Comemorarea martirilor de la Treznea | 86 de ani de la masacrul din 1940

Miercuri, 9 septembrie 2026, comunitatea din Treznea i-a comemorat pe cei 86 de oameni uciși în masacrul din 9 septembrie 1940, la împlinirea a 86 de ani de la unul dintre cele mai tragice episoade petrecute în nord-vestul Transilvaniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Manifestările au început în biserica Parohiei Treznea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, unde, de la ora 10:00, a fost săvârșită Sfânta Liturghie.

Din încredințarea Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, la evenimente a participat părintele vicar Claudiu Nechita, care a slujit în sobor de preoți și diaconi, alături de părintele Florian-Grigore Vid, protopopul Zalăului, părintele Ionuț Știrb, parohul comunității și inspector în cadrul Centrului Eparhial, părintele Cosmin-Vasile Iancău, parohul din Bozna, și părintele diacon Horațiu Berindan, secretarul Protopopiatului Zalău.

După citirea pericopei evanghelice, părintele vicar Claudiu Nechita a vorbit despre sensul pomenirii celor uciși la Treznea, arătând că Sfânta Liturghie nu reprezintă doar o întoarcere spre trecut, ci așază memoria lor în veșnicia lui Dumnezeu: „Noi nu suntem aici ca într-o instanță în care să judecăm faptele din trecut. Noi am venit la Sfânta Liturghie și știm că Sfânta Liturghie este, prin esența ei, rugăciunea plenară a Bisericii, iar în centrul ei stau cuvintele Mântuitorului, Care a spus așa: «Să faceți acest lucru spre pomenirea Mea». Să știți că Liturghia nu este un eveniment de comemorare a Mântuitorului Hristos, nici un eveniment care să aducă în mintea noastră faptele pe care El le-a săvârșit. Sfânta Liturghie este locul acela sau momentul acela în care Dumnezeu rupe cerul și face ca trecutul să vină în prezent și prezentul să se împlinească în viitor. Adică să trăim veșnicia lui Dumnezeu aici, pe pământ. Ce înseamnă această amintire pe care ne-o cere Dumnezeu să o facem? Este să dăm voie minții noastre, ființei noastre, ca Dumnezeu să Se întrupeze în viața fiecăruia dintre noi.”

Referindu-se direct la jertfa celor uciși în 9 septembrie 1940, părintele vicar a arătat că tragedia a făcut din Treznea un loc al mărturiei, asemănând satul cu antimisul pe care se săvârșește Sfânta Liturghie: „Localitatea aceasta este o localitate pe care Dumnezeu a sfințit-o prin înaintașii dumneavoastră, făcând din ea un reper pentru toată nația noastră. Pentru că oamenii de aici sunt asemenea unui antimis. Știți ce este antimisul? Este bucata aceea de pânză care stă pe masa Sfântului Altar și pe care se liturghisește în fiecare zi Sfânta Liturghie. Acea bucată de pânză poartă pe ea pecetea episcopului locului și pecetea sfinților martiri. Ori satul dumneavoastră este ca un antimis, pentru că poartă în pământul acesta pe martirii care au murit nevinovați doar pentru faptul că erau români.”

Vorbind despre felul în care această memorie trebuie păstrată, părintele Claudiu Nechita a explicat sensul cuvântului recordare, „a repune în inimă”, și a legat neuitarea celor care au pătimit de comuniunea pe care Sfânta Liturghie o face posibilă între generații: „În limba latină, ca să vorbești despre neuitare sau despre amintire, se folosește un termen compus: «recordare», care vine de la a repune în inimă. Așadar, ce facem noi astăzi, întâlnindu-ne în sfânta biserică? Îl aducem pe Dumnezeu în inima noastră, dar, în același timp, îi aducem și pe înaintașii dumneavoastră. Pentru că în Liturghie, vă reamintesc, suntem în timpul acela al veșniciei lui Dumnezeu în care nu mai există trecut. Și știți ce este minunat? Că astăzi cei care vă veți împărtăși vă veți împărtăși din același Trup și din același Sânge din care, în urmă cu 86 de ani, se împărtășeau cei care și-au dat sângele aici, în localitatea dumneavoastră, printre care cel care a rămas simbolul localității dumneavoastră, părintele Traian Costea.”

În final, părintele vicar i-a îndemnat pe urmașii martirilor de la Treznea să ducă mai departe, în condițiile lumii de astăzi, mărturisirea de credință a înaintașilor lor: „Mulțumindu-vă că reușiți să fiți urmașii demni și vrednici ai martirilor de ieri, vă fac provocarea să rămâneți martirii vremurilor de astăzi, pentru că, să știți, uneori mărturisirea nu se mai face în fața gloanțelor, a baionetelor sau a focului, ci în fața celor care nu Îl au pe Dumnezeu, în fața celor care nu înțeleg binecuvântarea de a fi în amintirea lui Dumnezeu, să faceți mărturisirea că dumneavoastră Îl cunoașteți pe Dumnezeu și că amintirea Lui și a martirilor dumneavoastră îi face vii și pe ei, și pe noi, în Liturghia cerească.”

Ceremonia comemorativă

De la ora 12:00, manifestările au continuat în Cimitirul Eroilor din Treznea, la mormântul comun al celor uciși în 9 septembrie 1940. După intonarea Imnului Național și momentul de reculegere, a fost săvârșită slujba de pomenire a martirilor.

La finalul slujbei, părintele vicar Claudiu Nechita a dat citire mesajului transmis de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, intitulat „Unde este fratele tău?”

Pornind de la întrebarea adresată de Dumnezeu lui Cain după uciderea lui Abel, Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit despre răspunderea pe care omul o are față de aproapele său și despre mecanismul prin care ura ajunge să-l lipsească pe celălalt de chip, nume și demnitate: „În paginile Sfintei Scripturi, prima crimă din istoria omului este urmată de o întrebare: «Unde este Abel, fratele tău?» (Facere 4, 9). Cain încearcă să se desprindă de orice răspundere: «Nu știu; oare sunt eu păzitorul fratelui meu?» Întrebarea aceasta rămâne tulburător de actuală, pentru că atinge una dintre temele fundamentale ale vieții noastre împreună: răspunderea pe care o avem unii pentru alții.

La Treznea, această întrebare capătă greutatea unei istorii concrete. În urmă cu 86 de ani, oameni care aparțineau aceleiași comunități omenești au fost scoși, prin logica urii, din această legătură elementară a fraternității. Înainte de a deveni victime, au fost privați, în mintea celor care i-au ucis, de chip, de nume, de vecinătate. Acesta este unul dintre mecanismele cele mai grave ale răului: omul încetează să-l mai recunoască pe celălalt drept aproapele său.”

Între victimele masacrului s-a aflat și părintele Traian Costea, al cărui ultim gest a fost evocat de ierarh ca mărturie a felului în care și-a înțeles slujirea până în fața violenței: „Între cei uciși atunci se afla și părintele Traian Costea. Mărturiile despre ultimele sale clipe păstrează un gest care merită reținut. Cunoscând limba maghiară, părintele a ieșit din locul în care se adăpostise, sperând că va putea vorbi cu cei care veniseră înarmați și că, prin cuvânt, va putea opri ceea ce se întâmpla. A fost împușcat înainte ca această încercare să poată schimba ceva.

Acest ultim gest spune mult despre felul în care părintele Traian Costea și-a înțeles slujirea. Preotul care își slujise comunitatea prin cuvânt a încercat, în fața violenței, tot prin cuvânt să salveze. Nu știm ce ar fi spus dacă ar fi fost ascultat. Știm însă că a ieșit în întâmpinarea celor înarmați cu încrederea că mai există încă o cale către conștiința omului.”

De la gestul preotului martir, mesajul a adus în actualitate responsabilitatea cuvântului și felul în care fiecare generație învață să se raporteze la cei diferiți: „Poate tocmai aici se află una dintre semnificațiile profunde ale comemorării de astăzi. Ceea ce s-a întâmplat la Treznea ne arată ce se întâmplă atunci când cuvântul nu mai este loc al întâlnirii, când devine purtător de dispreț, de suspiciune și de ură, iar mintea omului este obișnuită să privească în celălalt un adversar înainte de a vedea în el un semen.

Această realitate ne privește și pe noi. Nu pentru a face comparații facile între vremuri care sunt diferite, ci pentru a înțelege că răspunderea față de celălalt se cultivă în fiecare generație. Ea se vede în felul în care vorbim despre cei diferiți de noi, în seriozitatea cu care administrăm adevărul, în educația pe care o oferim celor tineri și, mai ales, în responsabilitatea celor care au un cuvânt de spus în viața unei comunități.”

Preasfințitul Părinte Benedict a legat această responsabilitate de perspectiva creștină asupra omului, care nu poate fi redus la o categorie sau la o etichetă:

„Credința creștină ne spune că omul poartă chipul lui Dumnezeu. Din această afirmație se naște o întreagă etică a vieții împreună. Nu avem înaintea noastră mase, categorii sau etichete, ci persoane. Iar atunci când persoana dispare din privirea noastră, devenim capabili de nedreptăți pe care, în alte împrejurări, le-am socoti de neconceput.”

În final, Episcopul Sălajului a subliniat că memoria martirilor trebuie păstrată în adevăr și transmisă generațiilor următoare, dar și transformată într-o responsabilitate pentru prezent: „De aceea, memoria martirilor de la Treznea trebuie păstrată cu adevăr și cu luciditate. Avem datoria de a numi ceea ce s-a întâmplat, de a cinsti victimele și de a transmite generațiilor următoare această pagină de istorie. În același timp, memoria lor ne cere să construim o societate în care adevărul să nu fie negociat, diferențele să nu fie transformate în motive de ostilitate, iar responsabilitatea pentru aproapele să nu devină o formulă lipsită de conținut.

Întrebarea adresată lui Cain rămâne, peste veacuri, și pentru noi: «Unde este fratele tău?» Răspunsul pe care îl dăm nu se măsoară numai prin cuvintele rostite la o comemorare, ci prin felul în care alegem să trăim împreună și să ne purtăm unii față de alții.”

După slujba de pomenire și depunerea coroanelor și a jerbelor de flori la mormântul comun, participanții s-au deplasat la Monumentul Martirilor din centrul localității, unde ceremonialul comemorativ a continuat cu alocuțiunile oficiale.

Au luat cuvântul primarul comunei Treznea, domnul Cristian Oros, președintele Consiliului Județean Sălaj, domnul Dinu Iancu-Sălăjanu, prefectul județului Sălaj, domnul Cristian Claudiu Bîrsan, precum și academicianul Octavian Lazăr Cosma.

Originar din Treznea, academicianul Octavian Lazăr Cosma este fiul învățătorilor Aurelia și Lazăr Cosma, uciși în masacrul din 9 septembrie 1940, iar Școala Gimnazială din localitate poartă numele celor doi învățători martiri.

Manifestările s-au încheiat cu depunerea de coroane și jerbe de flori la Monumentul Martirilor și cu defilarea gărzii de onoare.

La evenimente au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale, ai instituțiilor publice și ai structurilor militare, precum și numeroși locuitori ai comunei Treznea și urmași ai celor care au pătimit în septembrie 1940.

Masacrul de la Treznea (1940)

În toamna anului 1940, imediat după Dictatul de la Viena, prin care nordul Transilvaniei a fost cedat Ungariei horthyste, în mai multe localități din această parte a țării au avut loc masacre asupra populației civile românești. Între acestea se numără și tragedia de la Treznea.

La 9 septembrie 1940, trupele maghiare au pătruns în sat și au ucis 86 de români – copii, femei, bărbați și vârstnici. Primele victime au fost câțiva copii aflați cu vitele la pășunat, găsiți apoi fără viață pe izlazul comunal. A urmat un adevărat măcel: sătenii au fost împușcați cu mitralierele, străpunși cu săbiile și baionetele, iar locuințele au fost atacate cu grenade și incendiate.

Printre victime s-au numărat nouă soldați români reîntorși acasă și demobilizați, executați pe loc cu efectele militare asupra lor. De asemenea, dascălii satului – învățătorii Aurelia și Lazăr Cosma – au fost prinși, duși la sediul jandarmilor din Agrij și apoi împușcați pe câmp. Preotul ortodox Traian Costea a căzut și el victimă: casa parohială a fost incendiată, iar el a pierit în flăcări. Numeroși alți locuitori, printre care femei însărcinate, copii și bătrâni de peste 80 de ani, au fost uciși cu o cruzime extremă.

După tragedie, comunitatea a ridicat în 1984, în centrul satului, Monumentul Martirilor, iar în cimitir a fost amenajat un mormânt comun. Prin grija părintelui paroh Trandafir Vid, preotul martir Traian Costea a fost deshumat și reînhumat în curtea bisericii pe care a slujit-o.

În 1995, localitatea a fost recunoscută oficial drept „Comuna-martir Treznea”. La împlinirea a 65 de ani de la masacru, în 2005, școala din sat a primit numele dascălilor martiri Aurelia și Lazăr Cosma.

Masacrul de la Treznea rămâne una dintre cele mai dureroase pagini din istoria Ardealului, amintind generațiilor de astăzi de jertfa nevinovaților din 9 septembrie 1940 și de datoria de a păstra vie memoria lor.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului