Dreptul la viață al copiilor nenăscuți a fost susținut astăzi, la Zalău. Marșul pentru viață a scos sute de copii și părinți în stradă, fiind organizat la nivel local sub coordonarea Episcopiei Sălajului, în colaborare cu reprezentanții cultelor religioase din municipiu. În cadrul manifestării, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a evidențiat că viața ca dar al lui Dumnezeu, responsabilitatea și solidaritatea stau la temelia unei comunități care vine în sprijinul familiei.

