În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne), 15 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău (Catedrala Veche).
Cu această ocazie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în sobor de preoți și diaconi, avându-l în frunte pe părintele protopop de Zalău, Florian Grigore Vid, slujitor al parohiei.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură despre criteriul după care sunt măsurate atât viața omului, cât și apartenența la Împărăția lui Dumnezeu, arătând că Duminica Înfricoșătoarei Judecăți nu vorbește doar despre un moment viitor, ci despre alegerile concrete pe care le facem zi de zi.
Ierarhul a arătat mai întâi că această duminică așază în fața credincioșilor ideea de criteriu, subliniind că atât viața lumii, cât și viața în Împărăția lui Dumnezeu se întemeiază pe o măsură clară, descoperită prin Evanghelie: „Duminica de astăzi ne readuce aminte că o lume funcționează numai și numai după criterii și că și Împărăția lui Dumnezeu va funcționa potrivit unor criterii. Evanghelia este descoperită de sus și ea ne arată cum funcționează lucrurile în Împărăția lui Dumnezeu. Și, de aceea, cine vrea să moștenească Împărăția lui Dumnezeu încearcă să pună în practică Evanghelia Domnului Hristos, așa cum mărturisim în rugăciunea domnească: „Precum în cer, așa și pe pământ”. Și care este acest criteriu de bază, de altfel, pe care Domnul îl rostește în duminica de astăzi? Dragostea față de aproapele, în cele mai la îndemână forme. Criteriul pe care îl stabilește Domnul pentru Împărăția Sa nu presupune performanțe religioase, nu presupune ceva extraordinar ieșit din comun, ci cele mai la îndemână comportamente omenești, pe care cineva le-ar putea observa și să nu fie neapărat foarte credincios. De aceea, judecata Domnului este înfricoșătoare, dar este și plină de milă.”
În continuare, Preasfinția Sa a arătat că acest criteriu nu este greu de înțeles, pentru că pornește de la lucruri simple și concrete. Judecata începe de la gesturile obișnuite ale milei și ale atenției față de cel de lângă noi: „Ce presupune această judecată? Să-ți fie milă de cel flămând. Nu trebuie să fii un om credincios deosebit ca să-ți dai seama de acest criteriu pe care Domnul îl așază. Ce mai presupune acest criteriu al judecății? Să-l îmbraci pe cel gol, să-l cercetezi pe cel singur, să fii atent la cel care este închis, să fii, în general, ochi și urechi la nevoile cele mai esențiale ale celor din jurul tău. De asta spun că Domnul Își arată judecata plină de milă. Nu ne cere standarde dintre cele mai înalte, sau nu din prima. Începem de jos. Dacă suntem la parter, de acolo începe urcușul. Dar acest parter, dacă vreți, ca zonă fundamentală a vieții noastre religioase în Biserică sau în lume, este atât de la îndemână, încât nimeni nu va putea să spună că nu a știut sau că nu a înțeles. Pentru că legea morală din lăuntrul nostru îți spune cum să te comporți în toate aceste situații evocate de Domnul în Evanghelia de astăzi. Așadar, Evanghelia de astăzi stabilește criteriul de bază pentru orice viață cu conținut religios, dar adăugăm pentru orice viață cu caracter social.”
În a doua parte a cuvântului, ierarhul a subliniat că judecata nu este o intervenție arbitrară, ci confirmarea alegerilor noastre. Despărțirea despre care vorbește Evanghelia este consecința drumului pe care fiecare îl alege: „Judecata nu este neapărat a Domnului, ci judecata este a noastră, a omului. Cine alege altceva decât dragostea aceasta fundamentală, de bază, de jos față de aproapele, alege să rămână în afara Împărăției. De aceea, când Domnul zice că se separă oile de capre, nu El este Cel care separă, ci noi, alegând altceva, ne-am separat de tot ceea ce înseamnă Împărăția Lui. Judecata nu se va întâmpla doar la sfârșitul timpului neapărat, ci judecata se întâmplă la timpul prezent. Eu sunt cel care decid lucrurile de acum. De aceea, în Scriptură și la Părinții Bisericii se va spune limpede: este nevoie de judecată înainte de judecată și cine se judecă pe sine nu va mai fi judecat.”
În final, Preasfinția Sa a arătat că această „judecată înainte de judecată” este un exercițiu zilnic al conștiinței, mai ales în apropierea Postului Mare, și că adevărata libertate vine din asumarea sinceră a propriei stări înaintea lui Dumnezeu: „Ce înseamnă judecată înainte de judecată? Obișnuiau părinții în vechime și așa ne învață și pe noi ca fiecare seară să fie o judecată particulară pentru noi. Ce am făcut bine astăzi, dar mai ales ce am făcut rău sau ce puteam să fac și nu am făcut? Și de aici să se nască pocăința. Pentru că, în felul acesta, înțelegem starea în care suntem. Nu mai este nevoie de cineva să intervină din afară, să ne spună cum suntem. Și apoi mai este și ceva în plus. Mâine s-ar putea să mai diminuăm din răul pe care l-am făcut și să adăugăm binele, pentru că suntem conștienți de lipsa de consistență a zilei pe care am parcurs-o. Așadar, cine se judecă pe sine nu va mai fi judecat. Și tocmai de aceea Duminica de astăzi, intrând în Postul Mare pas cu pas, ne aduce aminte că perioada aceasta tocmai așa se și înțelege în mod deosebit: ca un timp în care suntem chemați să ne analizăm, pentru ca să nu mai fie nevoie de intervenții din afară, care pot să fie uneori dureroase. Nouă ne este frică de judecata celorlalți. Dar cine se judecă pe sine stă în adevăr și „adevărul vă va face liberi”, zice Domnul.”
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de domnul Florin Lupșe.
La final, Preasfinția sa l-a felicitat pe părintele paroh Rus Vasile cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață și a 50 de ani de slujire preoțească. La rândul său, preotul paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru binecuvântarea oferită în această zi și a exprimat bucuria de a-l avea în mijlocul comunității parohiale.
La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale și județene, precum și numeroși credincioși.
Scurt Istoric
Lăcașul de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construit între anii 1930-1934, fiind o adevărată bijuterie arhitecturală a Zalăului. În perioada regimului comunist, dar și după aceea, biserica era cunoscută drept „catedrala” din Zalău sau „mănăstirea”, iar cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, aici, se adunau credincioși din tot Sălajul, pentru slujba de priveghere, în acele vremuri județul Sălaj neavând o mănăstire la care aceștia să meargă pentru rugăciune.
În urma unor ample lucrări de consolidare și repictare a lăcașului de cult, în data de 5 septembrie 2010, a fost resfințită biserica, acesta fiind un moment de vie emoție pentru credincioșii parohiei.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
