Bucurie, rugăciune și mult entuziasm la „Școala de Vară Porolissum” Zalău

Aproape 200 de copii și peste 30 de voluntari au participat, în perioada 4-8 august, cu bucurie și entuziasm, la „Școala de Vară Porolissum”, proiect aflat la a XI-a ediție, organizat de Parohia Porolissum și Asociația Filantropia Porolissum, în parteneriat cu Consiliul Județean Salaj ce a a oferit copiilor o experiență plină de sens, rodnică pentru suflet, trup și minte.


Activitățile, atent alese după vârsta și nevoile participanților pentru a îmbina în mod armonios jocul cu învățarea și reflexul de a-L căuta pe Dumnezeu în fiecare gest, cuvânt și gând au reușit să dea școalii de vară nu este doar un înțeles de vacanță, ci de o adevărată școală a inimii, în care s-a cultivat bucuria credinței și dorința de a trăi frumos, spre slava lui Dumnezeu și folosul semenilor.


Școala de Vară Porolissum 2025 a fost o adevărată binecuvântare, în care bucuria tinereții s-a întâlnit cu învățătura și comuniunea în credință. Felicitări sincere tuturor celor implicați – voluntari, profesori, părinți și, nu în ultimul rând, copiilor – care, prin entuziasm și dragoste, au făcut posibilă această frumoasă lucrare pentru viitorul Bisericii și al comunității.