1 2 3 4 5 6 7 8 9

„LĂUDAȚI ȘI CÂNTAȚI ȘI VĂ BUCURAȚI” – Cehu Silvaniei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, la Cehu Silvaniei, s-a desfășurat, duminică, 18 decembrie 2011, un frumos concert de colinde românești, susținut de câteva grupuri de copii, în cadrul proiectului catehetic ”Lăudați și cântați și vă bucurați”, implementat la Circumscripția catehetică Cehu Silvaniei, coordonată de preotul Radu Barbor și sub îndrumarea părintelui Silviu Boha, inspector pentru catehizare în cadrul Episcopiei Sălajului.
Programul a debutat la ora 13, pe scena Casei de Cultură a orașului, în deschiderea unui eveniment mai amplu, ”Festivalul de colinde” - ediția I, organizat de Asociația culturală ”Plaiuri Codrenești”, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Cehu Silvaniei și cu Centrul de Cultură și Artă Sălaj.
În cadrul concertului au evoluat grupuri de copii de la Grădinița ”Piticot” cu două grupe, conduse de doamnele educatoare: Geta Oegar, Viorica Cristea și Ramona Chende, copiii de la Centrul Social Multifuncțional Cehu Silvaniei îndrumați de doamna educatoare Monica Olăhuț, colindători de la Grupul Școlar ”Gheorghe Pop de Băsești” pregătiți de domnul profesor Mircea Ștefan, Grupa de cateheză de la Biserica Ortodoxă, coordonată de preotul paroh Radu Barbor și copiii de la Școala Gimnazială ”Andrei Mureșanu” pregătiți de doamna profesoară Ana Nicoschi. Invitați speciali au fost colindătorii de la Parohia Bocșa, însoțiți de doamna profesoară Adriana Margin. Numărul participanților a fost de 120 copii, care au fost răsplătiți cu cadouri oferite cu generozitate de Centrul de Cultură și Artă Sălaj.
La final părintele Radu Barbor, coordonatorul circumscripției catehetice Cehu Silvaniei, a adresat celor prezenți mesajul de binecuvântare din partea preasfințitului Petroniu, care a oferit și diplome de apreciere, directorului Centrului de Cultură, domnul Daniel Săuca, preoților și profesorilor care s-au îngrijit de buna pregătire a copiilor, a mulțumit tuturor celor implicați în acest proiect precum și credincioșilor parohiei Cehu Silvaniei, prezenți într-un număr impresionant la acest concert.
La ”Festivalul de colinde”, printre invitați s-au aflat: corul Liceului Teologic ”Sfântul Nicolae” din Zalău, conduși de părintele arhidiacon Adrian Onica, corala ”Laudamus Deus” a preoților din Protopopiatul Zalău, dirijată de domnul Florin Lupșe, corul ”Glasul Chioarului” din Șomcuta Mare, dirijor Iustin Podăreanu, corul Parohiei Ortodoxe Române Cehu Silvaniei, condus de domnul profesor Oliviu Ardeleanu și colindătoarele de la Parohia Aluniș.

Preot coordonator,
Radu-Marius Barbor



,,VESTE BUNĂ VĂ ADUCEM ” – Nușfalău

Duminică 18 decembrie 2011, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială şi sub îndrumarea părintelui coordonator Claudiu Popiţ, în Circumscripţia catehetică Nuşfalău s-a finalizat proiectul „VESTE BUNĂ VĂ ADUCEM”.
Proiectul s-a derulat pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie 2011, având ca scop păstrarea tradiţiilor creştine prin colinde, dar şi cunoaşterea evenimentelor legate de praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Parteneri în proiect au fost: Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, reprezentat prin prof. Claudia Boha inspector de specialitate şi Primăria Comunei Nuşfalău reprezentată prin domnul primar Radu Mate.
În proiect au fost implicaţi 170 copii de la grupele de cateheză din 11 parohii ale Circumscripției: Nuşfalău - preot Daniel Ghiran, Valcău de Jos - preot Lucian Blaga, Valcău de Sus - preot Lucian Cristea, Preoteasa - preot Claudiu Popiţ, Lazuri - preot Radu Ember, Fizeş - preot Sorin Neaga, Sîg - preot Flavius Lazăr, Tusa - preot Vereş Pop Călin, Sârbi - preot Florin Şandor, Plopiş - preot Ionel Chira, Mal - preot Avram Zaharia, respectiv Şcolile Gimnaziale din Nuşfalău, Valcău de Jos, Plopiş, Grupul Şcolar Sîg şi Casa de tip familial Fizeş.
Copiii au prezentat un program de colinde şi poezii religioase, urări de Crăciun, fiind pregătiţi de preoţii parohi în colaborare cu profesorii de religie: Marius Roşan -Şcoala „Petri Mor” Nuşfalău, Ember Monica - Şcoala Valcău de Jos, Maria Popiţ - Şcoala Gimnazială Preoteasa, Vereş Pop Margareta - Şcoala Gimnazială Tusa, Cristea Ioan - Grupul Şcolar Sîg, Neaga Petru - Şcoala Gimnazială Valcău de Sus, Mirela Criste şi Victoria Chira de la Şcoala Gimnazială Plopiş .
La final părintele coordonator Claudiu Popiţ a înmânat din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu diplome de merit preoţilor şi cadrelor didactice implicate în proiect, iar copiii au fost răsplatiţi cu daruri din partea domnului primar Radu Mate.

Coordonator al Circumscripţiei catehetice Nuşfalău,
Preot Claudiu Popiț



”N-AM VENIT SĂ CEREM, AM VENIT SĂ DĂM” - Stârciu

Duminică 18 decembrie 2011, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, sub atenta îndrumare a Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială și a părintelui Augustin Câmpean coordonatorul Circumscripției catehetice Crasna, s-a încheiat proiectul: ”N-am venit să cerem am venit să dăm!” proiect în care au fost înscrişi 150 de copii și care se află acum la a treia ediţie.
Gazdă a acestei manifestări a fost Parohia Stârciu reprezentată de părintele Florian Onica care în colaborare cu Consiliul Local al comunei Horoatu Crasnei și mai ales prin bunăvoința domnului primar Iosif Șimon, au creat condițiile necesare acestei manifestări și au făcut posibilă răsplătirea cu cadouri a tuturor copiilor participanţi.
Au fost implicate în acest proiect parohiile: Ban, Bănișor, Cizer, Horoatu Crasnei, Plesca, Stârciu și Vârșolț, iar preoții parohi ai acestor parohii și-au adus o contribuție deosebită în pregătirea copiilor și a programelor de colinde ce s-au susținut. Ne-am bucurat de prezența în mijlocul nostru a pr. Vasile Boșca protopopul Șimleului, care i-a apreciat și i-a încurajat pe participanții și pe organizatorii acestui proiect, subliniid faptul că, proiectul național ”Hristos împărtășit copiilor” începe să aducă roade din ce in ce mai multe în comunitățile parohiale, una dintre ele fiind acest gen de manifestări. La eveniment au participat și domnul deputat Lucian Bode, domnul Virgil Țurcaș directorul APIA Sălaj, Nicolae Cristea primarul comunei Cizer și domnul Iosif Șimon primarul comunei Horoatu Crasnei. Distinșii oaspeți au apreciat păstrarea tradițiilor românești autentice, punerea în valoare a costumului popular și au concluzionat că astfel de evenimente trebuie să aibă loc și pe viitor.
Prin acest proiect ne-am dorit promovarea colindului autentic și am încercat să-i determinăm pe copii să facă diferența dintre colindul autentic și muzica de Crăciun, ne-am dorit de asemenea să promovăm costumul popular autentic al acestei zone și păstrarea tradițiilor specifice sărbătorilor Nașterii Domnului. Colindul nu este un simplu cântec de Crăciun ci este mai degrabă o rugăciune armonizată pe melodii care ne răscolesc ființa, melodii care vin din străfund de istorie dar care au un mesaj mai vechi, un mesaj clar și concis plin de bucurie ce s-a păstrat din generație în generație: S-a născut Fiul lui Dumnezeu. O veste bună primită din partea cuiva are menirea de a fi transmisă mai departe pentru a spori bucuria momentului, dar vestea nașterii Domnului ne privește pe toți, noi cei de acum, cei dinaintea noastră și cei ce vor veni după noi, este vestea universală a bucuriei, a unei bucurii sfinte la care participă toată creația. Nu mai există timp și distanță, noțiunile acestea își pierd cel puțin pentru moment valoarea pentru că:
”Cerul și pământul în cântări răsună
Îngeri și oameni cântă împreună!”
Vestea aceasta pe care odinioară păstorii cu inimile pline de bucurie au dus-o în Betleem, o preluăm și noi an de an și o ducem semenilor noștri. Tinerii care au toate aptitudinile specifice vârstei lor, trebuie capacitați și încurajați în a transmite această veste prin intermediul colindelor strămoșești făcându-i să înțeleagă că prin colind, ei devin mesagerii lui Dumnezeu, dar și veriga de legătură dintre generații având obligația cel puțin morală de a transmite mai departe vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Transmiţând prin intermediul colindelor această veste, copiii înșiși se îmbogățesc spiritual după cuvântul pr. Steinhardt care zice: ”Dăruind vei dobândi”. De aceea am și desfășurat acest proiect sub genericul: ”N-am venit să cerem, am venit să dăm” pentru că intenţia noastră este de a transmite cu bucurie vestea nașterii Domnului și nu de a face din colindă un mijloc de câștig material.
La sfârșit, s-au acordat diplome de merit tuturor celor implicați în acest proiect, iar copiilor daruri care să le răsplătească osteneala și bucuria transmisă prin colindul strămoșesc.

Preot coordonator,
Augustin Câmpean



„COLIND ŞI DAR DIN SUFLET DE COPIL ”, Ediţia a III-a

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, sub îndrumarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială şi sub coordonarea Părintelui Daniel Blaj, coordonatorul programelor catehetice din Circumscripţia catehetică Zalău, duminică 18 decembrie 2011, în localitatea Creaca s-a finalizat proiectul catehetic „COLIND ŞI DAR DIN SUFLET DE COPIL”, Ediţia a III-a.
Proiectul a avut ca scop cunoaşterea tradiţiilor Bisericii Ortodoxe legate de sărbătoarea Crăciunului, promovarea lor precum şi ajutorarea unor persoane nevoiaşe şi impulsionarea credincioşilor parohiei spre promovarea unor acţiuni cu caracter caritabil şi social.
Acest proiect s-a derulat în perioada octombrie-decembrie 2011. În prima parte a calendarului activităţilor, copiii au participat la ore de catehizare în vederea cunoaşterii rolului şi importanţa acţiunilor cu caracter social pentru ajutorarea persoanelor nevoiaşe. În partea a II-a, în cadrul cercului de creaţie, coordonat de Alina Blaj şi Clara Chiş copiii au pictat icoane pe sticlă, au confecţionat ornamente de Crăciun şi felicitări pe care le-au expus spre vânzare la concertul de colinde din data de 18 decembrie.
Concertul a debutat prin oficierea slujbei vecerniei, apoi cei 130 de copii de la grupele de cateheză din parohiile: Poarta Sălajului, Sângeorzul de Meseş, Ortelec, Jac, Borza, Creaca, Brebi au susținut un frumos program de colinde. În cadrul concertului au mai colindat şi un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca. Din partea oficialităţilor judeţene şi locale au participat: domnul Marc Tiberiu, preşedintele Consiliului Judeţean, domnul senator Gherghe Pop, domnul deputat Iuliu Nosa, domnul administrator public al Consiliului Judeţean Ionel Ciunt, domnul primar al comunei Creaca, precum şi membrii consiliului local ai Primăriei Creaca. Părintele coordonator, Daniel Blaj, a felicitat copiii, iar celor care s-au implicat în proiect le-a oferit diplome din partea Preasfinţitului Părinte Petroniu prin intermediul biroului de catehizare al Episcopiei Sălajului. Au fost oferite cadouri din partea Fundaţiei Filantropia Porolissum.
Copiii grupelor catehetice din Creaca, Brebi, Borza împreună cu voluntari de la Crucea Roşie vor oferi cadouri şi îi vor colinda pe oamenii nevoiaşi ai Centrului Social de Urgenţă şi pe copiii instituţionalizaţi în Mănăstirea Bic.

Coordonator al Circumscripției catehetice Zalău,
Preot Daniel Blaj



Proiect catehetic „Colindăm Doamne, colind”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, și sub îndrumarea părintelui Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, biserica din comuna Bocșa, Protopopiatul Zalău, a găzduit, duminică, 11 decembrie 2011, un frumos concert de colinde românești, susținut de copiii de la grupele de catehizare din parohiile: Bocșa, Cehu Silvaniei, Crișeni, Hereclean, Ortelec și Sălăjeni. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului catehetic ”Colindăm Doamne, colind” implementat la Circumscripția catehetică Cehu Silvaniei, coordonată de preotul Radu Barbor.
Programul a debutat la ora 16 prin oficierea unei slujbe de Te-Deum, după care au evoluat pe rând copiii de la Parohia Ortelec, pregătiți de părintele Nicolae Gudea, care au prezentat piesa religioasă ”Irozii”. A urmat grupul de colindători de la Parohia Sălăjeni, condus de părintele Florin Hosu, iar apoi au colindat copiii din Parohia Hereclean, însoțiți de doamna profesoră Mirela Rodina. În continuare, au încântat numeroasa asistență, copiii de la Școala Gimnazială Crișeni, pregătiți de profesorii Adela Ardelean și Ioan Gaga, urmați de grupul de colindători din Parohia Bocșa, pregătiți de doamna profesorară Marinela Roșu și de colindătorii din Parohia Cehu Silvaniei conduși de părintele Radu Barbor.
În încheierea programului a evoluat corul Liceului Teologic ”Sfântul Nicolae” din Zalău, dirijat de părintele arhidiacon Adrian Onica.
În continuare părintele Radu Barbor, coordonatorul Circumscripției catehetice Cehu Silvaniei, a adresat celor prezenți mesajul de binecuvântare din partea Preasfințitului Episcop Petroniu, a oferit în nemle Preasfinţiei Sale diplome de apreciere primarului comunei Bocșa, preoților și profesorilor care s-au îngrijit de buna pregătire a copiilor, a mulțumit tuturor celor implicați în acest proiect precum și credincioșilor parohiei Bocșa, prezenți într-un număr impresionant la acest concert.
La final tuturor copiilor le-au fost oferite daruri din partea Primăriei Bocșa, reprezentată de domnul primar Ioan Barou și din partea Parohiei Ortodoxe Bocșa, gazda acestui eveniment, reprezentată de părintele paroh Stelian Gorgan.

Preot coordonator,
Radu-Marius Barbor



„HRISTOS SE NAŞTE, SLĂVIŢI-L”, Parohia Aghireș

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, sub îndrumarea preacucernicului părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare şi sub coordonarea părintelui Daniel Blaj, coordonatorul programelor catehetice din Circumscripţia catehetică Zalău, duminică 11 decembrie 2011, în localitatea Aghireş s-a finalizat proiectul catehetic „Hristos se naşte, slăviţi-L”.
Proiectul a avut ca scop cunoaşterea şi promovarea tradiţiilor zonale legate de Sărbătoarea Naşterii Domnului. La proiect au participat grupele catehetice din parohiile Aghireş, Meseşenii de Jos şi Meseşenii de Sus. Parteneri ai proiectului au fost Școlile Gimnaziale din localităţile Aghireş, Meseşenii de Jos , Meseşenii de Sus şi Primaria comunei Meseşenii de Jos.
Un număr de 65 de copii au prezentat o suită de colinde tradiţionale într-o manieră specifică sărbătorii Crăciunului. Ţinuta copiilor a fost în conformitate cu tradiţiile zonale, ei purtând costume populare tradiţionale. Printre colindători s-au remarcat cu o prestaţie deosebită solistele Opriş Alexandra şi Costina Adelina.
Părintele coordonator a ţinut un cuvânt de învăţătură legat de importanţa programelor catehetice, a felicitat colindătorii şi a oferit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu diplome de merit persoanelor implicate în coordonarea grupelor catehetice: Pr. Ştefan Ioan, Pr. Florin Maliţa, Pr. Saul Şoptică-Vid, Prof. Ciochină Mariana, Prof. Raluca Maliţa, precum şi domnului Sandu Berceanu, primarul comunei Meseşenii de Jos.
La final copii au fost răsplătiți cu daruri.

Preot coordonator,
Daniel Blaj



„BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE”, Ediția a IV-a - Șimleu Silvaniei

Duminică 11 decembrie 2011, cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Petroniu, sub îndrumarea părintelui Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială și sub coordonarea părintelui Cosmin Porcar, coordonatorul Circumscripției catehetice Șimleu-Silvaniei la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, s-a derulat proiectul catehetic „BISERICA TINERII ŞI COLINDELE”, Ediţia a IV-a .
În cadrul acestui proiect s-a susţinut un frumos moment artistic la care au participat un număr de 150 de copii de la: Gradinița cu program prelungit Nr. 3 Şimleu-Silavaniei, pregătiţi de către doamnele educatoare Ghilea Daniela și Trif Mariana; Şcoala Gimnazială „Silvania” Șimleu-Silvaniei, pregătiţi de înv. Teieru Cristina și prof. Luminiţa Mandiuc și de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Șimleu-Silvaniei, pregătiți de prof. Simona Duma.
Proiectul s-a realizat în parteneriat cu Primăria oraşului Şimleu-Silvaniei şi Consiliul local care au fost reprezentate de domnul primar ing. Septimiu Ţurcaş şi de domnul viceprimar ing. Radu Lazăr şi domnul Deputat ing. Lucian Bode.
La sfârşitul momentului artistic, toţi copii participanţi au primit cadouri, iar cadrele didactice au fost recompensate cu diplome de apreciere din partea Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului.

Preot coordonator,
Prof. Cosmin Porcar



„LARG DESCHIDE-ȚI POARTA SUFLETELOR VOASTRE”, Ediția a II-a, Parohia Marca

Duminică 11 decembrie 2011, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială şi sub îndrumarea părintelui Claudiu Popiț, coordonatorul Circumscripţiei catehetice Nușfalău, la biserica parohială din Marca, s-a derulat proiectul catehetic ,,LARG DESCHIDEŢI POARTA SUFLETELOR VOASTRE!‘’, aflat la a doua ediţie .
După săvârşirea slujbei Vecerniei, s-a susţinut un frumos moment artistic, alcătuit de colinde şi cântece religioase, la care au participat 135 de copii din Parohiile: Marca, Porţ, Ip, Nuşfalău, Cosniciu de Jos, Cosniciu de Sus, Cerîşa, Halmăşd și de la Şcolile Gimnaziale: Marca, Ip şi Halmăşd. Copiii au fost pregătiţi de către preoţii parohi în colaborare cu profesorii de religie de la şcolile mai sus amintite: Gabriel Gozman Pop, de la Şcoala Gimnazială Marca, Adrian Medeşan de la Şcoala Gimnazială Ip, Marius Roşan de la Şcoala Gimnazială din Nuşfalău, Livia Gligor de la Şcoala Gimnazială Halmăşd şi doamnele învăţătoare Maria Butcovan, Monica Butcovan, Olah Liliana de la Şcoala Gimnazială Cosniciu de Jos , Felicia Ardelean de la Şcoala Gimnazială Cosniciu de Sus şi Doina Gros de la Şcoala Gimnazială „Petri Mor” Nuşfalău.
Parteneri în proiect au fost Inspectoratu Școlar Județean Sălaj și Primăria Comunei Marca, reprezentată de domnul primar Dumitru Roşan.
La final Pr. Claudiu Popiţ, coordonatorul Circumscripţiei catehetice Nuşfalău a înmânat diplome de apreciere din partea Preasfinţitului Episcop Petroniu, preoţilor şi cadrelor didactice implicate în proiect, iar copiii au fost răsplătiți cu daruri.

Preot coordonator,
Claudiu Popiț



,,SOSIT-A PRAZNICUL IARĂ”, Jibou

Dumnică 11 decembrie 2011, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, sub îndrumarea Preacucernicului Părinte Gheorghe Longodor, coordonator pentru catehizare al Protopopiatului Jibou și a Părintelui Vasile Danciu, coordonatorului Circumscripţiei catehetice Jibou, s-a finalizat proiectul catehetic „SOSIT-A PRAZNICUL IARĂ”.
Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură Orăşenească Jibou, gazdă fiind domnul profesor Mihai Petriş, directorul acestei instituţii.
Proiectul s-a derulat pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie 2011, având ca scop păstrarea tradiţiilor creştine prin colinde, dar și cunoaşterea evenimentelor legate de Praznicul Naşterii Domnului Iisus Hristos.
În proiect au fost implicaţi peste 200 de copii, iar ca parteneri au fost: Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Primăria oraşului Jibou, Parohiile din Circumscripţia catehetică Jibou, Grădina Botanică ,,Vasile Fati” Jibou și S.C.Arcada Com. SRL.
Evenimentul a început la ora 16.00, iar părintele Vasile Danciu, coordonatorul Circumscripţiei catehetice Jibou a invitat în scenă copiii de la grupele de cateheză din parohiile: „Adormirea Maicii Domnului” Inău, pregătiţi de către Preacucernicul Părinte Mirel-Claudiu Bene; „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Cristolţ, pregătiţi de către Preacucernicul Părinte Sabin-Lucian-Gabriel Chiş; „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Jibou II, pregătiţi de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor; „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Someş-Odorhei, pregătiţi de către Preacucernicul Părinte Mircea-Victor Gâlgău; ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Tihău, pregătiţi de către Preacucernicul Părinte Augustin Sălăjan; ,,Adormirea Maicii Domnului”Jibou I, pregătiţi de către Preacucernicul Părinte Mircea-Dorin Moldovan. De asemenea au colindat copii şi de la: Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” din Jibou, pregătiţi de doamna profesoară Cristina Mureşan; Grupul Şcolar „Octavian Goga” Jibou, pregătiţi de domnul profesor Adrian Chirti şi doamna profesoară Carmen-Lucia Pop; Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Jibou, pregătiţi de domnul profesor Dinu Andrecuţ; Grupul Şcolar Surduc, pregătiţi de domnul profesor Vasile Şoimuşan;
La final preoţilor şi dascălilor implicaţi în proiect, li s-au înmânat diplome de merit din partea Preasfințitului Episcop Petroniu, iar copiii au fost răsplătiți cu daruri de către organizatori.

Coordonator pentru catehizare al Protopopiatului Jibou,
Pr. Gheorghe Longodor



„RĂSUNĂ BLÂND SPRE SEARĂ, COLINDE ROMÂNEȘTI”, Poiana Blenchii

Duminică, 11 decembrie 2011, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu Episcopul Sălajului, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, în Circumscripţia catehetică Ileanda, preot coordonator Alexandru Bande s-a finalizat proiectul "RĂSUNĂ BLÂND SPRE SEARĂ, COLINDE ROMÂNEȘTI...", la biserica din Parohia Ortodoxă Poiana Blenchii,
La proiect au participat copiii de la grupele de cateheză din parohiile: Poiana Blenchii - preot Coste Andrei, Gîlgău - preot Chiroban Paul, Gostila - preot Sabău Marius, Fodora - preot Both Mircea, Bîrsău-Mare - preot Bumb Mihai, Rus - preot Bande Alexandru, Ileanda - preot Rablău Vasile, Luminiș - preot Bâlc Mihai, Buzaș - preot Oancea Cristian și Făntânele - preot Căprar Vasile.
Cei 150 de copii din parohiile mai sus amintite care au cântat colindele tradiționale românești pe care le-au învățat în cadrul orelor de cateheză. Fiecare grup de colindători au prezentat colinde însoțite de poezii și urări de Crăciun.
La final părintele coordonator Bande Alexandru a înmânat din partea Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu diplome de merit preoților, iar copiii au fost răsplătiți cu daruri din partea domnului Gheorghe Stanciu.

Preot coordonator,
Alexandru Bande



1 2 3 4 5 6 7 8 9

www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro