi putem să trăim tot ceea ce Hristos a făcut pentru noi la timpul prezent. În Liturghie noi trăim toată jertfa Domnului Hristos, mântuirea, vindecarea pe care El ne-a adus-o, dar la timpul prezent.”

Referindu-se la preotul și levitul care au trecut pe lângă omul rănit, ierarhul a atras atenția asupra grabei care ne împiedică să vedem suferința celor din jur: „Nu suntem rău intenționați de multe ori față de suferința celuilalt. Dar suntem prea grăbiți pentru a face alte lucruri sau să ajungem acolo unde trebuie să ajungem și uneori ne folosim de graba aceasta pentru a nu ne arăta empatie față de celălalt. De ce? Pentru că, dacă intri în suferința celuilalt, te doare. Nu intri în suferința celuilalt, că zici că ești grăbit, aduci motive, nu te doare. Și te protejezi într-un fel lăuntric, dar fără durerea aceasta, inima nu poate să învețe dragostea. Prima dată ni se cere să-i vedem pe cei de lângă noi, că asta înseamnă aproapele. Că e o ispită mare, să zicem așa, ne preocupăm de toți cei care stau departe de noi, nu știu din care parte a țării sau a lumii. Foarte bine, dar prima dată să te preocupi de cel care e lângă tine și are nevoie de tine. Se numește aproapele, nu? Aproapele. Așadar, prima idee importantă pentru noi, oamenii grăbiți, e că avem nevoie să ne oprim din drum și să privim. Când privești, dacă a mai rămas un dram de omenie în tine, nu poți să nu te apropii de cel care suferă.”

O altă învățătură evidențiată de Preasfințitul Părinte Benedict a fost aceea a depășirii prejudecăților și a încrederii în posibilitatea fiecărui om de a se schimba: „Domnul nu are prejudecăți. De ce? Pentru că El nu vede cu ochii exteriori. El vede altfel. În Evanghelia după Ioan, capitolul doi, la sfârșit, veți citi că despre Domnul se spune că nu avea nevoie să-I spună cineva despre om, că El știa cine este omul. Ne știe pe fiecare în parte. Și aici e marele dar al unor oameni care pot să intuiască, dincolo de ceea ce se vede, calități și resurse deosebite pentru unul sau altul și să dea curaj. Noi zicem așa, scuzați-mă că zic, e alcoolic, e bețivan, e nu știu cum, e așa, sare gardul, face asta. Și Domnul zice: o fi făcând toate astea, dar e altceva sau poate fi și altceva decât ceea ce se vede. Domnul vede dincolo de ceea ce se vede, pornind de la resursele pe care El Însuși le-a așezat în om, și îl cinstește pe om nu doar în ceea ce este, ci în ceea ce el poate să devină. Și știm din viața noastră că, dacă la un moment de cotitură cineva a avut încredere în noi, când toți ceilalți n-au avut încredere și ne-au judecat, a fost mană cerească, a fost vindecare sufletească și a fost un curaj pe care l-am primit și care ne-a făcut să mergem mai departe.”

În continuare, ierarhul a subliniat că vindecarea sufletească este un proces de durată, care presupune răbdare și sprijin constant din partea celor din jur: „Într-o lume grăbită, să înțelegem că vindecarea noastră nu se întâmplă peste noapte. Dacă o boală se dobândește în timp, e o lege medicală, ea se vindecă tot în timp. Dacă o patimă se dobândește în timp, ea se vindecă tot în timp. Dar asta înseamnă că e nevoie de însoțirea celui bolnav de către cei sănătoși, nu doar într-un moment, ci de-a lungul unui timp. Dacă vrei să-l ajuți pe un om, și asta este lucrarea Bisericii, nu îi acorzi ajutorul doar o dată, ci îi dai ajutorul în așa fel încât să ai siguranța că el se va face bine în timpul de care e nevoie pentru a se întâmpla lucrul acesta. Și zic de ce? Pentru că, vedeți, în multe din acțiunile noastre facem câte un eveniment programat și ne dorim ca lucrurile să se schimbe peste noapte. Nu se vor schimba. E nevoie de însoțire, de durată, e nevoie să fim alături de cei care suferă pentru acum și pentru mai încolo. Și Biserica ne învață tocmai această disciplină.”

În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict i-a îndemnat pe credincioși să împlinească prin fapte porunca iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele: „Știm ce avem de făcut, să nu ne mai plângem că nu știm, doar să facem. Să iubim pe Dumnezeu din toată ființa noastră și să ne străduim să iubim pe aproapele ca pe noi înșine. E lege și e lege argumentată prin Evanghelia de astăzi. Domnul Hristos să ne învețe ce este dragostea și față de Dumnezeu, și față de aproapele și să ne arătăm, de ce nu, chiar de astăzi înainte, puțin mai înțelepți în cele pe care suntem chemați să le facem în viață, pentru a nu pierde timpul, ci a ne orienta la ceea ce samarineanul nostru milostiv ne învață a face acum și în vecii vecilor.”

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul preoteselor „Cornelia Costea” al Episcopiei Sălajului.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Vasile Mureșan a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Benedict pentru slujirea arhierească și pentru binecuvântarea adusă parohiei, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea lucrărilor de renovare și înfrumusețare a bisericii.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, părintele paroh Vasile Mureșan a fost hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta cruce pectorală. De asemenea, primarul comunei Letca, Dorel-Liviu Man, a primit gramata de ctitor, iar ceilalți binefăcători și susținători ai lucrărilor au fost distinși cu diplome de apreciere din partea ierarhului.

La final, Preasfințitul Părinte Benedict a binecuvântat și capela mortuară din localitate, construită cu sprijinul Primăriei comunei Letca.

La slujbă au participat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și un grup de masteranzi, clerici și laici, din Africa și America Latină, care studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, însoțiți de părintele prof. univ. dr. Cristian Sonea, directorul Departamentului de Teologie Ortodoxă din cadrul facultății.

Scurt istoric

Satul Lemniu, aparținător comunei Letca, este situat pe valea Someșului, în apropierea graniței cu județul Maramureș, fiind atestat documentar în anul 1405, sub denumirea de „Lemyn”.

Biserica parohială, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, a fost construită între anii 1932-1935. De-a lungul timpului, lăcașul de cult a trecut prin mai multe etape de renovare și înfrumusețare. Între anii 2012-2016, sub coordonarea preotului Ioan Chinde, au fost înlocuite ferestrele și a fost realizată pictura interioară.

În perioada 2024-2026, sub coordonarea părintelui paroh Vasile Mureșan și cu sprijinul comunității parohiale, au fost realizate noi lucrări la interiorul și exteriorul bisericii. Între acestea se numără înnoirea pardoselii, confecționarea Sfintei Mese din marmură, modernizarea sistemului de încălzire, recondiționarea acoperișului și amenajarea curții bisericii. Totodată, au fost construite un altar de vară și alte anexe necesare activității parohiale.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului